Forţa lui Kafka. Nuvelele sau povestirile descriu deveniri-animale care sunt tot atâtea linii de fugă active. Romanele, mai degrabă ilimitate decât neterminate, operează o demontare a marilor maşini sociale prezente şi viitoare. Chiar în momentul în care le agită ameninţător, folosindu-le drept paravan, Kafka nu crede deloc în lege, vinovăţie, angoasă, interioritate; nici în simboluri, metafore sau alegorii. Crede doar în construcţii şi în "asamblage" desenate de toate formele de dorinţă. Liniile sale de fugă nu sunt niciodată un refugiu, o ieşire din lume, dimpotrivă, sunt un mijloc de a surprinde ceea ce se pregăteşte şi de a devansa "forţele diabolice" ale viitorului apropiat. Kafka vrea să se definească lingvistic, politic, colectiv, în termenii unei literaturi aşa-zise "minore".

Dar literatura minoră este elementul oricărei revoluţii în marile literaturi.

Citiţi fragmente din carte pe Liternet.