10 cărți din 10 țări (Partea I)
Vara s-a terminat, dar asta nu înseamnă că s-a zis și cu aventurile sau călătoriile noastre. Vorba filmului (e drept, Humphrey Bogart n-a zis-o chiar așa), „vom avea mereu cărțile”. Prin care, fără teama de zboruri anulate, bagaje pierdute sau ore în șir pe autostrăzi aglomerate, putem ajunge oriunde în lume. Din exotica Japonie în tot mai tulburata Americă, din Islanda în Argentina, toate ne sunt la câteva file distanță. Așadar, vă invit într-o călătorie în jurul lumii prin intermediul celor mai frumoase povești, fie ele ficționale sau cât se poate de reale.
SUEDIA: Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung de Fredrik Backman (traducere din limba suedeză de Andreea Caleman, Colecția musai, Editura ART, 2023)
Nu puteam începe aventura fără o poveste despre cel mai de seamă companion al nostru: imaginația. „Partea cea mai proastă cu bătrânețea e că nu‑ți mai vin idei noi“ este avertismentul care l-a speriat cel mai tare pe Fredrik Backman, după cum el însuși mărturisește. Și-atunci a început să scrie un text, transformat treptat în carte, despre fantezie, despre amintiri și despre ce se întâmplă cu noi când le pierdem, înainte ca inima să înceteze să mai bată. Ce-a ieșit? O poveste „despre frică, iubire și despre cum acestea sunt, aproape întotdeauna, strâns legate”, cum tot autorul spune. De fapt, povestea lui Noah și a bunicului său. Când mintea bătrânului pare prea plină ca să mai cuprindă realitatea imediată, băiețelul vrea să înțeleagă ce se ascunde în tot acel amestec de amintiri. Și-așa iau naștere „mici scrisori de dragoste între un bunic și nepotul lui, între un tânăr și marea lui iubire, între un tată și fiul său”. Povestea vine din Suedia, dar ne duce în lumea mult mai greu de cuprins a Creierului uman. Ca o reverență față de imensele posibilități ale acestui organ miraculos, încă rămase de necuprins pentru noi, Backman a decis ca veniturile obținute din vânzarea cărții să fie redirecționate către o organizație care strânge fonduri pentru cercetarea bolilor mintale.
CANADA: Inima cedează ultima de Margaret Atwood (traducere din limba engleză și note de Irina Negrea, Serie de autor Margaret Atwood, Editura ART, 2019)
Dacă am vorbit de creier, nu puteam ocoli complicele și totodată dușmanul său de moarte: inima. Într-o distopie cu fine observații asupra naturii umane, cum Margaret Atwood ne-a obișnuit de fapt, inima își joacă rolul de organ cât se poate de concret, dar și de metaforă veche de când lumea a iubirii. Căci iubirea pare să salveze situația și de această dată. Charmaine și Stan, soț și soție, locuiesc de ceva timp în mașină, căci orașul a intrat în faliment, iar străzile sunt pline de bande de nenorociți. Ajunși la capătul răbdării și al economiilor, iau decizia care le va schimba cu totul viețile: se vor înscrie în Programul Positron, un experiment care, pentru jumătate din an le va asigura toate condițiile optime de trai. În cealaltă jumătate vor fi prizonieri. Dar merită sacrificiul, nu-i așa? Lucrurile se complică atunci când află că vor împărți noua locuință din „libertate” cu Alternanții, un alt cuplu înscris în Program. Curând, infidelitatea pare cea mai mică problemă, căci iluzia Proiectului utopic se fisurează și ies la iveală adevăratele intenții ale coordonatorilor. Care nu le sunt deloc favorabile celor înscriși și cu atât mai puțin lui Charmaine și Stan. Norocul lor că inima cedează ultima.
MAREA BRITANIE: Mașina timpului de H.G. Wells (traducere din limba engleză și note de Mihu Dragomir și Constantin Vonghizas, Editura Paladin, 2023)
Inspirat de inegalitățile societății victoriene în care trăia, Wells și-a imaginat unde va duce clivajul dintre cei privilegiați și cei rămași de izbeliște, dacă lucrurile nu se vor ameliora: la o lume distopică. Exploratorul Timpului se laudă prietenilor invitați la cină cu noua sa invenție: Mașina Timpului; pentru că este convins de existența unei a patra dimensiuni: timpul. Fără a lua în seamă neîncrederea oaspeților, cercetătorul se pregătește de prima sa călătorie. De aici începe una dintre poveștile-cult ale science-fictionului internațional, text care a influențat numeroși autori care i-au urmat lui Wells și care a dat naștere la filme de lungmetraj, la serii de televiziune, la benzi desenate și la un întreg imaginar al călătoriei în timp. Mergând mult în viitor, Exploratorul Timpului observă evoluția oamenilor și a planetei. Dacă peste mai puțin de un milion de ani vor exista doar două tipuri de oameni (când se va și îndrăgosti de o tânără din societatea Eloi), peste aproape treizeci de milioane de ani omul va fi dispărut cu totul, lăsând locul unor vietăți și a vegetației.
