Opt scriitoare musai de trecut pe lista de lecturi

N-am avut niciodată păreri preconcepute în privința scriitoarelor și, cu toate astea, la final de an simt nevoia să contabilizez câte cărți scrise de femei am citit. Pe undeva, am sentimentul că n-au dispărut de tot vechile prejudecăți care le situau pe autoare mai prejos de autori: ba că sunt prea sentimentale, ba că tratează subiecte lipsite de importanță, ba că le lipsește ascuțimea gândirii masculine. Chiar și printre colegii lor de breaslă, sunt voci care decretează că autoarele nu vor fi niciodată pe picior de egalitate cu autorii. N-ai cum să nu te enervezi când dai peste astfel de păreri înguste, care sfidează realitatea: literatura e îmbogățită de o mulțime de cărți importante scrise de femei, dintre care unele au făcut istorie.

De-a lungul anilor, am găsit câteva autoare preferate pe care le urmăresc constant: revin cu încântare la Margaret Atwood, Ludmila Ulițkaia, Han Kang sau Agota Kristof. Dacă ar apărea astăzi o carte de Mariana Enriquez, aș sări pe ea fără să clipesc. Lucia Berlin ocupă un loc special: povestirile ei mi-au mers direct la inimă și recitirea lor nu le știrbește deloc din prospețime. Și mai sunt o sumedenie de scriitoare la care încă n-am ajuns – Toni Morrison și Kate Atkinson sunt doar două nume dintr-o listă mai lungă. Pentru că luna martie pune reflectorul pe realizările feminine, am trecut în revistă opt autoare publicate la Editura Art, ale căror voci puternice și povești memorabile ne îmbogățesc viața de cititori.

MARY SHELLEY: o deschizătoare de drumuri

Cu un tată filozof și o mamă scriitoare și feministă, Mary Wollstonecraft Shelley, născută la Londra în 1797, a creat un gen literar complet nou și a dat naștere unei mitologii care dăinuie până în zilele noastre. Frankenstein, sau Prometeul modern, publicat în 1818, când autoarea avea doar douăzeci de ani, este considerat adeseori drept prima poveste științifico-fantastică. Deși mulți cititori o cunosc doar prin prisma acestui clasic al genului horror, Mary Shelley a fost o autoare prolifică: a scris proză scurtă, biografii, eseuri și jurnale de călătorie, dar și alte romane (printre care The Last Man, o distopie publicată în 1826), în care a contestat vederile romantice individualiste sau opiniile radicale ale contemporanilor săi. În colecția „Clasici ilustrați” se află în pregătire o frumoasă ediție aniversară, cu ilustrații de David Plunkert, care îmbracă în haine moderne celebra poveste apărută în urmă cu 200 de ani.

TONI MORRISON: o păstrătoare a miturilor și o cronicară a oamenilor de culoare

Romancieră și eseistă, prima femeie de culoare laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1993, Toni Morrison (născută în 1931, în Lorain, Ohio) este un adevărat gigant literar și una dintre cele mai apreciate voci ale literaturii afro-americane. În romanele sale complexe, cu inserții fantastice și un limbaj poetic, autoarea – a cărei copilărie a fost marcată de cântecele și poveștile tradiționale auzite în familie – aduce în prim plan experiențele oamenilor de culoare, concentrându-se cu precădere asupra personajelor feminine. A debutat în 1970 cu The Bluest Eye, iar succesul a venit odată cu publicarea romanului Cântecul lui Solomon, recompensat în 1977 cu premiul National Book Critics Circle (cartea va apărea în curând la Editura Art, în colecția „Cărți cult”). Poate cel mai cunoscut roman al său este Preaiubita, inspirat de povestea adevărată a unei sclave fugare și recompensat în 1988 cu un premiu Pulitzer. În 1992, a publicat Jazz, despre pasiune și obsesie pe fundalul Harlemului anilor ‘20. Au urmat romanele Paradis (1998), în care face portretul unei comunități utopice din Oklahoma, Iubire (2003), o istorie de familie în care explorează multiplele fațete ale iubirii, și Ajută-l, Doamne, pe copil (2015), despre efectele abuzurilor din copilărie.

