Nu se află loc mai drag pe lume ca acasă.
N-are a face cât de pustiu și de cenușiu este ținutul în care trăim noi, oamenii din carne și sânge. Mai degrabă am vrea să locuim pe meleagurile noastre decât în orice altă țară, oricât de frumoasă ar fi ea. Nu se află loc mai drag pe lume ca acasă.
Luată pe sus de o tornadă, împreună cu Toto, cățelușul ei, dar și cu mica lor casă din Kansas, Dorothy ajunge pe tărâmul fantastic al lui Oz.
Lumea presărată cu altinezi jucăuși, păduri fermecate, căsuțe din porțelan și vrăjitoare îi pune la numeroase încercări pe Dorothy și pe noii ei tovarăși de drum: Sperie-Ciori, Omul de Tinichea și Leul cel Laș. Însă călătorii sunt foarte hotărâți: vor să ajungă la Orașul Smaraldelor și să-l cunoască pe Marele Vrăjitor. Dar cine este Oz și ce poate face el pentru musafirii temerari?
„Numai Toto o făcea pe Dorothy să râdă, ajutând‑o astfel să nu devină și ea la fel de cenușie ca tot ce o înconjura. Toto nu era cenușiu; era un câine mic și negru, cu părul lung și mătăsos și cu ochii mici și negri, care străluceau veseli de o parte și de alta a nasului micuț și caraghios. Toto se juca toată ziulica și Dorothy se juca și ea cu cățelușul și îl iubea nespus de mult.” „La drept vorbind, lui Toto nu‑i păsa dacă este în Kansas sau în Țara Oz, atât timp cât Dorothy era cu el; dar știa că fetița e nefericită, și aceasta îl făcea să fie și el nefericit.” „— Voi, oamenii care aveți inimă, spuse el, aveți ceva care vă îndeamnă să nu faceți rău, dar eu nu am inimă și de aceea trebuie să fiu cu luare‑aminte. Când Oz o să‑mi dea și mie o inimă, n‑o să mai trebuiască să fiu atât de grijuliu.”