Top 10 cărți de potolit canicula
Dacă și vouă vă sună încontinuu în cap unul dintre hiturile Nostalgia și senzația de toropeală nu trece oricât Sigur Rós ați asculta, poate e cazul să încercați să potoliți canicula cu niște cărți. Și nu orice fel de cărți, ci unele plasate în inima cea mai înghețată a ținuturilor înghețate sau încremenite. Fie că e vorba de povești reale ale exploratorilor secolului trecut sau de lumi imaginare și fantastice, volumele de mai jos vă vor aduce cu siguranță adierea răcoritoare de care toți avem nevoie zilele acestea.
Aventura arctică de Peter Freuchen (traducere din limba engleză de Dan Sociu, Colecția Ocheanul întors, Editura ART, 2017)
Am citit cartea lui Freuchen acum mai mulți ani, într-un București torid. Asfaltul se topea, fântânile arteziene fierbeau, dar în sufrageria mea erau furtuni de zăpadă și un ger cum numai Nordul cel mai îndepărtat poate naște. Pentru că nu poți citi Aventura arctică fără să intri în lumea cea mai de sus a Groenlandei sau fără să aduci alături de tine condițiile aproape de limita imposibilului în care poporul inuit trebuie să trăiască. Danezul Peter Freuchen face studii de medicină la începutul secolului XX, dar prin 1910 decide să pună capăt vieții monotone de pe continent și să plece în aventura vieții lui: în ținuturile arctice ale Groenlandei. Alături de mult mai experimentatul Knud Rasmussen, ajunge în punctul cel mai nordic al insulei și-i place atât de mult, că timp de cincisprezece ani își face viză de flotant. Vânează, mănâncă, rabdă de foame, degeră la propriu alături de oamenii locului, ba chiar se și căsătorește cu o nativă, cu care va avea și doi copii. O poveste de dragoste care vă va topi inima și vă va îngheța sângele în vene: „Ți-e teamă? am întrebat-o / - Îi e vreunei femei teamă când merge cu soțul ei? Nu-și lasă toate grijile în seama lui? / Astfel de vorbe încurajează un bărbat proaspăt căsătorit și îl fac să simtă că e ceva de capul lui.” Numai bine pentru a mai domoli soarele verii, nu? Și dacă nu sunteți sensibili la astfel de experiențe romantice, poate furtuna asta soră-cu-moartea vă va mai răcori un pic: „vântul a început să bată mai tare și să urle ca o fiară. Zăpezile parcă prinseseră viață sub tălpile mele și mi-era imposibil să găsesc urmele. Vântul s-a transformat într-o furtună, furtuna într-o vijelie”. Iar ce-a urmat mai bine descoperiți singuri.
Endurance. Incredibila călătorie a lui Shackleton de Alfred Lansing (traducere din limba engleză și note de Gabriel Tudor, Colecția Sapiens, Editura ART, 2019)
Dacă doriți și adieri de la capătul sudic al Globului, povestea călătoriei în Antarctica a lui Sir Ernest Shackleton vă poate răcori zilele toride. În 1911, norvegianul Roald Amundsen a cucerit Polul Sud, furându-i fulgerul cu câteva săptămâni britanicului Robert Falcon Scott și punând astfel capăt cursei care-i animase pe toții marii exploratori ai vremii. Și Shackleton se visase primul ajuns la Pol, dar s-a repliat rapid: preluând ideea unui alt explorator britanic, în 1914 a lansat Expediţia Imperială Transantarctică. A strâns fonduri și a lansat un apel pentru a-și aduna echipajul. 5000 de oameni s-au înscris, dar Shackleton a ales doar 27 pentru a-l însoți la bordul vasului Endurance, care avea să-i poarte prin Marea Weddell până pe Continentul Alb. De acolo, aveau să-l străbată pe jos până pe cealaltă parte, trecând pe la Polul Sud. Acesta era obiectivul expediției. Totul părea bine pus la punct, dar la începutul anului 1915, nava a rămas blocată în apele mării și a fost o chestiune de zile până când presiunea milioanelor de tone de gheață a zdrobit-o. Au urmat doi ani de derivă prin ghețarii și apele antarctice, mergând când pe jos, când în bărcile fragile ca niște coji de nucă, singurul scop al lui Shackleton fiind de a-și menține în viață echipajul. Cartea lui Alfred Lansing are la bază numeroasele jurnale de bord păstrate din timpul expediției, dar și interviuri pe care acesta le-a făcut cu supraviețuitorii. Punând toate aceste date cap la cap, Lansing transformă povestea unui eșec într-o celebrare a curajului și a perseverenței. Și face, desigur, și o biografie a frigului, căci el a fost firul roșu al expediției: „din cauza vremii friguroase, ochii le curgeau aproape permanent. Lacrimile alunecau de‑a lungul nasului şi alcătuiau un ţurţure în vârful acestuia, care, mai devreme sau mai târziu, trebuia rupt. Şi, indiferent cu câtă grijă efectuau această operaţiune, de fiecare dată o mică bucată de piele se jupuia odată cu ţurţurele, lăsând în urmă o rană veşnic nevindecată.”
