Jaroslav Seifert (1901 - 1986),
poet şi jurnalist ceh, este ultimul mare reprezentant al avangardei din
literatura cehă, opera sa numărând peste treizeci de volume de poezie.
Lucrările sale,
publicate în samizdat sau în străinătate, evocă viaţa din Praga, opresiunea
nazistă şi stalinistă. Semnatar al "Cartei '77", a luat atitudine împotriva
persecuţiilor politice la care erau supuşi scriitorii.
A fost laureat cu
Premiul Nobel pentru literatură în 1984, dar, prea în vârstă şi prea bolnav
pentru a putea călători până la Stockholm, să ridice prestigiosul premiu,
scriitorul a fost nevoit să urmărească festivitatea decernării de pe patul de
spital.