Toate femeile care m-au crescut. „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood și alte povești nebănuite
să-i sece limba-n guriță
(blestem)
În vara lui 2004 a plouat cu grindină de mărimea unui ou și ne-a distrus toată recolta de legume. Mama a slăbit și s-a tras la față, era anul în care cununam singura noastră pereche de fini și urma să ne facem de râs pentru că nu aveam bani. Pe vremea aceea darul se striga. Era slabă, frumoasă și avea în permanență ochii umezi. Scotea banii din piatră seacă, era supusă și era singurul om de care îmi era frică. Mama le-a rezolvat pe toate și nici până în ziua de azi nu am aflat cum. Aproape toate mamele sunt la fel. Știu doar că o femeie căzută pe gânduri este o femeie frumoasă și deșteaptă.
Am trăit înconjurată de femei puternice, știau tot și nu ziceau nimic, căci așa e viața la țară. Le vedeam pe toate la aceeași masă când veneau la noi acasă de Sfântul Ion. Ce-mi mai plăcea să le aud bârfind, cât talent și câtă tactică. O schimbare la față, o bucurie, ce dar frumos a dat Dumnezeu femeii!
În fiecare zi se servea cafeaua acasă la Tanța, unde noi, copiii, nu aveam voie să intrăm pentru că se bârfeau lucruri importante. Când am băut pentru prima dată cafea am realizat cât de mult îmi place să fiu femeie. Tanța m-a învățat să fac maioneză, iar de la mama am învățat că trebuie să mă descurc indiferent de orice, iar eu nu fac nimic altceva decât să mă descurc.
Îmi mai aduc aminte pe Mariana, care mă lua să dorm cu ea ca să nu o mai bată soțul. Eu nu știam asta atunci, mă bucuram de serile petrecute cu ea pentru că Mariana era o femeie frumoasă, cu părul lung și ondulat. Eu o iubeam pentru că de fiecare dată mă lăsa să mă joc cu rochia ei de mireasă și cu toți pantofii ei cu toc. Era foarte cochetă. De la ea am aflat câte lucruri poate ascunde un singur om. Mariana era plină de secrete, vorbea mereu în șoaptă și plângea la noi în bucătărie.
Mai erau și femei care își vedeau pur și simplu de gospodărie și de viață, ieșeau până la magazin, cumpărau pâine și plecau încet spre casă. Sunt sigură că multe dintre ele ar fi vrut să apară de undeva o altă cărare pe care să o ia, alta decât cea care ducea spre casă, una care să ducă spre o lume mai dreaptă. Pe multe dintre ele nu le-a întrebat nimeni niciodată dacă le doare ceva. Și ele erau tot femei căzute pe gânduri, care abia dacă zâmbeau.
Cea mai vie în amintirile mele rămâne tanti Victoria, Dumnezeu s-o ierte. Victoria era o femeie curajoasă și slobodă la gură care-și blestema soacra ori de câte ori avea ocazia. În fiecare zi stătea la șosea, în poartă la tanti Maria, și privea mașinile care treceau pe șosea. Despre tanti Maria nu pot să zic mare lucru decât că a făcut cocoașă din cauza capului plecat.
Despre mine pot să zic că, din când în când, mă privesc îndelung în oglindă și-mi spun că sunt frumoasă. Nu o spun niciodată cu voce tare, m-aș rușina teribil, e doar așa un gând care trece și care-mi face pielea de găină. Trebuie să stau mai dreaptă și să impun respect. Știu că sunt vicleană și mincinoasă – în viața unei femei minciuna nu are picioare scurte. Nu îmi place să fac ochi dulci aiurea și uneori mă comport ca o momeală. Aș zice că nu fac nimic altceva decât că mă descurc. Mi-au trecut prin fața ochilor vieți care n-au dus-o tocmai bine și am învățat din ele pentru că am fost atentă, mereu trebuie să fiu atentă.
Acum, că surescitarea a trecut, ne aflăm în fața propriului eșec. Mamă, spun în gând. Oriunde ai fi, poți să mă auzi? Voiai să existe o civilizație a femeilor. Ei bine, acum există una. Nu e așa cum voiai tu, dar ea există. Fii recunoscătoare pentru binecuvântările mărunte. (Povestea slujitoarei, Margaret Atwood)
Atentă ca Offred, personajul minunat și dureros din Povestea Slujitoarei pe care l-a construit Margaret Atwood. Offred nu este o femeie specială sau o femeie mișto, sau o femeie cu caracter cum ne place nouă să spunem, ci este mamă. Vorba noastră românească zice foarte clar: Numai mamă să nu fii. Offred dă o lecție de supraviețuire, dar în egală măsură cred că toate femeile știu să facă ca ea.
În general cred că atunci când se strâng multe femei la un loc chiar discută lucruri importante.
Corina Sârghi este cântăreață. S-a născut în anul 1993 în munții Măcinului, îi place mult să cânte în limba română și nu înțelege de ce toată lumea fuge de ea, de limba română adică. Crede că e o limbă plină de adevăr și o limbă cu adevărat grea. Cel mai des simte că multe texte muzicale au fost scrise chiar de ea.