Singur în ținutul ghețurilor de David Roberts (traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu, Colecția Sapiens, Editura ART, 2020)
„Așa că, în timp ce cădeam în crevasă, prin minte mi‑a străfulgerat: Asta a fost! căci era de așteptat ca peste un moment sania să mă urmeze, căzându‑mi în cap, prăbușindu‑ne apoi către fundul nevăzut. Dar imprevizibilul s‑a produs și sania m‑a ținut locului, zăpada groasă acționând ca o frână.” Frigul i-a fost, de-a lungul expediției, doar una dintre micile probleme cu care s-a confruntat. Hăurile de gheață ascunse sub zăpadă erau să-i pună capac. Mai ales că rămăsese „singur în ținutul ghețurilor”. Exploratorul australian Douglas Mawson, parte, cândva, dintr-un echipaj a lui Ernest Shackleton, a simțit și el chemarea Antarcticii; dar nu pentru faima căutată de alți exploratori ai vremii, ci în scopuri științifice: geolog și profesor universitar, Mawson voia să descopere Polul Sud Magnetic. Iar pentru aceasta a organizat Expediția Antarctică Australasiatică. Cartea lui David Roberts urmărește mai ales expediția în trei pe care Mawson și alți doi colegi au făcut-o adânc pe coasta de Vest a Antarcticii. După moartea celor doi, Mawson rămâne pe cont propriu, luptând până la ultimul strop de energie ca să supraviețuiască.
Mirajul alb de Silviu Neguț (Colecția Sapiens, Editura ART, 2023)
Dacă v-a intrat destul frigul în oase prin poveștile celor trei exploratori de mai sus și doriți o adiere ceva mai blândă, puteți încerca Mirajul alb, studiul foarte prietenos al cercetătorului român Silviu Neguț. Realizând o istorie a explorărilor arctice și antarctice, Neguț amintește de experiențele marilor exploratori străini, dar și de aventurile științifice ale lui Emil Racoviță și Theodor Gh. Negoiță. Ca să înțelegem mai bine ce i-a atras pe toți acești oameni la ținuturile înghețate, Neguț descrie lămuritor condițiile de viață din aceste locuri și explică cuvinte-cheie precum „ghețar”, „calotă glaciară”, „banchiză”, „auroră boreală” și tot așa. Ca un omagiu adus exploratorilor care și-au riscat viețile pentru descoperirile celor doi Poli, Silviu Neguț se oprește și la importanța științifică a acestor zone geografice și la felul cum studiul lor ne poate da indicii despre trecutul nostru îndepărtat și chiar despre cum va arăta viitorul planetei noastre.
Ursul și privighetoarea de Katherine Arden (traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav, Editura Youngart, 2018) și Fata din turn (traducere din limba engleză de Oana Dușmănescu, Editura Youngart, 2022) și Iarna vrăjitoarei (traducere din limba engleză de Ruxandra Gogu-Stoichiță, Editura Youngart, 2023)
După ce-am călătorit înapoi în timpuri și locuri înghețate, e vremea să ne răcorim cu un fantasy ca la carte, plin și el de zăpezi și furtuni. Dar și de duhuri străvechi și credințe noi. Trilogia lui Katherine Arden a ocupat locul 1 în topul Amazon la categoria science fiction și fantasy și nu e de mirare că a cucerit o lume întreagă. Plasate în Rusia nordică medievală, romanele o au în centru pe Vasilisa, o puștoaică fascinată de poveștile cu spirite și ființe supranaturale ale doicii sale. La câțiva ani de la moartea mamei, tatăl decide să se recăsătorească, dar noua soție nu vede cu ochi buni vechile credințe și le interzice cu totul. Vasilisa știe că asta nu poate aduce nimic bun și se străduiește să le protejeze. Doar că răul e deja făcut. Cu ajutorul regelui iernii, Morozko, încearcă să-și apere satul de răzbunarea spiritelor, dar lumea o consideră vrăjitoare și cere să fie alungată. Pusă în poziția de a alege căsătoria cu forța sau exilul în vreo mănăstire, Vasilisa se deghizează în băiat și pornește aiurea prin pădurile Rusiei. Drumul o poartă la curtea prințului de la Moscova, iar aici puterile ei magice vor fi puse serios la încercare. La granița dintre realitate, folclor și fantezie, trilogia lui Arden este o gură de aer proaspăt, plin de energie și aventură, numai bun în zilele fierbinți.
