Un clasic ilustrat. Romanul grafic 1984 de George Orwell și Xavier Coste

„Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranța este putere.” Acesta este refrenul care bântuie romanul lui George Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru, și care continuă să-ți răsune în urechi mult timp după ce termini cartea. Dar atunci când vezi cuvintele acestea gravate pe zidul clădirii sumbre și impunătoare care poartă numele de Ministerul Adevărului, ecoul lor pătrunde și mai adânc în minte, iar tragedia din spatele lor este și mai puternică. Ce face artistul francez Xavier Coste cu romanul său grafic 1984 este să transforme scenele-cheie ale cărții lui Orwell în explozii sinestezice și psihice: viața sub noul regim și experiența lui Winston Smith ajung la fiecare simț al cititorului. Publicat în original în 2021 la editura Sarbacane, volumul este tradus din franceză de Lavinia Mihók și publicat de Editura Grafic. Păstrând condițiile grafice excelente, este o piesă de colecție pentru iubitorii de adaptări ilustrate în special și de romane grafice în general.
 

În 2020, când s-au împlinit 70 de ani de la moartea lui George Orwell, drepturile operei sale au intrat în domeniul public, așa că textele pot fi reproduse sau folosite fără a mai cere acordul legatarilor. Imediat după aceea au apărut numeroase reinterpretări ale romanelor sale. „Ca ciupercile după ploaie”, nota un critic în Le Figaro. Dar, continuă același articol, „cel al lui Xavier Coste se detașează de toate. De departe”. E suficient să arunci o singură privire peste carte ca să înțelegi de ce. Dacă mai ții cont și că proiectul l-a obsedat pe autor mai bine de cincisprezece ani, de când profesorul de desen i-a recomandat să citească romanul lui Orwell, lucrurile devin și mai evidente. Trei ani a durat finalizarea adaptării grafice, deși atmosfera orwelliană a fost mereu prezentă în desenele lui Coste. De altfel, chiar această infuzie de „viitor dezumanizat” l-a determinat pe profesor să-l îndemne să citească cartea, după cum notează Olivier Delcroix în articolul citat mai sus.

Xavier Coste s-a născut în 1989 în Normandia și este autor de benzi desenate și coordonator artistic în cinematografia de animație. A absolvit facultatea de arte plastice și a debutat cu un volum de benzi desenate în 2012. Adaptarea 1984 i-a adus numeroase premii, printre care Prix Uderzo și BD Fnac France Inter. La rândul ei, cartea va fi adaptată într-un film de animație, care va apărea în 2027. 
 

©Archive MR / La Renaissance Le Bessin

Mizând pe tonuri de negru, roșu, galben, albastru, gri și alb, Xavier Coste reușește pe de o parte să reducă romanul lui Orwell la chenare de ilustrații și bule de dialog, iar pe de alta să-i adâncească semnificațiile și să aducă la viață prin formă și culoare distopia inspirată de totalitarismele care au măcinat Europa în secolul al XX-lea. Ca și romanul original, povestea îl urmărește pe Winston Smith, angajat la Ministerul Adevărului, a cărui sarcină este să rescrie știrile din ziare conform propagandei active, aduse la zi. Cum regimul își schimbă alianțele și discursul legitimator frecvent, Smith trebuie să se asigure că adevărul publicat deja este în acord cu adevărul tocmai făurit. 

Pe lângă imaginea protagonistului, Coste reușește să ilustreze foarte bine lumea din jur. Primele patru secvențe din carte surprind oameni încolonați în drum spre una dintre singurele destinații permise, casă sau serviciu, și elicoptere care patrulează deasupra orașului, mișcându-și farurile printre blocurile masive. Pe pagina imediat următoare, clopotul ceasului încastrat în zid susține sonor activitatea camerelor de supraveghere, care înregistrează viața nouă a orașului. Toate acestea sunt completate de clădiri uriașe, impersonale, menite să strivească umanitatea celor ce le populează și să-i reducă la simple umbre. 

Iar peste toate veghează celebra figură prin care George Orwell a personificat totalitarismul: Big Brother. „Big Brother is watching you”, anunță un afiș scăldat în roșu, pe care Xavier Coste îl folosește ca să spargă monotonia gri a interiorului Casei Victoriei. După o focalizare pe unul dintre ochii atotștiutori, planul se deschide către chipul Fratelui cel Mare, iar apoi reapar omniprezentele camere video. La fel de rele precum camerele sunt difuzoarele, din care se aud încontinuu lozinci, iar peste toate tronează tele-ecranul, cel pe care trebuie să-l vezi și să te vadă. „Patrulele nu contau. Cu Poliția Gândirii însă era altă poveste. Eram supravegheați de tele-ecrane. Urmăriți și ascultați clipă de clipă.”

