Lipsa de iubire naște monștri
Mă bucur că, după Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll și domnul Hyde, am reușit să ajung la un alt roman clasic pe care-l ocolisem până acum: Frankenstein, de Mary Shelley. Și nu oricum, ci într-o ediție foarte frumoasă, de formatul unui album, ilustrată într-o manieră minunat de stranie de David Plunkert – artist american cunoscut pentru stilul său conceptual, influențat de colajele Dada. Ilustrațiile bidimensionale, îmbinând pictura, desenul și decupajele, au contribuit la plăcerea cu care am citit romanul, care m-a surprins prin numeroasele straturi pe care le conține (mă așteptam la o poveste mult mai simplă) și prin întrebările pe care mi le-a stârnit pe marginea unor subiecte importante: natura binelui și a răului, actul creației, consecințele cunoașterii, ambiție și alienare, etică și responsabilitate.
Ai dreptate, mi-a răspuns străinul, suntem niște făpturi neterminate, doar niște jumătăți de oameni, dacă nu întâlnim pe cineva mai înțelept, mai bun, mai vrednic de iubire decât noi înșine – așa cum ar trebui să fie un prieten – și care să ne ajute să ne desăvârșim natura slabă și supusă greșelii. (pag. 23)
Deși o să mă cam fac de rușine, o să dezvălui cum poți recunoaște o persoană care n-a citit cartea lui Mary Shelley: după convingerea că Frankenstein este numele celebrului monstru. Mda, așa credeam și eu (se pare că citisem în diagonală toate descrierile subiectului) și am rămas uimită să descopăr că Frankenstein este de fapt tânărul om de știință care dă viață creaturii ce avea să-i devină nemesis (creatură care nu primește niciun nume, ca o respingere simbolică din lumea oamenilor), Creația care se întoarce împotriva Creatorului și sursa unor dileme morale care te pun pe gânduri.
Este monstrul o ființă bună sau rea în esență? Cine poartă responsabilitatea pentru crimele și nedreptățile care afectează existența atâtor oameni nevinovați? Ar fi decurs altfel lucrurile dacă Victor i-ar fi îndeplinit dorința monstrului? Lipsa de iubire, de înțelegere, de acceptare te poate transforma într-un monstru? De fapt, cine este adevăratul personaj malefic – cel care și-a respins creația, fără să se gândească la consecințe, sau cel creat și abandonat într-o lume ostilă, pentru care răzbunarea devine singura legătură cu ființa care-i cunoaște povestea? Sunt oamenii atât de înspăimântați de urâțenie, atât de lipsiți de empatie față de cei diferiți?
Sunt rău pentru că sunt nefericit. Nu mă ocolește oare cu ură întreaga omenire? Chiar tu, creatorul meu, bucuros m-ai face bucățele de-ai putea. Gândește-te atunci și spune-mi: de ce să-mi fie mie milă de om când lui nu-i este deloc? De-ai putea să mă azvârli într-una dintre prăpăstiile astea de gheață, distrugând astfel opera propriilor tale mâini, desigur, nu ai numi aceasta crimă. Să respect omul, când el nu are pentru mine decât dispreț? (pag. 154)
Citind această poveste de referință a literaturii universale – s-ar părea că Frankenstein nu s-a epuizat niciodată de la apariția sa în 1818, fiind romanul cu cel mai mare număr de ediții din istorie –, am remarcat și unele neajunsuri inerente vârstei sale: întorsături previzibile și inadvertențe, descrieri prea lungi și momente neverosimile. Apoi m-am gândit: Dumnezeule, cartea asta a fost scrisă cu două secole în urmă, de o tânără de numai optsprezece ani, care și-a imaginat o poveste complexă, profundă și inovatoare, considerată astăzi drept prima lucrare science-fiction! (Înainte, aveam impresia că subiectul este unul fantastic, dar m-am lămurit apoi că autoarea îl menține în contextul științei, fără a apela la întâmplări supranaturale.) Pare greu de crezut că o adolescentă a pus bazele unui gen literar complet nou și a creat un personaj emblematic, care și-a asigurat un loc important în mitologia universală.
Nu mă îndoiesc că aș fi gustat și mai mult cartea la vârsta potrivită, prin adolescența timpurie, când nu aș fi avut un ochi atât de critic pentru scriitură și construcția narativă – dar, pe de altă parte, n-aș fi avut nici mintea îndeajuns de coaptă pentru a remarca temele filozofice pe care le abordează Mary Shelley. Căci tocmai în asta constă uimitoarea forță a romanului, a cărui însemnătate nu s-a perimat cu trecerea timpului și care rămâne la fel de actual și astăzi, când se vorbește despre crearea ființelor artificiale, iar consecințele invențiilor tehnologice asupra omenirii sunt intens dezbătute. De altfel, la aniversarea de 200 de ani a romanului, publicația Science i-a dedicat un editorial și un articol consistent pornind de la „moștenirea durabilă a lui Frankenstein”, iar MIT Press a publicat volumul Frankenstein: Annotated for Scientists, Engineers and Creators of All Kinds. Nici mai mult, nici mai puțin, cartea lui Mary Shelley este considerată o lectură necesară pentru oamenii de știință din zilele noastre.
Subtitlul cărții, Prometeul modern, face trimitere la mitul titanului, protector al omenirii, căruia i se atribuie plămădirea ființei umane din lut; el i-a învățat pe oameni să vâneze și să citească și tot el le-a redat focul pe care l-a furat de la Zeus. După cum am aflat de pe Wikipedia, Prometeu era considerat în perioada romantică un simbol al geniului solitar, ale cărui eforturi de a dobândi cunoaștere și de a îmbunătăți existența umanității duceau adeseori la efecte dezastruoase – teme care sunt explorate și în romanul lui Mary Shelley. Dar, spre deosebire de eroul mitologic, care îi păcălește pe zei în folosul oamenilor, deși riscă pedepse cumplite, Prometeul modern – Victor Frankenstein – nu se poate ridica deasupra limitărilor naturii sale umane și își abandonează creația monstruoasă, declanșând un lanț de consecințe tragice.
Învață de la mine, dacă nu din povețele, cel puțin din pilda mea, cât de primejdioasă este dobândirea cunoașterii și cu cât este mai fericit acela care își închipuie că orașul său natal este întreaga lume decât acela care năzuiește la mai mult decât îi îngăduie natura lui omenească. (pag. 46)
Text și fotografii de Ema Cojocaru
Mary Shelley, Frankenstein
Traducere din limba engleză de Adriana Călinescu
Ilustrații de David Plunkert
Colecția Clasici ilustrați
Editura Art, 2019
