Intreaga opera literara a lui V. Voiculescu – versuri, proza, teatru – este organizata ca un sistem unitar de raspunsuri la o singura intrebare: Poate omul sa se transforme, sa-si schimbe conditia, sa devina intai un altul, apoi, la un alt nivel de existenta, altceva?
Toate lucrările lui Voiculescu, în special cele în proză, transmit un mesaj. Mesajul lui Zahei: numai nădejdea îţi dă putere. Fără speranţă, pierdem puterea de a ne construi pe noi înşine. Iar speranţa o poţi găsi numai în tine, spre deosebire de iubire pentru care este nevoie de doi. Cea mai mare greşeală pe care o poate săvârşi fiinţa pornită pe drumul spre lumină este să-şi construiască o speranţă dependentă de altcineva în afară de sine însuşi. Iubirea dintre bărbat şi femeie nu are răgaz să se împlinească. Începând cu o explozie de senzualitate, cei doi se vor despărţi înainte ca interiorizarea să se producă.
Esenţial însă este altceva: Zahei îşi asumă relaţia ca pe o iubire deplină şi alege să ispăşească pentru o vină pe care nu o are, pentru a apăra memoria femeii care îi dăruise mai mult decât oricine până atunci: viaţa ei. Această relaţie pornită numai din dorinţă devine iubire prin sacrificiul acceptat al amanţilor.