Transport gratuit pentru comenzi >150 lei
Tove Jansson
Tove Jansson

Tove Jansson (1914-2001) s-a născut la Helsinki, într-o familie de artişti: tatăl ei a fost sculptor, iar mama, desenatoare şi ilustratoare. A avut doi fraţi mai mici, Per Olov şi Lars. Familia şi arhipelagul Åland, locul unde obişnuiau să-şi petreacă verile, au fost sursa de inspiraţie pentru romanele scrise mai târziu.
A făcut studii de artă la Stockholm, Helsinki şi Paris. La paisprezece ani, a scris şi a ilustrat prima ei carte, care a fost publicată în 1933. În anii '30 - '40 a participat cu lucrări de artă la diferite expoziţii şi a lucrat ca desenatoare pentru revista de benzi desenate Garm. A devenit foarte cunoscută şi apreciată pentru curajoasele ei caricaturi politice şi reprezentările fidele ale vieţii finlandeze de zi cu zi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În aceeaşi perioadă, din dorinţa de a evada din lumea plină de orori a războiului, a început să lucreze la primul volum din seria Momin, în care proiectează un univers idilic şi inocent. Cărţile despre momini au fost traduse în treizeci şi cinci de limbi şi i-au adus un uriaş succes internaţional. Au fost transformate în piese de teatru, operă, film, piese radiofonice şi de televiziune. Cu toate acestea, seria de romane despre locuitorii Văii Mominilor reprezintă doar o parte din opera de mare amploare a lui Tove Jansson, care include romane, nuvele, piese radiofonice şi piese de teatru, printre care Escroaca onestă (Editura ART, 2025), Joc curat şi Călătorie uşoară. Una dintre cărţile ei preferate a fost Cartea verii (1972), în care personajele principale sunt Sophia şi bunica ei, Ham.
Tove Jansson a primit multe premii şi distincţii, printre care Premiul Nils Holgersson în 1953, Premiul Andersen în 1966, Premiul Mårbacka în 1972, Premiul Finlanda în 1993 şi Premiul Academiei Suedeze în 1994.

mai multe
Ordonează după
Produse
Tip afișare:
NOU
89,95 RON 123 22 RON 123 22 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: July 2025
Bestseller, Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
Pagini: 616
5 (11)
30,72 RON 39 39 RON 39 39 RON

Adaugă în Coș

ISBN: 9786067882223,9786303218663
Bestseller, Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
Tip copertă: paperback
Pagini: 192
Adulți
Escroaca onestă de Tove Jansson
5 (2)
37,40 RON 44 RON 44 RON

Adaugă în Coș

ISBN: 9786303217581
Bestseller, Recomandată
Tip copertă: paperback
Pagini: 208
NOU
34,66 RON 44 44 RON 44 44 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: May 2025
ISBN: 9786303216706
Bestseller, Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
Tip copertă: paperback
Pagini: 232
Adulți
35% REDUCERE
Pachet audioART (10 viniluri de colecție) de Bohumil Hrabal, Mariana Enriquez, Pierre...
318,50 RON 490 RON 490 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2024
Bestseller, Recomandată
Pachet 4 cărți pentru copii aventuroși de Richard Peck, Joyce William Edward, Pame...
124,60 RON 170 69 RON 170 69 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2023
Recomandată
Pagini: 144
OFERTA B2B
2+1 CADOU
5 (12)
39,39 RON 39 39 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: February 2023
ISBN: 9786060868576
Bestseller, Recomandată, Ilustrată
Tip copertă: paperback
Pagini: 192
OFERTA B2B
2+1 CADOU
5 (2)
44,44 RON 44 44 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2022
ISBN: 9786060864561
Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 88
5 (1)
88,88 RON 88 88 RON
Publicată în: June 2022
Recomandată, Pentru copii
89,95 RON 123 22 RON 123 22 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2021
Bestseller, Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
Adulți
35% REDUCERE
60,45 RON 93 RON 93 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2019
Recomandată
Adulți
OFERTA B2B
5 (1)
36,75 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2018
ISBN: 9786067105957
Recomandată
Pagini: 1
14 ani+
Cartea verii | paperback de Tove Jansson
5 (1)
44,00 RON 44 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: January 2018
ISBN: 9786068811444
Bestseller, Recomandată
Tip copertă: paperback
Pagini: 184
14 ani+
Cartea verii de Tove Jansson
4.33 (3)
49,00 RON 49 RON
Publicată în: February 2017
ISBN: 9786068811246
Recomandată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 184
Pălăria Vrăjitorului de Tove Jansson
5 (13)
44,44 RON 44 44 RON
Publicată în: April 2016
ISBN: 9786068620893
Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 168
4.94 (18)
44,44 RON 44 44 RON
Publicată în: March 2014
ISBN: 9786067885194
Bestseller, Recomandată, Pentru copii, Ilustrată
Tip copertă: hardcover
Pagini: 98
Logo
Contactează-ne la