Alternând perspectivele de ansamblu cu focalizările pe simboluri ale lumii noi, Xavier Coste transmite întreaga anxietate și revoltă înfundată în resemnare a lui Smith. O privire aruncată pe furiș pe fereastră, o sclipire în ochii unui coleg, un bilet palmat în mulțime pot să provoace adevărate revoluții. Așa cum ținerea unui jurnal poate aduce moartea: 

„Jos Big Brother. Jos Big Brother. Jos Big Brother. Jos Big Brother. Jos Big Brother. Comisesem crima fundamentală, crima în gândire. Era o crimă imposibil de ascuns. Că distrugeam sau nu jurnalul, era tot una. Faptul era consumat, gândisem ce gândisem. Până la urmă aveau să mă prindă. Aveau să vină în toiul nopții. În cea mai mare parte din cazuri nu avea loc niciun proces. Nu se raporta nicio arestare. Oamenii dispăreau pur și simplu. Întotdeauna noaptea. Le ștergeau numele din registre, orice amintire a ceea ce făcuseră era înlăturată, existența le era negată, apoi uitată. Erau anihilați, desființați. 

O să mă-mpuște – mi se rupe. O să mă-mpuște în ceafă – mi se rupe. Jos cu Big Brother. Întotdeauna te-mpușcă-n ceafă – mi se rupe. Jos cu Big Brother.”

Supraviețuirea constă în conformism și stabilitate, în uriașele clădiri și ritualicele manifestații. Construcțiile cele mai importante sunt Ministerul Adevărului, care „se ocupa de informație, de divertisment, de educație și de arte”, Ministerul Păcii, „care era responsabil de război”, Ministerul Belșugului, „care se ocupa de chestiunile economice”, și Ministerul Iubirii, „care se asigura de respectarea legii și ordinii”, „cel mai înspăimântător” pentru că „n-avea nicio fereastră” și „era cel mai bine păzit”. 

Ritualurile modelau fiecare zi. Poate cel mai important era cel al „celor două minute de ură”, în care pe ecranul uriaș apărea Goldstein, „dușmanul” care-și „scuipa ura împotriva lui Big Brother” și a partidului, iar funcționarii trebuiau să-l combată. Portretul făcut de Coste, trecând de la crochiu la focalizări pe gură, pe ochi, pe dinți augmentează frenezia momentului. Dar chiar și în această desfășurare de emoții, o privire poate schimba ritmul întregii vieți: 

„În acel moment, am avut certitudinea... O’Brien gândea la fel ca mine. Imediat scânteia de inteligență din privirea lui s-a stins și chipul lui O’Brien a redevenit la fel de indescifrabil ca al celorlalți. Povestea se oprea acolo. Ținuse doar o clipă și deja mă îndoiam că se petrecuse cu adevărat. Dar micile întâmplări de felul ăsta mă ajutau să-mi păstrez speranța că și alții ca mine sunt dușmani ai partidului. Poate că până la urmă zvonurile conspirațiilor de proporții chiar erau adevărate! Poate că frăția chiar exista!”

Iar felul cum a ilustrat această privire arată o dată în plus implicarea lui Xavier Coste în fiecare detaliu al acestei cărți.

Dar până să apară și alte dovezi ale faptului că schimbarea este posibilă, viața se derula în aceeași rutină. Înviorarea ordonată prin tele-ecran, pierderea în mulțimea teleghidată, defilarea prizonierilor capturați, serviciul alienant:

„Oficial, sarcina mea era să corectez erorile de tipografie, de ortografie… dar de fapt îmi cereau să modific informațiile din articole, sensul lor, ca să existe o coerență cu nevoile istorice de la momentul respectiv. Un număr din Times putea să fi fost rescris de peste zece ori, din pricina schimbărilor în doctrina politică sau a profețiilor eronate făcute de Big Brother. Întreaga istorie era luată la puricat, ștearsă și rescrisă de câte ori era nevoie. Documentul original era apoi distrus. Rupt în bucăți și incinerat. Nimeni nu putea să-și dea seama. Odată modificat, articolul apărea iarăși în colecție cu vechea dată și fără vreo mențiune a modificărilor. Nu mai exista niciun alt exemplar care să-i conteste veridicitatea.”

Însă breșele nu întârzie să apară. Mai întâi scrisul în jurnal, apoi plimbarea în cartierul proletarilor:

„Tot ce se aștepta de la ei era un patriotism primitiv la care se făcea apel ori de câte ori era nevoie să-i facă să accepte zile de lucru mai lungi sau rații mai reduse. Cea mai mare parte a proletarilor nici nu aveau tele-ecrane acasă. Poliția se amesteca rar în treburile lor. Rata criminalității era foarte ridicată în rândul lor, dar, fiind vorba despre proletari, conta prea puțin.”
 

Iar apoi întâlnirea cu Julia, femeia de care l-a legat mai întâi o ură mai degrabă fabricată iar apoi o atracție care-l va pierde.

Ura, iubirea, manipularea, resemnarea, revolta – sunt câteva dintre elementele-cheie abstracte ale romanului, pe care artistul Xavier Coste reușește să le ilustreze. În plus, prin tehnici grafice bine articulate, subliniază alienarea și dezumanizarea aduse de societățile totalitariste, precum și absurdul pe care un regim dictatorial îl creează prin propagandă, rescrierea istoriei, recalibrarea limbii și reconfigurarea relațiilor externe. 

Dacă vreți să explorați și alte adaptări grafice ale romanelor-cult ale literaturii universale, la Editura Grafic găsiți și romanul grafic Povestea Slujitoarei, ilustrat de Renée Nault, despre care am scris aici.