Într-o seară târzie de iarnă, o fetiță și tatăl ei se duc după bufnițe.

Copacii sunt nemișcați ca niște statui uriașe și totul e liniștit ca într-un vis.

"Bu-hu-hu!" strigă tatăl, chemând misterioasa pasăre de noapte.

Dar nu primește răspuns.

Cei doi înaintează fără o vorbă, pentru că atunci când mergi după bufnițe nu ai nevoie de cuvinte. Ai nevoie doar de speranță.

Uneori găsești o bufniță, alteori nu.

În căutările mele pentru alegerea cărții interesante și captivante folosită în cadrul momentului de lectură pe care îl avem în fiecare săptămână, am dat peste cartea După bufnițe scrisă de Jane Yolen și ilustrată de John Schoenherr.

În afară de minunata copertă, cu un peisaj superb de iarnă, am observat că această carte a primit una dintre cele mai prestigioase distincții: Medalia Caldecott. Distincția se acordă de către un comitet care analizează carțile după mai multe criterii pentru a îndeplini obiectivul Caldecott: de a recunoaște ilustrații distinse și excelența prezentării picturale pentru copii.

Șirul narativ al poveștii urmărește plimbarea unei fetițe alături de tatăl ei prin natură. Anotimpul iarna este descris folosind metafore precum trosnetul zăpezii, comparatia zăpada era mai albă acolo decât laptele, dar și multe elemente din natură care conturează întreg peisajul mirific: înaltul copacilor, umbrele aruncate de copaci, brazii se conturau ascuțiți și întunecați, lumina lunii îi desena o mască argintie pe față.

Citește întregul articol scris de Prof. Oana Paraschiv pe blog.