Toni Morrison: Prima scriitoare afro-americană laureată a Premiului Nobel pentru Literatură

27 iulie 2020
Toni Morrison: Prima scriitoare afro-americană laureată a Premiului Nobel pentru Literatură

Toni Morrison (1931-2019), născută Chloe Ardelia Wofford, a fost scriitoare, eseistă, editoare de carte și profesoară universitară de origine americană. A rămas în istorie drept prima femeie afro-americană care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură (1993), Academia Suedeză motivându-și alegerea prin faptul că „romanele ei debordează de forță vizionară și semnificație poetică“, prin care „dă viață unui aspect esențial al realității americane“, și este recunoscută pentru scrierile sale centrate pe problemele rasiale ale Americii și pe identitatea persoanelor afro-americane, în special a femeilor afro-americane, adesea victimele ignoranței și ale discriminării. Opera ei însumează unsprezece romane, precum și cărți pentru copii și colecții de eseuri. Printre cele mai cunoscute și apreciate de critici se numără Cântecul lui Solomon, roman distins cu National Book Critics Circle Award în 1977, și Preaiubita, câștigătoare a Pulitzer Prize în 1988 și întotdeauna pe lista celor mai importante romane scrise vreodată.

 

 

Chloe Ardelia Wofford s-a născut pe 18 februarie 1931 în Lorain, Ohio. Părinții ei, George și Ella Ramah Wofford, făceau parte dintr-o comunitate de muncitori aflată la aproximativ cincizeci de kilometri de Cleveland. Casa în care a crescut micuța Chloe s-a găsit întotdeauna sub spectrul poveștilor de groază și al superstițiilor. La vârsta de doisprezece ani, s-a alăturat Bisericii Romano-Catolice, în sânul căreia și-a luat numele de botez Anthony, devenind astfel Chloe Anthony Wofford, de unde și pseudonimul ulterior – Toni –, însușit în perioada studiilor la Howard University din Washington, unde avea să-și ia diploma de licență în 1953. Masteratul l-a absolvit în 1955 la Cornell University, pentru ca apoi să predea limba engleză (domeniul ei de studiu) timp de doi ani la Texas Southern University, instituție cu importanță istorică pentru persoanele de culoare. S-a întors ulterior la Howard, de data aceasta la catedră, prilej cu care s-a alăturat unui atelier de literatură și a început să scrie cu adevărată dedicare. A conturat nucleul primului său roman – The Bluest Eye, povestea unei fete de culoare care își dorește să aibă ochii albaștri – pentru una dintre întâlnirile din cadrul atelierului.

 

Căsătoria cu Harold Morrison, survenită în 1958, s-a încheiat cu divorțul lor din 1964 și cu mutarea ei, alături de cei doi fii ai săi – Harold Ford și Slade, acesta din urmă având să se stingă din viață la numai 45 de ani –, în Syracuse, unde a obținut un post de editor de carte pentru Random House. Câțiva ani mai târziu, s-a mutat la New York, unde a continuat să lucreze pentru același grup editorial, urmând ca timp de aproape două decenii să publice operele unor autoare precum Angela Davis, Gayl Jones, Toni Cade Bambara și autobiografia lui Muhammad Ali, scrisă în colaboarare cu Richard Durham.

 

Preaiubita, devenită carte-cult, își are originea într-un articol de secol nouăsprezece despre o sclavă fugară, pe numele ei Margaret Garner, care, pe punctul de a fi recapturată, își ucide fiica nou-născută. Articolul fusese descoperit de Toni Morrison în timp ce se documenta pentru The Black Book, carte-album de nonficțiune apărută în 1974 – cu treisprezece ani înainte de apariția romanului Preaiubita –, care acoperă trei secole de istorie afro-americană, reproducând articole din ziare, fotografii, reclame și altele asemenea. La scurtă vreme după ce Preaiubita a apărut pe piața literară, The Times Book Review a publicat o scrisoare deschisă semnată de peste douăzeci de scriitori afro-americani, printre care Maya Angelou, Amiri Baraka, Arnold Rampersad și Alice Walker, care îi aducea un omagiu lui Toni Morrison și critica faptul că aceasta încă nu primise două dintre premiile literare de căpătâi, anume National Book Award și Pulitzer Prize. Cel din urmă avea să-i fie decernat chiar în luna aprilie a aceluiaș an, 1988. În 2006, după un sondaj în rândul a sute de scriitori, The Book Review a numit Preaiubita cea mai bună operă a literaturii americane din ultimii douăzeci și cinci de ani.

 

Jazz (1992), Paradis (1997), Iubire (2003), A Mercy (2008), Home (2012), Ajută-l, Doamne, pe copil (2015) sunt alte câteva dintre romanele ei. Printre titlurile sale de nonficțiune se numără Playing in the Dark: Whiteness and the Literary Imagination (1992) și What Moves at the Margin: Selected Nonfiction (2008).

 

A scris libretul pentru Margaret Garner, spectacol de operă de Richard Danielpour, care a avut premiera mondială la Detroit Opera House în 2005.

 

În 1989 Toni Morrison s-a alăturat cercului profesoral de la Princeton, unde a susținut cursuri în științe umaniste și studii afro-americane și a devenit membră a programului de scriere creativă. În 2006 a primit titlul de profesor emerit, an în care s-a și pensionat.

 

Toni Morrison Society, al cărei scop este studiul vieții și operei scriitoarei, a fost înființată în 1993.

 

În anul 2000 a fost laureată cu National Humanities Medal, în 2010 a fost numită ofițer al Legiunii de Onoare, iar în 2012 președintele Barack Obama i-a înmânat Presidential Medal of Freedom.

 

Sursa foto: NBC News

 

Pe 5 august 2019, Toni Morrison s-a stins din viață în Bronx, New York, la vârsta de 88 de ani, ca urmare a unor complicații cauzate de pneumonie, lăsând în urma ei o puternică moștenire literară. În același an a fost lansat Toni Morrison: The Pieces I am, documentar despre viața și cariera acesteia.

 

Un articol de Beatrice Feleagă, redactor ART

Recomandări (276) Interviuri (54) Noutăți (88) Artstagram (16) Titluri în focus (169) Evenimente (88) Cartea în 3 minute (5) Topuri (17) Școală (7) Artstagram 4 (7) Concursuri (62) Comemorări (6)
Noutate Grafic: „Aquaman #1. Apa vie” și personajul Aquaman imaginat de Robson Rocha
Noutate Grafic: „Aquaman #1. Apa vie” și personajul Aquaman imaginat de Robson Rocha de Ema Cojocaru 25 aprilie 2024
În cercurile pasionaților de comic books, ilustratorul Robson Rocha este numit „arhitectul lui Aquaman”. Ne-a întristat vestea că artistul brazilian a...
Mai multe
Concurs Ziua Cărții – Editura Art 23 aprilie 2024
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA „Concurs Ziua Cărții – Editura Art” 23 – 24 aprilie 2024 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
Un Indiana Jones al cărților, despre „Catalogul cărților naufragiate”, de Edward Wilson-Lee
Un Indiana Jones al cărților, despre „Catalogul cărților naufragiate”, de Edward Wilson-Lee de Laura Câlțea 22 aprilie 2024
Poate lucrul cel mai surprinzător al volumului Catalogul cărților naufragiate. Fiul lui Columb și aventura bibliotecii universale, de Edward Wilson-Le...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART