„Viață după viață”, o carte cât zece!

Unul dintre gândurile pe care le am adesea la finalul unei cărți care m-a impresionat într-un fel sau altul este „Oare cum a ajuns autorul să scrie asta?” Sunt curioasă care sunt motivațiile din spatele fiecărei pagini și îmi imaginez decizii după decizii, întorsături de frază cizelate iar și iar și momente-cheie în care hotărăște ca narațiunea s-o ia la stânga au la dreapta. Cam ca-n viață, nu? :)

Ei bine, analogia asta se potrivește ca o mănușă pentru romanul lui Kate Atkinson, „Viață după viață”, roman recompensat în 2013 cu Premiu Costa. În mijlocul acțiunii se află Ursula, o fetiță născută într-o familie iubitoare din suburbiile londoneze într-o seară cu viscol a anului 1910, a cărei viață este salvată la țanc, în primele minute de la naștere, de către medic; a cărei viață este salvată la țanc, în primele minute de la naștere, de intervenția energică a propriei mame; a cărei viață, din păcate, nu poate fi salvată.

Cum vă sună fraza de mai sus? Toate cele trei continuări posibile ne sunt oferite de către Kate Atkinson care se întoarce de mai multe ori asupra aceluiași episod arătându-ne cam cum ar putea decurge șirul întâmplărilor. Un fel de introducere în propria bucătărie, unde vezi ce s-ar putea întâmpla cu același personaj în funcție de cum alege scriitorul să-l facă să evolueze - și Ursula ne este prezentată în situații extrem de diferite, de fiecare dată fiind însă un personaj credibil. Sau ca un fel de joc demiurgic în care Atkinson și-a dat voie să facă în roman ceea ce nu poți face în viață: să observi cum ți se poate schimba destinul în funcție de o decizie sau alta.

Stilul fragmentar și reluările sunt aplicate întregii cărți, așa încât, la final, am avut senzia că am citit mai mult de o singură carte, atât de diverse sunt scenariile în care își pune scriitoarea eroii literari. În plus, de câte ori un eveniment este reluat, relatarea se face din alt punct de vedere sau adăugându-se noi detalii la situația inițială. Ursula devine victima unei căsnicii abuzive sau o tânără puternică care refuză conformismul căsătoriei. Moare înecată în copilărie în timp ce se joacă în mare alături de sora sa mai mare, Pamela, sau este salvată de un pictor amator care admiră peisajul. Este răpusă de epidemia de gripă sau sufocată de motanul familiei. Se numără printre victimele bombardamentelor germane asupra Londrei sau își adună puterile pentru a salva alți oameni căci face parte dintr-o patrulă civilă de ajutor.

Toate acestea sunt finaluri și întâmplări posibile pe care romanul „Viață după viață” ni le așterne în față și ce este mai interesant este premisa de la care pornește totul: aceea că destinul nostru nu este trasat numai de decizii cruciale, acel gen de decizii înainte de care meditezi îndelung, ci mai ales de o serie de decizii de moment, mici hotărâri care țin de cotidian - când să ieși din casă, unde să mergi, o plimbare de un ceas sau o scurtă pauză într-un anumit loc.

Dincolo de toate aceste reluări rămân câteva puncte ferme de sprijin și poate că asta și face ca scriitura să nu devină confuză, acestea acționând ca repere. În principal este vorba despre sentimentele personajelor, rolul lor și relațiile dintre ele: Izzi, mătușa cea zăpăcită și dramatică, Teddy, mezinul iubit de toți, Hugh, tatăl mereu înțelegător, prietenia dintre Ursula și sora sa Pamela, distanța lui Maurice, primul născut, față de familie etc.

Mica istorie a unei familii tradiționale din Anglia este înghițită de marea istorie unde izbucnește Al Doilea Război Mondial, așa încât cititorul este purtat într-o gamă foarte largă de decoruri: de la căsuța idilică și liniștită din Poiana Vulpii, locul ideal în care poți crește, locul copilăriei Ursulei, până la capitala distrusă de bombardamente unde oamenii încearcă să îți continue viața între raidurile avioanelor inamice și ororile pe care acestea le lasă în urmă. Dar „Istoria înseamnă un șir de <<ce-ar fi fost dacă>>”, așa cum apare scris și în carte și scriitoarea ne lasă să întrezărim și o altă posibilitate a istoriei Europei din secolul douăzeci, una în care deciziile care au dus la moartea a mii de oameni ar fi fost oprite... Dar vă las pe voi să descoperiți care este rolul Ursulei în acest scenariu.

În final vă ofer un scurt fragment din carte, care, cred eu, rezumă foarte bine ideea celor peste 500 de pagini ale romanului: „Te-ai întrebat, uneori, cum ar fi fost dacă un singur lucru mărunt, să zicem, ar fi fost altfel în trecut? A spus Ursula. Dacă Hitler ar fi murit la naștere, sau dacă l-ar fi răpit cineva când era prunc și l-ar fi crescut, nu știu, într-o familie de quakeri, poate, cu siguranță lucrurile ar fi fost diferite.”

Un text de Andreea Chebac

Viață după viață, Kate Atkinson

Traducere din limba engleză de Irina Negrea

musai, 2017