Cartea verii de Tove Jansson (traducere din limba suedeză de Andreea Caleman, Editura Youngart, 2018)
Până la urmă, nu-ți trebuie neapărat spirite și duhuri supranaturale ca să ai o viață fantastică. Sunt suficiente o bunică, o insulă aproape doar a ta și o mare. „Știi cum e când te scufunzi? / Bunica răspunse: / - Sigur că știu! Lași totul deoparte, îți iei avânt și te scufunzi, pur și simplu! Algele îți mângâie picioarele. Sunt brune, iar marea‑i limpede, mai deschisă spre suprafață, cu mulți bulbuci. Aluneci prin apă. Îți ții răsuflarea, te‑ntorci, lași apa să te împingă‑n sus. Răsufli. Pe urmă faci pluta. Plutești și atât. / — Și ții ochii deschiși tot timpul! spuse Sophia. / — De bună seamă! Nu se scufundă nimeni cu ochii închiși.” Cel puțin acestea sunt bunurile cele mai de preț ale micuței Sophia. Locuind pe o insulă mică din Golful Finlandei, Sophia și bunica sa profită la maximum de tot ce le poate oferi petecul de pământ: plimbări, scufundări, spionatul vecinilor, sporovăitul despre câte în lună și-n stele. Fie că e iarna cea mai geroasă sau vara cea mai blândă, cele două nu se plictisesc niciodată. Cum ar putea, când sunt atâtea de cunoscut, atâtea de vorbit și atâtea de simțit?
Scandalul și Noi contra voastră și Învingătorii de Fredrik Backman (traducere din limba suedeză de Andreea Caleman, Colecția musai, Editura ART, 2018 & 2021 & 2023)
Nu puteam părăsi Nordul Europei fără să ne oprim la minunata trilogie a lui Fredrik Backman. Frigul din micul oraș Björnstad are concurență serioasă cu fiorii reci pe care ni-i dau poveștile clubului local de hochei, ale membrilor lui și ale comunității din jur. „Locuri precum Björnstad trebuie să-și pună speranțele în tineri, pentru că ei sunt singurii care nu-și amintesc că era mai bine înainte”. Doar că speranțele vin cu costuri greu de imaginat și gestionat. Un viol, un secret, presiunea financiară care înăbușă orice pasiune și, mai presus de toate, salvarea aparențelor. Tinerii din Björnstad trebuie să se confrunte cu toate acestea. Echipa de juniori a clubului de hochei trebuie să câștige campionatul dacă vor să aibă o șansă. Ca și în cazul unei furtuni de zăpadă, doar cei puternici, cei „normali” pot supraviețui. Asta e mentalitatea generală. Pe care însă realitatea e pe cale s-o spulbere: în volumul al doilea orașul depinde de o femeie și de un tânăr homosexual. Unii vor accepta, alții se vor împotrivi. Unii vor pleca, alții vor rămâne. În final, cu toții vor lupta împreună ca să iasă învingători. Primul volum al trilogiei a fost adaptat de într-o miniserie suedeză, dacă sunteți curioși cum sună numele personajelor pronunțate nativ.
