În luna martie am fost curioși să aflăm cum încolțesc poveștile pentru copii într-o minte de om mare, așa că le-am adresat câteva întrebări scriitoarelor pentru copii publicate la Editura Arthur. Te invităm să urmărești seria Superscriitoare pentru Supercititoare în fiecare zi de  marți a lunii martie, aici, pe blogul ART.

Cu o punctualitate demnă de invidiat, Raluca Poenaru a fost prima care ne-a răspuns, așa că, dacă vrei să afli ce-ți trebuie ca să fii un bun scriitor pentru copii, te invităm să citești acest material în continuare.

Raluca Poenaru s-a născut în 1978 la Curtea de Argeș. Aici, doar cărțile și prietenii ei au salvat-o de plictiseala cumplită care domnea peste tot. Pasiunea pentru lectură a urmat-o la universitate, dar mai târziu și-a descoperit interesul pentru finanțe, apoi pentru marketing și în cele din urmă s-a hotărât să se specializeze în IT. Singurele constante din viața ei au rămas însă lectura și scrisul. Ea și Pericol au câștigat Trofeul Arthur în 2017.

A publicat volumele: „Pericol”, „Pericol la petrecere!” și „Pericol la mare!”, apărute la Editura Arthur. Pentru copii mai mici a scris „Plufii”, apărută la Vlad și Cartea cu Genius. A mai publicat proză scurtă în antologiile din colecția „Cărțile mele” și anul trecut a publicat primul ei roman pentru adulți, „Povestea tăcută a lumilor mele” la Editura Zugzwang.

Cumva, cred că o parte din mine n-a trecut niciodată de vârsta poveștilor. Am rămas cu gândul la zmei și balauri, la prințese și vrăjitoare, la baghete magice și curcubeie fermecate pe care poți să mergi ca pe o stradă obișnuită. Și având eu toate lucrurile astea în minte, la un moment dat am început să le scot de acolo și să le așez pe hârtie.

Care sunt provocările și satisfacțiile acestui tip de literatură?

Pentru mine, cea mai mare provocare e să găsesc un subiect și un fel de a scrie care să-i atragă pe copiii noștri, atât de absorbiți astăzi de filme, de jocuri, de glume și de tot ce mai e prin mediul digital. Și n-am avut niciodată o satisfacție mai mare decât să fac un copil să lase din mână telefonul, tableta sau telecomanda, pentru o carte.

Te-ai gândit să scrii și cărți pentru adulți?

Da, m-am și gândit și am și scris o carte pentru oameni mari. E vorba despre cartea „Povestea tăcută a lumilor mele”, apărută în 2022 la Editura Zugzwang.

Care ar fi trei calități personale care te-au ajutat să devii scriitoare de cărți pentru copii?

Deși toate indiciile aparente mă plasează în lumea adulților, eu mă simt în continuare copil. Dar copil în toată regula. Un copil care mănâncă baclava în loc de supă, care se urcă prin copaci și nu mai poate coborî de-acolo, care pune făină în punga cu sare și zahăr în solniță și pândește momentul în care cineva o să le folosească.

Îi înțeleg pe copii. Au dreptate în tot ce spun, în tot ce fac. Nu vor să-și pună căciulă iarna. Nu vor să-și facă temele. Nu vor să-și facă ordine pe birou. Care dintre noi voia la vârsta lor? Și care dintre noi vrea să facă lucrurile astea chiar și acum, la altă vârstă?

Îmi place la nebunie lipsa de griji a copiilor, entuziasmul și veselia lor. Nu știu dacă ce am scris reprezintă calități sau nu, nu știu nici măcar dacă sunt trei sau mai multe; tot ce știu e că prin ceea ce scriu, încerc să stau cât mai aproape de copilărie.

Cum reușești să îmbini scrisul cu viața personală și viața profesională?

