Cartea. Ghid de utilizare | Laura Grünberg și Dan Ungureanu

Doisprezece scriitori și ilustratori publicați de Grupul Editorial Art au răspuns provocării de a imagina un ghid de folosire a cărții. În cazul în care am uitat funcția ei originară și acum o folosim să strivim insecte sau, cine știe, pe post de carburant sau portal. 

Autorii au venit cu variante și sugestii surprinzătoare de utilizare a cărții. Citește mai jos povestea lui Laurei Grünberg și vezi cum și-a imaginat ilustratorul Dan Ungureanu situația. 

Laura Grünberg: Viitorul cărților necitite sau Fiecare cu Tsundokul lui

Nassim Taleb povestește în Lebăda Neagră despre fabuloasa biblioteca lui Umberto Eco care avea peste 30.000 de volume. Majoritatea celor care o vedeau erau copleșiți de erudiția lui excepțională. Foarte puțini, fără să îi conteste erudiția, vedeau în această spectaculoasă  bibliotecă altceva. Se uitau la rafturile ticsite de volume și vedeau mai curând foamea de cărți a scriitorului. Vedeau în bibliotecă nu ceea ce citise ci mai ales ceea ce își dorea scriitorul să citească, aspirațiile de cunoaștere, cărțile dorite, nu neapărat citite.

Taleb consideră că volumele necitite reprezintă anti-biblioteci, locuri pline de cărți resursă și nu de cărți trofee, simple accesorii decorative depozitate la vedere pentru a impresiona. Simpla lor prezență pe rafturi reprezintă semne ale propriei ignoranțe și întreține un sentiment de vinovăție în raport cu faptul că sunt atâtea lucruri care ți-au scăpat, atâtea povești scrise și încă necitite. Astfel valoarea anti-bibliotecii stă în faptul că ne amintește în mod constant de ceea ce nu știm despre atât de multe lucruri. 

Japonezii au un cuvânt mai frumos pentru acest obicei adictiv de a aduna cărți pe care nu apuci să le citești- tsundoku. Teancuri de cărți în baie, pe hol, la marginea patului, în bibliotecă. Le cumperi și le stochezi. O adevărată artă personalizată a depozitării de cărți necitite. Nu pentru că ești bibliofil. Nu vrei să faci colecție de cărți. Achiziționezi ceea ce vrei să citești, dar nu mai ajungi să o faci. Stive de cărți peste care uneori se pune praful care te îndeamnă să nu fii niciodată mulțumit cu ceea ce știi. 

Azi mai mult ca oricând suntem nevoiți să apelăm la tsundoku.  An de an se publică milioane de cărți, în diverse formate. Oră de oră bilioane de mesaje, poze, clipuri, podcasturi se încarcă pe diverse canale sociale. Suntem tot mai sufocați și depășiți de creșterea exponențială a conținuturilor off și on-line. Nu mai știi la ce să te uiți sau ce să citești pentru că sunt atâtea de citit și de văzut.  Atenția și memoria umană nu fac față acestui șoc al conținuturilor cum îl numesc specialiștii din marketing. Și atunci apelezi la tsundoku. 

Cred că tsundoku este un obicei prin care cărțile, cu coperțile, mirosurile, și colțurile de pagină gata să fie îndoite, vor continua să existe. Ne vom citi în viitor gândurile, vom avea o conștiință și memorie colectivă fiind conectați la cunoașterea globală, dar vom avea permanent nevoie de umilință intelectuală.  Copiii noștri vor avea nevoie să crească în case practicante de tsundoku, înconjurați de cărți fizice pe care nu le-au citit. Simpla co-prezență a acestor cărți îi va ajuta să fie mai performanți peste ani în comparație cu cei crescuți în case fără de biblioteci.

Cărțile în carne și oase vor continua să fie fabricate, cumpărate și stivuite în diverse moduri prin jurul nostru. Cărțile necitite convențional vor fi mai valoroase decât cele citite. Materialitatea lor, mirosul lor, praful pus pe ele, co-prezența lor fizică în viața de zi cu zi ne va reaminti că suntem totuși doar minuscule fire de praf printre stele. Fiecare va ține cu dinții la  tsudokul lui. Eu așa cred.

Laura Grünberg este scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România și cofondatoare a Asociaţiei De Basm (Asociaţia Scriitorilor de Literatură pentru Copii și Adolescenţi din România). A publicat mai multe cărţi pentru copii printre care Poveste cu un gând strănutat, Să creștem mici. Carte pentru cei mici care trebuie neapărat citită de cei mari, Improvești cu lucruri mici, hazlii, firești. Când nu scrie cărţi sau nu face ateliere pentru copii, Laura Grünberg este profesoară la Facultatea de Sociologie, Universitatea din București.

Dan Ungureanu (1981, Câmpulung Muscel) a învățat să deseneze încă dinainte de a învăța să scrie. În 2010 a ilustrat o carte de poezie pentru copii și atunci a știut că asta vrea să facă. În 2013 a făcut un master în ilustrație de carte pentru copii la Cambridge School of Art, unde a căpătat încrederea să pună pe hârtie propriile povești. A creat mai multe cărți frumoase, iar una dintre ele a fost publicată la Andersen Press (Nara and the Island, 2016 — volum apărut în 2018, la editura Vlad și Cartea cu Genius, cu titlul Nara și insula). Apolodor l-a găsit la începutul lui 2016 și au pornit la drum, de-a lungul și de-a latul pământului, cu creioanele pregătite pentru a însemna fiecare pățanie. Pe lângă Apolodor, Dan a dat o nouă viață și altor personaje clasice cum ar fi Fram sau Micul Prinț.

Descoperă în articolele de mai jos și alte sugestii surprinzătoare de utilizare a cărților:

Felii de carte. O poveste de Raluca Poenaru cu ilustrații de Mircea Pop. Pe blogul Editurii Vlad și Cartea cu Genius.

Ce este cartea? O poveste de Simona Sava însoțită de ilustrația Ancăi Smărăndache. Pe blogul Editurii Arthur.

Sala de așteptare. O poveste de Alis Popa cu un desen de Anca Smărăndache. Pe blogul Editurii Arthur.

Cartea. Ghid de utilizare. Un text de Lavinia Braniște însoțit de ilustrațiile lui Alexandru Măceșanu. Pe blogul Editurii Youngart.

Cărți pentru liniștea noastră. Un text de Florin Bican însoțit de ilutrațiile lui Alexandru Ciubotariu. Pe blogul Editurii ART.

Aceasta este cartea. Un text de Alex Moldovan. Pe blogul Editurii ART.

Descarcă AICI ghidul integral.