Femeia la 1000°C de Hallgrímur Helgason (traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu, Colecția musai, Editura ART, 2020)
Oricât am încercat s-o ocolesc, Herra Björnsson, femeia la 1000 de grade, nu s-a lăsat. Doar nu era să vorbesc despre frig și zone înghețate fără să pomenesc de Islanda ei. I-am făcut hatârul, căci nu te poți pune cu o femeie care nu mai are „decât câteva săptămâni de trăit, două cartușe de Pall Mall, un laptop și o grenadă de mână”. Herra a călătorit prin lumea întreagă, a trăit, vorba ei, „un internet întreg de evenimente” și a cunoscut oameni de tot felul, de la regi la ultimii mateloți. Dar tot în Islanda s-a întors, acolo unde s-a născut în „toamna anului 1929, într-o șandrama ca o conservă, în Ísafjördu”. Va deveni nepoata primului președinte al Islandei, dar copilăria i-a fost modestă, căci ținuturile puțin îndestulate ale insulei nu aveau multe de oferit unei familii. Cu un umor care te urmărește mult timp după ce termini cartea, povestea Herrei, relatată la persoana întâi, este la fel de răcoritoare ca o vizită spontană pe coasta Reykjavíkului. Iubiri ratate, iubiri abandonate, marile evenimente ale secolului al XX-lea, mici intrigi transformate în situații de viață și de moarte, toate fac din romanul lui Hallgrímur Helgason o lectură perfectă pentru zilele moleșite de vară.
Sălbaticul de Guillermo Arriaga (traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari, Colecția musai, Editura ART, 2018)
Care e cea mai bună ascunzătoare? Hățișul unei supermetropole sau albul nesfârșit al munților? În Ciudad de México, tânărul Juan Guillermo trebuie să răzbune moartea familiei sale; jură să-i răpună pe Tinerii [care] Îl Urmează pe Cristos unul câte unul. Habotnicii ăștia i-au terminat mai întâi fratele, iar apoi familia l-a urmat, nesuportând durerea pierderii lui. Juan Guillermo trebuie să reziste, trebuie. „Răzbunare, răzbunare, răzbunare, răzbunare.” În același timp, în munții înzăpeziți ai Canadei un inuit pe nume Amaruq trebuie să-și urmeze destinul pe care bunicul său i-l va revela: „Dintre toți lupii pe care ai să-i întâlnești în viață, unul singur va fi stăpânul tău. Îi vei aparține. Vei încerca să-l vânezi și o să-ți scape de fiecare dată. Te va obseda. Îl vei urmări toată viața. Lupul acesta va fi dumnezeul tău. […] Într-o bună zi vă veți privi în ochi și vei vedea în ochii lui cine ești. Lupul acela ești tu. Vei urma zilnic glasul care te cheamă, cel al dumnezeului tău, al dumnezeului tău de necercetat. Și dacă nu vei reuși să-l prinzi în viața asta, atunci va trebui să-l încolțești în alte vieți, până când vei reuși să-l prinzi.” Amaruq va urma întocmai prevestirea: îl va hăitui pe marele lup cenușiu, pe Nujuaqtutuq – Sălbaticul, cum îl va numi. Și de fapt se va hăitui pe sine însuși prin pustietatea Nordului îndepărtat. La fel cum în inima Mexicului Juan Guillermo își va căuta inamicii, neștiind că se caută, de fapt, pe sine.
Și copiii copiilor lor de Nicolas Mathieu (traducere din limba franceză de Cristian Fulaş, Colecția musai, Editura ART, 2021)
Romanul lui Nicolas Mathieu, câștigător al Premiului Goncourt în 2018, debutează în plină vacanță de vară. Micul oraș din nord-estul Franței e toropit de căldură, la fel cum sunt și personajele care-l populează: amorțiți de sărăcie, inactivitate și nostalgia vremurilor care-au fost, când industria zbârnâia și localitatea era înfloritoare. În ciuda apatiei generale, lectura e ca un șir continuu de dușuri reci. Și câteodată de sesiuni de șocuri cu găleți de gheață. Viețile adolescenților Anthony, Stéphanie și Hacine par cât se poate de diferite: vin din medii sociale distincte și au șanse complet inegale în viitor. Cu toate acestea, ei se aseamănă la fel de mult. Căci, în anii ‘90, nu te poți individualiza prea mult într-o societate în care violența, alcoolul, drogurile, infracțiunile, sexul ca formă de manipulare fac regulile. Urmărind cei șase ani ai maturizării lor pe care Mathieu îi povestește avem mereu senzația că ne bate în față aerul răcoritor al nopții în care Anthony și vărul său au plecat spre prima petrecere pe motocicleta furată: „Viteza îi făcea să lăcrimeze și le umfla piepturile. Goneau cu capetele descoperite pe tărâmul pustiit. Nu li se putea întâmpla niciun accident, erau prea rapizi, prea tineri, insuficient de muritori.”
Citește și:
Top 10 cărți despre frați și surori