GRECIA: Martor mi-e Dumnezeu de Makis Tsitas (traducere din limba greacă de Claudiu Sfirschi-Lăudat, Colecția Desenul din covor, Editura ART, 2019)
De la călătoria în timp, putem face un pit stop într-o lume în care timpul pare să fi încremenit. Mai precis, în Atena lui Chrysovalandis, un tip de cincizeci de ani, care ar fi putut avea viața pe care și-o dorea. Dacă și-ar fi dorit-o suficient de mult. Și dacă șefii, familia și bolile care-l tot pândesc nu i-ar fi pus piedici peste piedici. Cu Chrysovalandis nu există cale de mijloc: ori îl detești pentru bovarismul lui dus la extrem, ori îl îndrăgești pentru spiritul lui mucalit și autoironia foarte bine lucrată. Te poate scoate din minți sau te face să te prăpădești de râs. Dacă le faci pe amândouă, problema e la tine, e clar. Chrysovalandis locuiește cu părinții; nu pentru că n-ar fi putut avea casa lui, eventual o soție englezoaică sau franțuzoaică, ci pentru că trebuie să le fie alături, nu? Chrysovalandis nu-și dă demisia când vede că totul se împute la firma unde lucrează; el nu e un oportunist ca ceilalți. Așteaptă să fie călcat în picioare de șef și concediat cum se cuvine. Chrysovalandis ar putea să slăbească și să-și țină diabetul sub control. Dar de unde bani pentru asta? Cu alte cuvinte, Chrysovalandis își are viața în propriile mâini. Dar nu chiar pe toată.
STATELE UNITE ALE AMERICII: Manual pentru femei de serviciu de Lucia Berlin (traducere din limba engleză și note de Ioana Miruna Voiculescu, Colecția musai, Editura ART, 2018)
De la un oropsit al sorții mai mult închipuit, să trecem la o protagonistă care-și mai îndulcește dramele prin imaginație și umor. Fără a fi autobiografice în sensul pur, prozele scurte ale Luciei Berlin sunt inspirate din viața deloc ușoară a scriitoarei americane. Unele la persoana întâi, altele la persoana a treia, cele 43 de povestiri aduc la viață numeroase personaje, dar toate își iau suflul din experiența autoarei înseși. Menajere (mai ales în case în tocmai a murit cineva), profesoare, asistente medicale, mame, puștoaice rebele, copile agresate, alcoolice, paciente la dezalcoolizare, eroinele Luciei Berlin sunt cât se poate de veridice și-și poartă tragediile sau neîmplinirile cât se poate de normal. Ce-ar putea face altceva? „Scopul terapiei de grup era să ne frângă. Aveam probleme în primul rând cu furia, aroganța, revolta. Eram niște mincinoși, trișori și hoți. În fiecare zi se țineau tunsori, însemnând că toți din grup îi strigau în față unuia dintre noi toate defectele și slăbiciunile. Ne călcau în picioare până strigam piua. Ce dracu o mai fi și asta? Vedeți, tot furioasă și arogantă am rămas. Am întârziat zece minute la terapia de grup, așa că mi-au ras sprâncenele și mi-au tuns genele.”
ARGENTINA: Ce-am pierdut în foc de Mariana Enriquez (traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari, Colecția musai, Editura ART, 2017)
Tot proze scurte și tot (mai ales) despre femei cuprinde și volumul Marianei Enriquez, plasate de data aceasta într-o Argentină la limita tragediei și a comediei negre. Peste toate plutind credințe și superstiții vechi de milenii. „Cam ăsta e, în linii mari, mecanismul povestirilor mele: plec de la o întâmplare reală, pe care o transform în ceva fantastic sau supranatural”, își mărturisește Enriquez arta poetică. Faptul divers din ziare sau din realitatea imediată este, într-adevăr, rafinat și îmbogățit cu o imaginație cât se poate de fresh și originală. Protagoniștii Marianei Enriquez sunt criminali, traficanți, oameni de la marginea societății; sau sunt sfinți atinși de duhuri supranaturale. Boala, violența, sărăcia, corupția sunt la ordinea zilei, la fel cum sunt și magia, fantasticul și cea mai neliniștitoare adiere metafizică. Cu cât încearcă să scape de ele, cu atât oamenii se adâncesc în rău. Așa că e mai bine să învețe să trăiască cu toate.
