Tomahawkul verde

Dacă munca autorului de ficțiune presupune reducerea greutății oamenilor și a corpurilor cerești, dobândirea unei lejerități menite să contracareze dificultatea de a trăi, așa cum consideră Italo Calvino în prima dintre conferințele lui americane, atunci criticul literar trebuie să identifice legile după care corpurile eliberate de gravitație se resping sau se atrag. Nu am multe certitudini, dar știu de ce pe Malecón, în Havana adolescenței lui Guillermo Cabrera Infante, se plimbă femei tinere ce seamănă cu Ada, personajul smaragdin al lui Nabokov. Ştiu ce lanț cauzal filigranat îl apropie pe Giordano Bruno de pastorala hippie și de proza psihedelică. Nu mă îndoiesc că Aristotel ar fi fost încântat să-și vadă confirmată teoria despre imitație în genul hard-boiled și că ochelarii cu lentile colorate ai lui Wittgenstein ne ajută să anticipăm anomalii climatice și să diagnosticăm maladia veacului nostru, carența de compasiune. Aș paria că regizorul Quentin Tarantino a citit un roman de Thomas Pynchon, dar și că Hiawatha, faimosul orator al poporului onondaga, are câțiva moștenitori printre scriitorii newyorkezi contemporani. M-am străduit să învăț limba cailor cu boturi andaluze, scăpați în prerie de puștii lui Cormac McCarthy, să surprind etosul ce aduce împreună venerarea pisicilor în Egiptul antic și costumul de Catwoman, și să demonstrez de ce fantezia literară disciplinată țintește mai bine adevărul istoric decât maligna teorie a conspirației. Chiar nu vreți să aflați cum a fost asasinat președintele Kennedy? Alexandru Budac