În episodul de astăzi al seriei Superscriitoare pentru Supercititoare ne-a răspuns la întrebări Daniela Ulieriu. Chiar dacă destinul ei pare a fi de călătoare, Daniela Ulieriu este și o bună povestitoare, iar rutina lecturii de seară, împreună cu fetița ei, a ajutat-o să aștearnă pe hârtie multe povești pline de farmec, despre locurile văzute și experiențele trăite.

Daniela Ulieriu a petrecut câțiva ani în Camerun, unde a coordonat două mari studii antropologice sub egida Prințesei africane Ly Ma Bat Ngoup: Perles, couleurs d’Afrique, publicat în 2010, și Ndop. Etoffes des cours royales et sociétés secrètes du Cameroun, apărut în octombrie 2020. Există o Africă pe care toată lumea o cunoaşte, inclusiv cei care nu au vizitat-o niciodată, aceea a safariului și a jeepului care gonește printre girafe şi lei. Și există o Africă necunoscută, misterioasă și plină de magie (societăți secrete, inițieri, ceremonii și dansuri sacre, vraci care citesc în crabi...) care s-a dezvăluit Danielei Ulieriu și care a inspirat cartea de povești „Prințesa și perla”.

Care au fost primele: cărțile pentru copii sau cărțile pentru adulți? (luăm în calcul și eventualele manuscrise nepublicate)

Primele cărți pe care le-am scris sau le-am coordonat au fost de artă (sculptură, perlaj și țesături africane). Ulterior am publicat o carte de antropologie culinară, urmată la scurt timp de „Prințesa și perla”, apoi am „executat” trei romane, dintre care două în coautorat cu scriitoarea Doina Popescu. Săptămâna trecută am terminat o altă carte de povești, împreună cu prietena mea Raluca Ardeleanu, iar în prezent lucrez la niște nuvele.

Cum ai început să scrii literatură pentru copii?

Când fetița mea era mică, îi citeam zilnic câte o cărticică. Când o terminam, îmi zicea „iar”, așa că o luam de la capăt. Fiecare poveste era citită de trei, de patru, sau chiar de mai multe ori.  Chiar și atunci când o știa pe dinafară, tot mă mai punea să i-o recitesc, ascultându-mă atent și corectându-mă, dacă încercam un racursi. Cititul poveștilor e o vrajă... Never ending story.

Pe post de Seherezadă, am început inventez.  Și pentru că abia mă întorsesem din Africa, foloseam scenografia aferentă la care adăugam câte o tușă locală: perle și țesături magice; șerpi cu două capete, rătăciți în piața Domenii; pantere care mâncau mere, morcovi și biscuiți; crabi-GPS; hipopotami plini de gentilețe care dormeau la prânz; crocodili surzi și cu umor negru; elefanți care vorbeau în versuri și veneau să se plimbe serile prin parcul din Agronomie.

Care sunt provocările pentru fiecare tip de public în parte?

Habar nu am. Eu scriu pur si simplu. E la fel de ofertant și de dificil. Final deschis la adulți, mesaj clar și pozitiv la copii.

Dar satisfacțiile?

Uriașe în ambele situații. Eram odată în avionul de Paris și lângă mine stătea un domn care era medic într-un orășel din Franța. În timpul zborului, a scos din rucsac o carte de-a mea și a început s-o citească. Mă uitam siderată la el. Care era șansa să se întâmple asta, într-un avion? De Paris?

- Vă place? l-am întrebat

- Vi-o recomand!

- O am deja, i-am zis

- Ați citit-o?

- Citit-o și recitit-o... după ce am scris-o.

Iar acum câteva zile, cea mai bună prietena a fetei mele, mi-a zis, încântată, că m-a văzut pe pagina de FB a Editurii Arthur la o anchetă despre Cititul cu voce tare. Era mandră de mine, și eu tot așa.

Cum reușești să îmbini scrisul cu viața personală și viața profesională?

Scriu seara târziu, până la miezul nopții, după ce se culcă fetița mea, cam două - trei ore. De când cu pandemia, timpul meu s-a împărțit altfel, iar scrisului i-a revenit mai mult.

Ce te inspiră, cum îți alegi subiectele?

Am copilărit la țară, într-un cătun ascuns prin dealurile Olteniei, am călătorit foarte mult, am petrecut doi ani în Africa profundă și alți doi în Asia de Sud-Est. Locurile pe care le-am văzut, obiceiurile și oamenii pe care i-am cunoscut, aventurile pe care le-am trăit, toate mă inspiră, toate pot deveni subiecte, sau personaje.

Dacă nu ai fi devenit scriitoare, ce-ai fi făcut cu timpul dedicat scrisului?

Imagine - fotografie sau film documentar.

Care este autoarea ta preferată din toate timpurile și de ce? (pot fi și mai multe autoare)

Greu de ales. Următoarele trei scriitoare îmi plac la fel de mult. Leila Slimani, o scriitoare și jurnalistă franco-marocană, militantă pentru drepturile femeii, pentru curajul și forța scriiturii ei, Ludmila Ulițkaia, cu poveștile și emoțiile ei labirintice și o tânăra scriitoare din Romania, Roxana Dumitrache pentru subtilitatea, finețea, fragilitatea, dar și umorul personajelor pe care le construiește. Și desigur numele iconice ale literaturii: Virginia Woolf, Silvia Plath, Herta Muller.

Recomandă-ne cinci cărți de citit la orice vârstă. (sau zece)

„Marele Uriaș Prietenos”, Roald Dahl

„Războiul care mi-a salvat viața”, Kimberly Brubaker Bradley

„Trilogia aventurile Acvilei și Jaguarului”, Isabel Allende

„Micul Prinț”, Antoine de Saint-Exupéry

„Viziunea Vizuinii”, Marin Sorescu

„Trei într-o barcă”, Jerome K. Jerome

„Cartea cu Apolodor”, Gellu Naum

„Cișmigiu et comp.”, Grigore Băjenaru

Dacă ai putea să-i dai un sfat eu-ului tău copil, care ar fi acela?

Eu mă reconectez adesea cu copilul meu interior, care e o sursă de inspirație și bucurie,  iar uneori, mult mai rar, îl ajut să se raporteze diferit la momentele triste din viața lui. Nu știu cine cui dă sfaturi, cred că o facem reciproc.