LUCIA BERLIN: o vrăjitoare a cuvintelor

Notorietatea Luciei Berlin a venit abia postum, când volumul Manual pentru femei de serviciu, reunind cele mai bune povestiri ale autoarei și publicat în 2015, a ajuns în doar câteva săptămâni pe lista New York Times a celor mai bine vândute cărți. Născută în 1936 în Alaska, în familia unui inginer minier, Lucia Berlin a dus o existență agitată și plină de experiențe diverse, care i-au servit drept inspirație pentru povestirile sale. O mamă tânără renegată de părinți și părăsită de soț, Lucia Berlin a început să scrie la 21 de ani, „pentru a merge acasă”. De-a lungul anilor, s-a mutat de nenumărate ori, a trecut prin trei căsnicii și i-a crescut pe cei patru băieți ai săi mai mult singură, s-a luptat cu dependența de alcool și problemele de sănătate și a lucrat ca femeie de serviciu, secretară, profesoară la liceu și centralistă.

Povestirile pe care le-a scris au reprezentat pentru autoare singurul cămin adevărat și o formă de eliberare, căci Lucia Berlin n-a deținut niciodată o casă a ei și nu a căutat succesul cu orice preț, fiind interesată mai degrabă de adevărul afectiv al scrierilor sale decât de public. De altfel, acesta este și unul dintre motivele pentru care cărțile ei nu au ajuns la un public mai numeros în timpul vieții sale, căci Lucia Berlin a ocolit editurile mari și a publicat exclusiv la edituri independente. A scris doar proză scurtă, abandonând pe parcurs cele două romane începute. Povestirile ei, considerate predecesoare ale autoficțiunii, cuceresc prin umorul inteligent, structura ingenioasă și limbajul inventiv, dar și prin abilitatea de a adăuga o latură luminoasă episoadelor dramatice ale existenței.

MARGARET ATWOOD: o vizionară cu o perspectivă feministă

Autoare a peste 40 de cărți de ficțiune, poezie, critică și eseuri, Margaret Atwood (născută în 1939, în Ottawa, Canada) este fără îndoială una dintre cele mai importante scriitoare contemporane și o figură influentă nu doar pe scena literară, ci și pe cea socială, prin campaniile umanitare și ecologice pe care le-a organizat de-a lungul anilor. A scris prima povestire la vârsta de șapte ani, despre o furnică; în anuarul liceului, și-a dezvăluit intenția de a scrie marele roman canadian; a inventat tehnologia LongPen, care permite scrierea de la distanță; este pasionată de tricotat și gătit și a creat o bere artizanală în onoarea trilogiei MaddAddam: „MaddAddamites NooBroo”.

După ce a publicat câteva colecții de poezie, Margaret Atwood a debutat ca romancieră în 1969, cu Femeia comestibilă, în care se prefigurează orientarea feministă a autoarei. Povestea Slujitoarei (1985), despre o lume ficțională dominată de teocrație, în care femeile devin sclave sexuale, este cartea sa cea mai cunoscută, iar Asasinul orb i-a adus un Booker Prize în anul 2000. În Oryx și Crake (2003), Atwood își imaginează un viitor post-apocaliptic în care omenirea a fost distrusă în urma unui act de terorism genetic. Anul potopului (2009) continuă povestea din perspectiva unor supraviețuitori, iar MaddAddam (2013), publicat recent la Editura Art, încheie trilogia-parabolă ce atinge teme legate de ingineria genetică, dezastrele provocate de om și controlul corporațiilor și al companiilor farmaceutice. 

KATE ATKINSON: o povestitoare versată și ingenioasă

Născută în 1951 la York, Kate Atkinson, de trei ori câștigătoare a actualelor Costa Book Awards, este apreciată pentru romanele sale experimentale cu o structură complicată, pentru personajele multifațetate și adeseori excentrice, pentru satira plină de inteligență și observațiile pătrunzătoare despre natura umană. Times o consideră „o maestră a dialogurilor”, Guardian îi laudă „delicatețea emoțională”, iar Telegraph vorbește de vocea ei „particulară și înțeleaptă”. A început să scrie proză scurtă în anii ’80, după ce a lucrat ca ajutor în casă, secretară și profesoară. Primul ei roman, Behind the Scenes at the Museum, apărut în 1995, a fost recompensat cu premiul Whitbread Book Award. În 2011 a fost numită membru al Ordinului Imperiului Britanic pentru serviciile sale aduse literaturii. Viață după viață, o combinație neobișnuită de science fiction și dramă, și Un zeu năruit, o carte-pereche centrată pe Teddy, fratele mai mic al Ursulei din Viață după viață, i-au adus două premii Costa în 2013, respectiv 2015.

