Un an haihui

Nici nu ajunge bine Mary Alice la bunica Dowdel, că e deja luată în primire și dusă direct la școală. Marea Criză afectează lumea întreagă, iar adolescenta de cincisprezece ani e nevoită să locuiască un an într-un orășel unde toți știu totul despre oricine, ba chiar și lucruri care nu s-au întâmplat încă.

Bunica e neschimbată, sau poate doar un pic mai plină de viață și mai hazlie. Când ești adolescentă, îți prinde tare bine să ai pe cineva ca ea prin apropiere. Colegii de școală îi cam știu de frică bătrânei. Mai ales că se pricepe să folosească o pușcă.

Plăcintele de nucă și dovleac, vânătoarea de vulpi în toiul nopții, grija față de vecini după stricăciunile unei tornade sunt doar câteva din preocupările obișnuite ale doamnei Dowdel. La capătul unui an, Mary Alice învață multe despre micul orășel, despre sensibilitatea și inima frumoasă a severei și imprevizibilei bunici, și despre viață, în general.

„În această continuare amuzantă și emoționantă a cărții Departe de Chicago, Peck ne arată încă o dată că viața la țară poate fi oricum, numai nu plictisitoare.“

Publishers Weekly

Citește și primul volum:

Departe de Chicago 

Este 1937, anul Marii Crize economice, pe care oamenii o mai numeau și „criza lui Roosevelt“. Criza adusese greutăți tuturor. Iar lui Mary Alice, la cei cincisprezece ani ai ei, i-a adus un an haihui, un an în partea rurală a Illinoisului.

 Nu se află pentru prima dată în trenul Pasărea Albastră. E doar prima oară când pleacă fără fratele ei, pe care îl știm dintr-o altă carte de Richard Peck, Departe de Chicago. Iar în gară, ca de obicei, la capătul călătoriei o așteaptă EA. E aspră, posacă, de nestăpânit și pare tare ca piatra. Bineînțeles, este bunica Dowdel, și cam așa o văd toți din jurul ei. Fata de la oraș trebuie să locuiască împreună cu ea – până când familia ei se mai pune pe picioare – într-un târg „unde nici măcar nu rulau filme“, părăsindu-și școala și prietenii. Asta însemna să nu aibă parte nici măcar de un telefon. Iar casa bunicii e cam așa: „podul ei era doldora de obiecte ciudate și de spaime. La closet te duceai în curte. Nimic modern. Totul la fel de bătrân ca bunica. Unele lucruri chiar mai vechi.“ Citește continuarea rececenziei scrise de Felicia Roman, pe blog.