În Morţi imaginare, distins cu Premiul Médicis pentru eseu (2003), ficţiunea şi analiza se îmbină pentru a descrie sfârşitul a mai bine de treizeci de scriitori, de la Montaigne la Truman Capote, trecând prin Balzac, Freud şi Nabokov. Nici urmă de macabru, de predici sau de lacrimi; apropierea de marile spirite care se pregătesc să iasă din scenă se face pe un ton grav, însă pe alocuri surprinzător de amuzant, scriitura este erudită şi, mai presus de toate, plină de umanism. Cartea este, până la urmă, o istorie paralelă a literaturii, în care ultimele clipe ale unor scriitori majori, cum sunt Pascal, Kant, Flaubert, Rilke sau Buzzati, devin pretexte pentru analiza vieţii.
Se scrie nu ceea ce e exact, ci adevărat. Nu pretind că alerg după adevărul gol al istoriei sub aceste reparaţii postume. Caracterul veridic al acestor cuvinte şi scene finale mă interesează prea puţin. Intrăm în scris în acel punct exact unde cuvintele nu înseamnă nimic, unde nu le mai înţelegem,unde le privim. (Michel Schneider)
Află mai multe despre carte din Business Magazin sau din emisiunea Omul care aduce cartea.
Află mai multe despre carte de pe blog.carturesti.ro.
Michel Schneider (n. 1944) este scriitor, psihanalist şi cercetător francez, ocupându-se, ca director, între 1988 şi 1991, de programele muzicale şi de dans ale Ministerului Culturii din Franţa. Formula literară pe care o aplică în textele sale implică, de cele mai multe ori, folosirea psihanalizei ca instrument de explorare a operelor de artă, ale volumelor de corespondenţă ş.a.m.d. Cele mai multe dintre cărţile sale se situează undeva la intersecţia romanului şi a biografiei, printre personalităţile supuse unui astfel de tratament literar numărându-se celebrul pianist Glenn Gould (Glenn Gould, piano solo - Aria et trente variations), Charles Baudelaire (Baudelaire, les années profondes) sau Marcel Proust, căruia Schneider i-a consacrat un adevărat tratat în care analizează relaţiile scriitorului cu mama sa (Maman). Este, de asemeneam autorul unui eseu despre infantilizarea cetăţenilor francezi (Big Mother).
Pentru eseul Morţi imaginare, în care îşi imaginează morţile unor maris criitori, a primit în 2003 Premiul Médicis.
În 2006, volumul Marilyn Monroe, dernières séances, unde discută despre ultimele şedinţe de terapie ale starletei, a fost nominalizat la Premiile Goncourt, Interallié, Renaudot şi Femina.
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Adaugă în Coș
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota