Mister și dualitate în Londra victoriană: doctorul Jekyll și domnul Hyde

Într-o seară am scos din bibliotecă romanul lui Robert Louis Stevenson, publicat în colecția „Clasici ilustrați”, și m-am apucat să-l răsfoiesc. Este o ediție îngrijită și arătoasă, în care textul este însoțit de o serie de fotogravuri și desene realizate de Charles Raymond Macauley (un ilustrator american de la începutul secolului 20) pentru ediția apărută în 1904. Trăiam cu impresia că citisem cândva Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll și domnul Hyde, însă după câteva zeci de pagini mi-am dat seama că mă înșelasem: ca mai toată lumea, știam doar despre ce este vorba în celebra carte a lui Stevenson, însă nu eram deloc familiarizată cu personajele și cu acțiunea.

De pildă, nu știam că povestea este relatată din perspectiva altor personaje – cu precădere cea a d-lui Utterson, avocatul lui Jekyll –, fiind construită asemenea unui puzzle din frânturi de informații și întâmplări bizare, cu un suspans bine dozat și o atmosferă care te învăluie pe nesimțite, culminând cu dezvăluirile finale ale doctorului Jekyll (deși, fiind la curent cu dezvăluirile, am gustat mai mult intriga care le-a precedat). În ce mă privește, această ficțiune victoriană, publicată pentru prima oară în 1886, nu are deloc un aer prăfuit. Am rămas plăcut surprinsă de concizia autorului – aproape nimic nu mi s-a părut redundant sau plicticos, iar pasajele descriptive nu se lungesc mai mult decât e nevoie pentru a crea imaginea sumbră și misterioasă a unei Londre învăluite în cețuri, care se potrivește de minune cu tonalitatea întunecată și stranie a poveștii. 

Dacă aș putea da un sfat cuiva aflat la vârsta adolescenței, ar suna cam așa: e de preferat să citești cărțile de referință cât mai curând, fiindcă după o vreme vei afla esențialul de la alții și toată surpriza se va duce pe apa sâmbetei. Îmi pot imagina cu câtă plăcere și înfiorare aș fi parcurs cartea pe la 14-15 ani, dacă și la maturitate povestea m-a captivat, în ciuda faptului că eram la curent cu deznodământul. Pe de altă parte, chestia asta m-a făcut să fiu mult mai atentă la detalii și la felul cum Robert Louis Stevenson își construiește narațiunea.

Mă bucur că am citit chiar și acum, târziu, povestea lui Jekyll și Hyde despre dualitatea firii umane, în care binele și răul sunt strâns împletite și duc o luptă perpetuă, despre constrângerile impuse de clasă și de reputație, care conduc la alienarea sinelui și la autocenzură, despre explorarea laturii întunecate a personalității, care atrage consecințe nebănuite, despre fățărnicia societății victoriene, în care respectabilitatea de fațadă ascundea secrete scandaloase. Unii critici au sugerat că Hyde ar reprezenta sexualitatea reprimată a lui Jekyll, ba chiar o posibilă homosexualitate, ilustrată de episodul cu Sir Danvers Carew, care se sfârșește atât de prost.

Într-un documentar realizat de BBC Scotland, scriitorul Ian Rankin pornește pe urmele cărții născute dintr-un coșmar pe care Stevenson l-a avut în 1885. Stevenson a crescut la Edinburgh, fiind familiarizat încă din copilărie cu isprăvile diaconului William Brodie, care în timpul zilei era un respectabil tâmplar de mobilă, iar noaptea ducea o viață secretă de spărgător, însă a ales să-și plaseze povestea la Londra. Ian Rankin a identificat casa doctorului Jekyll ca fiind clădirea de la nr. 28 din Leicester Square, cea în care și-a desfășurat activitatea cunoscutul chirurg și anatomist scoțian John Hunter (1728-1793). Pe lângă casa respectabilă dinspre piață, Hunter deținea și casa din spate, care avea ieșire spre o alee sordidă (astăzi comunicând cu strada Charing Cross), de unde lua în primire cadavrele aduse de jefuitorii de morminte. Cele două case au fost unite de Hunter, creând un labirint de încăperi unde a adunat miile de specimene care se află astăzi la Muzeul Hunterian, precum și o sală de anatomie amenajată ca un amfiteatru. După cum spune Ian Rankin, descrierea casei lui Jekyll se potrivește perfect cu cea a lui John Hunter, care, în ciuda reputației sale (era unul dintre cei mai căutați medici din Londra și fusese numit principalul doctor al regelui George al III-lea), avea permanent nevoie de cadavre pentru cursuri și pentru colecția sa de anatomie în continuă creștere.

Text și fotografii de Ema Cojocaru

Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll şi domnul Hyde, Robert Louis Stevenson

Traducere din limba engleză şi note de Mihnea Gafiţa, Ilustrații de Charles Raymond Macauley

Colecția Clasici ilustrați, Editura ART, 2018