Continuăm seria de articole Superscriitoare pentru Supercititoare cu autoarea Carmen Tiderle, poeta copiilor zilelor noastre. Inspirată de cei doi copii ai ei, cu un background publicitar, mult simț al umorului și un pic de curaj, de-a scrie cum se vorbește și de-a aborda teme neabordate în literatura pentru copii, Carmen a reușit ce și-a propus încă de la primele versuri: să-i facă pe puști să citească din plăcere.

Cele peste 600 de poezii din volumele ei de până acum, pline de idei trăsnite și îndrăznețe, rime nemaiîntâlnite, situații și personaje hiperhazlii, sunt citite (și răscitite) cu voce tare în familie sau în clase, sunt jucate sau cântate pe scene, stârnesc hohote de râs și îi inspiră la jocuri de cuvinte și pe copii, și pe oamenii mari. Carmen Tiderle e autoarea a nouă volume de poezie, susține ateliere de lectură, stand-up poetry și scriere pentru copii în școli, iar 100 dintre poemele ei, traduse în limba engleză, au apărut în UK cu titlul „Turvy-Topsy, funky rhymes for funny times”. A publicat poezii în cunoscuta revistă de literatură pentru copii din UK, „The Dirigible Balloon“, și în volumul colectiv „Nesupusele“.

Cum ai început să scrii literatură pentru copii?
Din întâmplare, într-o zi senină. Pur și simplu m-am așezat la computer și am scris prima poezie care mi-a venit în minte, fără mare premeditare și fără să-mi treacă prin cap că asta voi face de-atunci înainte, aproape zilnic, de, iată, 8 ani deja. Mă relaxasem un pic cu publicitatea, deci aveam mai mult timp, copiii mei erau la vârsta la care le citeam, nu erau prea încântați de poveștile alese, de poezii cu atât mai puțin, și-atunci mi-a venit ideea să încerc să scriu eu ceva pentru ei. Pe limba lor, despre lucruri pe care să le înțeleagă și care să-i intereseze, simplu, dar nu simplist și cu rime facile, ci cu franchețe și neapărat cu umor. Și fiindcă au apreciat, au râs și-au vrut să le mai citesc și altele, m-am pus serios pe treabă.

Care sunt provocările și satisfacțiile acestui tip de literatură?

Să-ncep cu satisfacțiile. Care sunt aceleași ca ale oricărui tip de literatură, de fapt ale creației în general. Fericirea de a aduce ceva nou și, hopefully, bun pe lume. Dar atunci când scriem pentru copii, mai e ceva în plus. Avem mult mai des șansa de-a le citi noi înșine celor pentru care scriem și de-a le vedea reacția pe viu. Iar copiii chiar se exprimă! Nimic nu se compară cu un tăvălit de râs la propriu fiindcă le-a plăcut la nebunie ce tocmai au auzit de la tine. Mi-ar plăcea să văd asta și la lecturile publice ale scriitorilor pentru oameni mari. :-)

Au aflat vacile că flatulența
Produce găuri în ozon.
Nu se-abțin, dar au decența
Să spună totuși... „Pardon!“

Provocări. Da, sunt și de-astea. Să redevii copil când scrii și să vezi lumea proaspăt. Dar tu nu poți redeveni copil fiindcă ești adult și ai pe umeri un balast care nu te lasă chiar să zburzi când vrei tu. Eh, aici intervine provocarea. Să te pui în starea de copil, să aberezi, să te joci, să te prostești. Și s-o faci serios. Mie-mi iese din când în când, dar, nah, nu e ușor. Mai sunt și altele, sigur, dar care nu țin de procesul creației. Una începe cu păr și se termină în ți.

Te-ai gândit să scrii și cărți pentru adulți?
Nu m-am gândit, dar le scriu deja.

Pentru că trebuia găsită o soluție
Înainte ca soarele să scapete,
Balaurul le-a invitat la o discuție
Pe celelalte șase capete.
Și deși le-a zis din start
S-exprime tot ce au în țeastă,
Ba chiar a scris pe un flipchart:
„Nicio idee nu e proastă!“

Care ar fi trei calități personale care te-au ajutat să devii scriitoare de cărți pentru copii?
Deși sunt mama, țin cu copiii. Am umor. Îmi plac cuvintele. Și să mă joc cu ele.

Cum reușești să îmbini scrisul cu viața personală și viața profesională?
Încerc, nu știu dacă și reușesc. Copiii sunt deja mari, iar copywriting-ul e ca și cum aș scrie poezii pe brief. 

Ce te inspiră, cum îți alegi subiectele?
Păi, orice. Atâta timp cât dă naștere la o idee nouă care merită să fie spusă. Un cuvânt, un animăluț, o situație, copiii, școala, poveștile scrise de alții pe care eu le pot privi din alt unghi, un vis, o rimă, o banană. La atelierele cu copiii le propun adesea jocul ăsta: să-mi spună un cuvânt, orice cuvânt le trece prin cap, iar eu sigur am o poezie cu sau despre el. Dacă nu, le ofer o carte. S-a-ntâmplat și asta. 

Eu, în locul unei lope,
N-aș merge nici să m-adap.
Sunt prea multe antilope!
Slabe șansele să scap.

Dacă nu ai fi devenit scriitoare, ce-ai fi făcut cu timpul dedicat scrisului?
Nu mi-aș fi luat acest timp. Aș fi muncit pe bani, cel mai probabil. 

Care este autoarea ta preferată din toate timpurile și de ce? (pot fi și mai multe autoare)
De copii, Shela Silverstein, Spika Milligan, Roalda Dahl. Glumesc și nu prea. Le citesc cu bucurie și pe Lois Simmie, Chrissie Gittens, Celia Warren, dar mă regăsesc și mă inspiră mult mai mult umorul, ireverența și no bullshit-ul celor dintâi.

Recomandă-ne cinci cărți de citit la orice vârstă. (sau zece, dacă cinci sunt prea puține)

Dacă e pe-așa,
„The Book of Nonsense”, Edward Lear
„Runny Babbit si Uncle Shelby’s ABZ Book”, Shel Silverstein
„Rime revoltătoare”, Roald Dahl
„Silly Verse for Kids”, Spike Milligan 
„Unde fugim de acasă”, Marin Sorescu
„Cartea ființelor imaginare”, Borges
„The Book of Not Entirely Usuful Advice”, A.F. Harrold
Și pentru oameni mari, orice carte de-a lui Roberto Bolaño.

Dacă ai putea să-i dai un sfat eu-ului tău copil, care ar fi acela?
Nu-ți fie frică de nimic!