IRLANDA: O țară grozavă de Frank McCourt (traducere din limba engleză și note de Iulia Gorzo, Colecția musai, Editura ART, 2022)
Argentina, ce țară grozavă, am putea exclama la finalul cărții Marianei Enriquez. Doar că ne-a luat-o Frank McCourt înainte. La America se referă protagonistul-autor, dar ecourile Irlandei în care a copilărit și despre care ne-a povestit în Cenușa Angelei nu pot fi așa ușor ignorate. După ce în anteriorul volum de memorii, pentru care a primit Premiul Pulitzer, descrie cu scrâșnet din dinți, umor și cu dătătoare dureri de burtă (de la foame, de la te-miri-ce-urile fierte în toiul foametei) copilăria plină de lipsuri din Limerik, în O țară grozavă se lasă exaltat de promisiunile și strălucirea noii patrii de peste ocean. La nouăsprezece ani, Francis decide că e momentul să se întoarcă în Statele Unite. Ajunge fix în New York, unde are noroc de preotul întâlnit pe vapor că-l introduce în secretele vieții în metropolă. Se înscrie în Armata Americană, este trimis în Germania, iar de aici pare că începe adevărata viață. Deși e apreciat de superiori nu face carieră militară, se întoarce în New York, unde va urma cursurile facultății și va deveni profesor de engleză. Frații mai mici îl urmează în State, se vor bucura de mai mult succes decât el, dar Francis privește totul cu umor. Și alți membri ai familiei vor veni în vizită sau se vor stabili aici, Irlanda rămânând mereu cu el, chiar și în această „țară grozavă”.
ITALIA: Verde uimitor de Stefano Mancuso, Alessandra Viola (traducere din limba italiană de Liliana Angheluță Nechita, Colecția Sapiens, Editura ART, 2022)
Vom pleca din Italia în următoarea noastră călătorie, țara de origine a celor doi autori, dar vom ajunge pe întreg Globul, până în cele mai îndepărtate și neatinse de om locuri; peste tot unde plantele de tot felul se încăpățânează să răsară și să-și ducă viața lor extraordinară. Plantele reprezintă 99% din biomasa Pământului; lumea este așadar a lor. Doar că oamenii le consideră mai degrabă parte din decor și nu ființe cu drepturi depline. Cercetătorul Stefano Mancuso și jurnalista Alessandra Viola vin să demonstreze fix contrariul: plantele nu sunt cu nimic mai prejos decât organismele animale; nu doar că au aceleași cinci simțuri și inteligență pe măsură, dar au cincisprezece alte abilități senzoriale, cu care comunică, se adaptează, răspund mediului înconjurător, formează alianțe și strategii. „Cuvinte precum inteligență, învățare, memorie și comunicare, despre care credeam că sunt rezervate lumii animale, devin odată cu Verde uimitor calități pe care trebuie să le împărțim cu plantele”, notează prefațatorul volumului, care ne invită în uimitoarea expediție în lumea regnului vegetal.
FRANȚA: Frica în Occident. Secolele XIV – XVIII. O cetate asediată de Jean Delumeau (traducere din franceză, postfață și note de Modest Morariu, Colecția Meridiane, Editura ART, 2022)
Rămânând în zona nonficțiunii, vă propun o oprire la unul dintre cele mai importante studii culturale europene. Istoricul francez Jean Delumeau discută despre un concept care-a bântuit întreaga istorie a umanității și pe care l-am amintit și în prima carte discutată mai sus: frica. Îmbinând studiul istoriei, economiei, antropologiei și sociologiei, apelând la perspective ample, care ating și psihologia, și psihanaliza, Delumeau răspunde la o întrebare simplă: cum apare frica? Își subîntinde cercetarea pe cinci secole, luând în calcul mișcările tectonice care au zdruncinat Europa occidentală: războaie, epidemii, cruciade, vânătorile de vrăjitoare, afacerile necurate și tot felul de comunități asupra cărora minoritățile puternice ale zilei au aruncat anatema. Frica în Occident este o călătorie fascinantă prin tenebrele firii umane și prin perioadele cele mai întunecate din istoria Europei.
ROMÂNIA: Trei dinți din față de Marin Sorescu (ediție necenzurată, prefață de Sorina Sorescu, Serie de autor Marin Sorescu, Editura ART, 2017)
Nu puteam încheia călătoria noastră în jurul lumii (de fapt, cum o să vedem, prima ei parte) fără o carte românească. Și fără să ne întoarcem la ficțiune, locul de joacă al imaginației și al libertății. Într-o lume privată de libertate, în România anilor ’60, cei trei protagoniști, Val (un sculptor la fabrica de păpuşi), Tudor şi Adrian (jurnaliști), încearcă să-și facă loc și să scape de uniformizările procustiene. Iubirea pare să fie o scăpare, dar nimic nu e mai înșelător decât iubirea. Îndrăgostiri fulgerătoare, escapade, infidelități, reveniri, răzbunări, resemnări – Marin Sorescu le face tuturor loc în romanul său, vrând parcă să demonstreze că liberul arbitru e doar o glumă nereușită, în timp ce condiționările hazardului și ale regimului mereu vigilent sunt cele care coordonează viața tuturor.
(va urma)
Citește și:
Top 10 cărți de potolit canicula
Top 10 cărți despre frați și surori
