Al doilea interviu din seria Supercititoare pentru Superscriitoare o are ca invitată pe scriitoarea Ana Rotea, care din momentul în care a ascultat prima poveste la pick-up a fost cuprinsă de darul povestirii și nu s-a mai oprit până în ziua de astăzi. Toată copilăria ei le-a povestit fraţilor, dar şi copiilor de afară, în timpul pauzelor de la joacă, tot ce citea sau își imagina, tot ce era frumos de povestit: despre copii şi adulţi, despre animale şi lucruri. A continuat să povestească, mai în glumă sau mai în serios, în timp ce urma Facultatea de Drept şi alte cursuri, iar apoi în timp ce lucra, în timp ce şofa, în timpul cinei cu familia sau la ora de culcare a băiatului ei.

Pentru că cei mai fideli ascultători i-au fost dintotdeauna copiii, a decis să le scrie o carte. Cartea va putea ajunge în mult mai multe locuri şi la mult mai mulţi ascultători, a gândit povestitoarea şi a devenit autoare. La Editura Arthur a publicat Seria Detectivilor Aerieni în care Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu şi Şerloc rezolvă neobosiți caz după caz. 

Cum ai început să scrii literatură pentru copii?

Am început să scriu povești prin clasa a patra, într-un caiet vechi. Până să se afle că scriu, am apucat să numerotez caietul, să scriu în el o poveste și să-i fac un cuprins promițător, cu titluri care trimiteau spre pagini ce au rămas goale.

Care sunt provocările și satisfacțiile acestui tip de literatură?

Pentru mine, provocarea e să imaginez un scenariu care să intereseze copiii. Satisfacția e direct proporțională cu entuziasmul pe care îl observ mai apoi la cititori.

Te-ai gândit să scrii și cărți pentru adulți?

M-am gândit, am și încercat. Scrisul de cărți destinate doar adulților îmi pare un cu totul alt meșteșug față de scrisul pentru copii. Deocamdată mă concentrez pe cărți pentru copii care să fie citibile și de către adulți.

Care ar fi trei calități personale care te-au ajutat să devii scriitoare de cărți pentru copii?

Imaginația care creează scenariile și personajele, umorul care conduce la prieteșugul subtil cu cititorul, răbdarea de a relua textul și de a-l tot răsuci și zgâlțâi pentru a-i testa rezistența dinaintea unor cititori atât de atenți cum sunt copiii.

Cum reușești să îmbini scrisul cu viața personală și viața profesională?

Reușesc înlocuind mult din viața personală cu scrisul. Nu spun că socializez cu personajele, dar nici mult nu mai am până atunci. Ar fi de preferat ca scrisul să îmi devină viață profesională, iar atunci aș fi unul dintre fericiții care muncesc cu drag.

Ce te inspiră, cum îți alegi subiectele?

Nimic special de zis. Îmi iau din jur destul de puțin: mă inspiră un gest pe care îl observ la careva, o expresie, o exprimare, o mică întâmplare. Rețin aceste elemente exterioare pentru momentul în care le voi asorta unor scenarii imaginate.

Dacă nu ai fi devenit scriitoare, ce-ai fi făcut cu timpul dedicat scrisului?

Aș fi citit, aș fi dormit, aș fi făcut prăjituri, aș fi dăruit prăjituri celor care nu au timp să le facă, aș fi învățat să desenez, aș fi avut mai multă răbdare cu oamenii, aș fi avut (și) mai mult spirit civic, m-aș fi ținut de abonamentul la sală. (N-aș fi făcut chiar toate astea.)

Care este autoarea ta preferată din toate timpurile și de ce? (pot fi și mai multe autoare)

Nu am o autoare preferată. Îmi plac: Virginia Woolf, pentru că a știut prima ce înseamnă să ai, ca femeie, o cameră a ta și pentru că scriitura ei îmi amintește de catifea; Simone de Beauvoir, pentru că „Al doilea sex” m-a scuturat și m-a educat; Sylvia Plath, pentru că are puterea de a face lumea întreagă să pice moartă închizându-și ochii (”I shut my eyes and all the world drops dead”) și pentru că tot ea o învie (”I lift my lids and all is born again”).

Recomandă-ne cinci cărți de citit la orice vârstă. (sau zece, dacă cinci sunt prea puține)

Primele zece cărți care-mi trec prin minte și care par potrivite oricărei vârste: „Povestiri orientale” de Marguerite Yourcenar, „Împăratul muștelor” de William Golding, „Persepolis” de Marjane Satrapi, „Neverwhere” de Neil Gaiman, „...Să ucizi o pasăre cântătoare” de Harper Lee, „Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway, „Frankenstein” de Mary Shelly, „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, „Blankets” de Craig Thompson, „Zece negri mititei” de Agatha Christie.

Dacă ai putea să-i dai un sfat eu-ului tău copil, care ar fi acela?

Nu m-aș pricepe la sfaturi privind cariera sau vreo investiție isteață și nici la sfaturi înțelepte, schimbătoare de destin. Probabil că m-aș sfătui să îmi asum câteva riscuri în plus în viață, doar așa, ca să vedem ce iese. Desigur, mi-aș înmâna și o listă neagră, cu persoane de evitat.