E simplu. În timpul meu „liber” nu fac altceva decât să scriu sau să mă gândesc la ce urmează să scriu. În mașină, în cadă, când mă străduiesc să nu ard vreun gulaș, vreo friptură sau vreo cremă de prăjitură, când îmi aștept copiii să iasă de la frizer-dentist-petrecere-curs de chitară. N-am văzut niciunul dintre celebrele seriale de care se vorbește atât de mult în ultima vreme. Nu joc jocuri video. Nu merg la sală. Iar la „shopping” mă duc atunci când chiar nu mai pot amâna, când vine iarna și ne trebuie geci, când vine vara și ne trebuie sandale. Singurele lucruri la care nu renunț pentru scris sunt plimbările și întâlnirile cu prietenii. Dar nici astea nu sunt chiar lipsite de interes scriitoricesc, dacă pot să spun așa. Mai văd ceva amuzant pe stradă, mai aud o poveste, o idee sau o alăturare frumoasă de cuvinte...

Ce te inspiră, cum îți alegi subiectele?

Așa cum spuneam și mai sus, multe dintre subiectele mele sunt lucruri văzute sau auzite - pe stradă, la prieteni, la știri – și dezvoltate, amestecate sau nuanțate pe urmă. Totul poate să se transforme într-un subiect sau într-un element al unui subiect - un carton cu ouă scăpat pe jos într-o parcare, o baltă în care sare un copil, o frunză aruncată de vânt în ochii unui biciclist - iar toate astea pot fi povestite apoi pe un ton vesel sau mai puțin vesel, după cum e nevoie.

Dacă nu ai fi devenit scriitoare, ce-ai fi făcut cu timpul dedicat scrisului?

Aș fi citit (mult). M-aș fi plimbat (și mai mult). M-aș fi înscris la un curs de ceva creativ, artistic. Dintotdeauna am fost convinsă că dacă m-aș apuca de pictat-sculptat-cântat mi-aș descoperi talente nebănuite. Dar după cum mă sfătuiesc cu diplomație (și cu oarecare frică) cei din jurul meu, se pare că e mai bine pentru noi toți să nu mi le descopăr niciodată.

Care este autoarea ta preferată din toate timpurile și de ce? (pot fi și mai multe autoare)

Aș spune că este Sei Shōnagon, cunoscută pentru „Cartea pernei” - o carte scrisă acum o mie de ani, în care vedem cum se trăia, cum se gândea și cum se iubea la curtea imperială a Japoniei. O carte cu întâmplări mai mici sau mai mari, cu gânduri, cu vise, cu dorințe și amintiri ale autoarei. O carte în care viața se scurge încet, tihnit, iar oamenii au timp să se bucure de toate „nimicurile” pe care noi, în goana noastră zilnică, de multe ori, nici nu le remarcăm: o pasăre care zboară prin ceață, mirosul pământului ud, o floare înghețată sau fiorul neașteptat lăsat de o amintire. Dar asta aș spune acum. Peste un an, peste o lună sau poate chiar mâine, e posibil să am o altă autoare preferată.

Recomandă-ne cinci cărți de citit la orice vârstă (sau zece, dacă cinci sunt prea puține).

„Poveste fără sfârșit” de Michael Ende

„Ai toată viața înainte” de Romain Gary

„Aleea zorilor” de Andrei Crăciun

„Prăvăliile de scorțișoară” de Bruno Schluz

Orice carte de Bohumil Hrabal

Dacă ai putea să-i dai un sfat eu-ului tău copil, care ar fi acela?

Să continue să facă tot ce a făcut și tot ce mai face încă, chiar și greșelile, chiar și lucrurile pentru care îi vine uneori să se ascundă undeva și să nu mai iasă în lume decât peste trei zile. Să râdă, să viseze, să se joace, să se bucure de melancolia apusului, de dulceața de vișine, de nisipul de pe malul mării și de prima zăpadă din an; să se plimbe, să citească și mai ales, să povestească.