HAN KANG: o fereastră spre Coreea de Sud

Han Kang s-a născut în 1970 la Gwangju, într-o familie cu înclinații literare (tatăl și fratele autoarei sunt amândoi scriitori). A locuit acolo până la vârsta de nouă ani, când familia s-a mutat la Seul, cu doar patru luni înainte de masacrul din mai 1980, care a făcut sute de victime în rândul protestatarilor civili. Revolta de la Gwangju se află în centrul romanului Disecție, a cărui publicare, în 2014, a dus la includerea lui Han Kang pe „lista neagră” a președintei de atunci, Park Geun-hye. Cariera ei literară a început cu publicarea unor poeme în 1993, urmate un an mai târziu de romanul Ancora roșie, care a câștigat concursul literar organizat de ziarul Seoul Shinmun.

Câștigătoare a numeroase premii literare în Coreea de Sud, autoarea a ajuns în atenția publicului internațional după traducerea în engleză a romanul Vegetariana, recompensat cu un premiu Man Booker International în 2016 și ales de New York Times printre cele mai bune zece cărți ale anului. Totodată, Han Kang a fost și primul autor sud-coreean nominalizat la acest premiu, iar anul acesta se află din nou pe lista lungă cu cartea The White Book. Han Kang, care în țara natală e cea mai populară autoare din generația ei, spune că nu ar fi devenit scriitoare dacă n-ar fi suferit încă din adolescență de migrene, care îi amintesc că este o ființă vulnerabilă, muritoare. De altfel, romanele ei explorează suferința umană într-un mod direct, fără ocolișuri, motiv pentru care se dovedesc adeseori lecturi incomode și dificile. Pe lângă literatură, este pasionată de muzică și de artă. În 2007, a scos un CD cu zece piese pentru care a scris atât muzica, cât și versurile, și pe care le interpretează chiar ea.

MARIANA ENRIQUEZ: bine ați venit în inima întunecată a Argentinei

Jurnalista și scriitoarea Mariana Enriquez, născută la Buenos Aires în 1973, a publicat două romane (primul dintre ele, Bajar es lo peor, la vârsta de 21 de ani), o biografie despre scriitoarea Silvina Ocampo, două volume de proză scurtă și un volum despre cimitire. A crescut la periferia orașului Buenos Aires, într-o zonă industrială, iar pasiunea pentru literatură i-a fost insuflată de părinții ei, ambii cititori pasionați, și de bunica de origine italiană, care era o povestitoare naturală. Nu a urmat studii literare și nu s-a gândit de la bun început că ar putea deveni scriitoare, alegând jurnalismul ca singura modalitate prin care ar fi putut trăi din scris.

Mariana Enriquez este o fană a genului horror, în care vede o legătură cu fricile adevărate și cu violența care nu poate fi înlăturată din existența umană, indiferent de gradul de evoluție al unei societăți. Primele povești de groază pe care le-a citit au fost reportajele ce au inundat presa argentiniană după căderea dictaturii, dezvăluind incredibilele acte de cruzime ținute sub tăcere. Violența și duritatea celor doisprezece povestiri din volumul Ce-am pierdut în foc oglindesc traumele unei societăți în care ororile cotidiene au ajuns să fie internalizate și trecute cu vederea, într-o lume a contrastelor, în care opulența există cot la cot cu sărăcia, corupția și criminalitatea ridicată.

ELEANOR CATTON: un premiu Man Booker la numai 28 de ani

Născută în 1985 în Ontario, Canada, unde tatăl ei studia filozofia, Eleanor Catton a crescut în Noua Zeelandă, unde familia ei s-a reîntors când avea șase ani. La numai 23 de ani, a debutat cu romanul The Rehearsal, despre un scandal sexual stârnit de aventura unui profesor de liceu cu una dintre eleve. Al doilea roman, Luminătorii, terminat când autoarea avea 27 de ani, a fost recompensat în 2013 cu premiul Man Booker. Eleanor Catton este cea mai tânără câștigătoare din istoria Man Booker-ului, iar Luminătorii, cu cele 832 pagini ale sale, este și cel mai lung roman premiat. În acel an, a fost cea mai bine vândută carte din Noua Zeelandă, surclasând cărțile de bucate și thrillerele, iar prin țară au început să circule glume despre oameni care și-au luat concediu de o săptămână pentru a se dedica lecturii, sau despre faptul că romanul devine mai ușor de la pagina 400. În 2014, Eleanor Catton a folosit banii câștigați din premiul NZ Post Book Award pentru a crea un grant care sprijină tinerii autori „nu pentru a scrie, ci pentru a citi și a împărtăși ceea ce află cu colegii lor”. Într-un interviu din 2016, Eleanor Catton spune că lucrează la adaptarea pentru televiziune a romanului Luminătorii, sub forma unei mini-serii de șase episoade, și că și-a regăsit plăcerea de a scrie ficțiune, de care nu s-a mai apropiat de la terminarea romanului Luminătorii.

Un articol de Ema Cojocaru