Lumea este împărțită în două tipuri de persoane: cele care beau cafea și cele care beau ceai. Din Viața secretă a marilor scriitori, aflăm că Balzac juca în ambele tabere:

Cu ce‑și alimenta Balzac prolifica lui producție literară? Păi, cu același lucru care îi ajută pe mulți dintre noi să treacă prin interminabilele ședințe de la nouă dimineața: tradiționala și gustoasa cafea pură. Dependent, francezul bea până la cincizeci de cești de cafea turcească neagră pe zi. Într‑o epocă ante‑Starbucks, acest nivel de consum necesita o reală doză de ingeniozitate. Când nu obținea rezultatul scontat din forma lichidă, măcina o mână de boabe și pur și simplu dădea pulberea pe gât.

„Cafeaua e pentru mine o mare sursă de energie“, spunea Balzac. „I‑am observat efectele la proporții cosmice.“

Nu doar cafeaua era băutura preferată a lui Balzac. Era de asemenea un fin cunoscător al ceaiurilor. Unul dintre cele mai apreciate ceaiuri îl primise de la ambasadorul Rusiei, care la rândul său îl primise de la țar, iar acesta din urmă de la împăratul Chinei. Exotica și costisitoarea plantă, recoltată după o metodă de culegere „imperială“ și cărată de caravane în Rusia a devenit subiect de legendă. Se spunea că oricine va bea licoarea va orbi. Deloc surprinzător, Balzac o păstra doar pentru prietenii apropiați. Vechiul său camarad, Laurent‑Jan, a degustat fiertura în nenumărate rânduri, spunând de fiecare dată: „Iar risc să rămân fără un ochi, dar la naiba, merită!“

În tabăra iubitorilor de cafea îl avem pe Jonathan Swift, scriitorul celebrelor romane Povestea unui poloboc și Jurnal pentru Stella. Pe lângă aceste opere mult înaintea vremii lor, autorul a mai oferit omenirii un citat cu care orice iubitor de cofeină rezonează:

„Cafeaua ne face puternici, serioși și filozofi.

Și Lyman Frank Baum, creatorul Vrăjitorului din Oz, era dependent de cofeină. Acesta nu se putea trezi fără patru sau cinci căști de cafea cu frișcă sau zahăr. Acea doză mare de cofeină, însoțită de plimbări prin parc, a fost ingredientul secret care i-a oferit lui Baum energia creatoare de care avea nevoie pentru a scrie povești fantastice.

„Aș putea să mă aflu într-o dispoziție proastă și să mă resemnez cu cafea.”

Acestea sunt cuvintele marelui scriitor Charles Dickens, la rândul său un mare iubitor de cafea. Autorul romanului Poveste despre două orașe  chiar avea nevoie de multe cafele la ce program încărcat avea. Dickens era cunoscut pentru faptul că scria mai multe cărți în același timp.

Scriitorii ruși clasici nu au în comun doar pasiunea pentru psihologia umană, ci și pasiunea pentru ceai. Ceaiul a fost multă vreme foarte important pentru cultura rusă. În Rusia de altădată, ceaiul reprezenta „scuza perfectă pentru întrunirile de familie.”

În ciuda relației tumultoase cu soția sa, Tolstoi a fost devotat familiei sale mari, alcătuite din treisprezece copii. Ceaiul era nelipsit din adunările familiei scriitorului rus. Mai mult, băutura a devenit nelipsită și în romanul său Război și pace, unde personajele se delectează cu ceaiuri în multe scene. De exemplu:

— Il n’y a rien qui restaure comme une tasse de cet excellent thé russe, aprés une nuit blanche*, spuse Lorrain cu un aer de măsurată însuflețire, sorbind dintr‑o ceașcă străvezie de porțelan chinezesc, fără toartă, în fața unei mese mici, pe care se găseau un serviciu de ceai și o gustare rece.

*Nimic nu te reface mai bine după o noapte de nesomn decât o ceașcă din acest minunat ceai rusesc...

Dostoievski nu a fost doar un scriitor excepțional, ci și un adevărat maestru al ceaiului. Fiica scriitorului rus a scris în memoriile sale cât de meticulos era acesta în legătură cu prepararea ceaiului. Dostoievski era de părere că nimeni nu știa să facă ceaiul la fel de bine ca și el. Folosea o tehnică specială în care încălzea ceainicul înainte să adauge frunzele de ceai. Nu este de mirare că și personajele romanelor sale erau la fel de preocupate de ceai, băutură nelipsită în romanele care au revoluționat lumea literară.

Chiar şi ceaiul era servit în diferite feluri, unii îl primeau cu zahărul pus în pahar, alţii cu zahărul fărâmat bucăţi lângă pahar, alţii îl primeau fără zahăr. De data aceasta norocul căzuse pe călugărul aflat în trecere, care căpătă un pahar cu zahărul înăuntru, şi pe bătrânul pelerin care primi ceai fără zahăr. („Demonii“)

Să mergem, așadar, să mai stăm nițeluș de vorbă. În douăzeci de minute, am tot timpul să iau mai întâi contact cu amiralul Ceainski*, apoi dau pe gât o beriozovka, apoi o zornaia, apoi o pomeranțe-vaia, apoi un parfait-amour și pe urmã… he, o să văd eu ce se mai poate lua… („Umiliți și obidiți“)

* Expresie în jargonul chefliilor folosită pentru „a bea ceai“

Ultimul, dar nu cel din urmă, fan al ceaiului este C. S. Lewis, creatorul Cronicilor din Narnia. Se spune că îi plăcea să își petreacă timpul liber citind și bându-și ceaiul preferat. Nu în ultimul rând, scriitorul britanic a scris numeroase citate în care își exprimă pasiunea pentru ceai.

„Nu există ceașcă de ceai prea mare, nici carte prea lungă pentru mine.”

„Ceaiul trebuie luat în singurătate. ”

Bibliografie:

https://drinkswithoutborders.com/famous-writers-who-love-coffee-2/

https://blog.teabox.com/great-writers-tea

https://simplelooseleaf.com/blog/life-with-tea/famous-tea-drinkers/