„Trebuiseră, așadar, să aleagă: fie rămâneau la București și continuau să nu poată să le ofere celor două fiice viața și educația pe care se juraseră să le‑o dea și nici să‑și ajute părinții, a căror pensie de o sută de euro nu le ajungea; fie plecau în străinătate. Aleseseră străinătatea... dar una «pe moment», cum spunea mama ca să mă liniștească.“

Părinții Ilincăi au plecat în Franța ca atâția alți emigranți. Au încredințat-o că vor lipsi doar câteva luni, numai că Ilincăi i se par o eternitate. După ea, nu merită să părăsești ce iubești ca să te duci să faci funcționale niște cabinete medicale din Normandia. Nici să irosești prezentul sperând într-un viitor mai bun. Apropierea Crăciunului face situația și mai greu de suportat.

La școală, profesoara de română le propune copiilor să participe la un concurs de arte plastice, iar Ilinca se asociază cu Florin, un elev rom din clasă. El va scrie poezii, ea va face fotografii. Pentru Ilinca, fotografia e cel mai bun mijloc de a lupta împotriva clișeelor și de a vedea, într-un final, ce se ascunde în spatele certitudinilor.

Citește un interviu cu autoarea, realizat de Laura Frunză pe blog.

Citește o recenzie de Laura Frunză aici.