Recomandările redacției ART #3. Cărți care schimbă felul în care privești lumea

07 iunie 2020
Recomandările redacției  ART #3. Cărți care schimbă felul în care privești lumea

Cărţi care vă vor schimba felul în care aţi privit până acum dominaţia şi puterea – între naţiuni şi rase, în relaţia dintre sexe sau în lupta cu dependenţele:

 

Orientalism de Edward Said (traducere din limba engleză de Doina Lică și Ana Andreescu, Colecția Cărți cardinale, Ediția a II-a revizuită, Editura ART, 2018)

După colonialism şi imperialism (caracterizate prin ceea ce Said numeşte hegemonismul minorităţii care posedă), Occidentul îşi menţine încă poziţia de putere faţă de Est şi în acelaşi timp se confruntă cu acest vast fenomen al migraţiei din Orientul Apropiat devastat de conflicte – migraţie considerată de mare parte a vesticilor drept o ameninţare la adresa culturii şi civilizaţiei Europene.

 

 

Cartea lui Said – o istorie intelectuală de o izbitoare actualitate, publicată pentru prima oară acum mai bine de patruzeci de ani – schimbă cu totul paradigma sub care a fost interpretată (şi nu de puţine ori ficţionalizată) istoria Orientului Apropiat şi a celui Mijlociu. În contextul politic şi social actual, este un studiu esenţial pentru a începe să privim mişcările care au loc astăzi dinspre Est cu mai multă înţelegere şi acceptare.

 

Dominaţia masculină de Pierre Bourdieu (traducere din limba franceză de Bogdan Ghiu, Colecția Cărți cardinale, Ediția a II-a revizuită, Editura ART, 2017)

Pierre Bourdieu porneşte de la o analiză a societăţii kabile (cea mai mare colectivitate berberă din Algeria) pentru a înţelege relaţia dintre sexe în societatea noastră. Autorul pune în discuţie mecanismele sociale şi instituţionale – familie, şcoală, biserică, stat – care au transformat dominaţia masculină într-un fenomen privit de o vastă majoritate drept natural şi de la sine înţeles.

 

 

Mai este oare acesta un om? şi Cei aleşi şi cei damnaţi de Primo Levi (traducere din limba italiană de Doina Condrea Derer, Colecția Desenul din covor)

Două cărţi răvăşitoare ale autorului italian Primo Levi, supravieţuitor al atrocităţilor de la Auschwitz, care abordează din punct de vedere sociologic Holocaustul – mai precis relaţiile de putere din interiorul lagărului (inclusiv cele perpetuate între deţinuţii evrei) şi fenomenul dezumanizării programatice.

 

 

Femeia la 1000 ° C de Hallgrímur Helgason (traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu, Colecția musai, Editura ART, 2019)

Este povestea cu sâmbure real a Herrei Björnsson. Cu unul dintre părinţi pe front în trupele SS şi o mamă rătăcită şi ea undeva în spatele frontului, Herra traversează singură atrocităţile celui de-al Doilea Război Mondial, înfruntând istoria şi, mai târziu, ca adult, prejudecăţile asupra feminităţii şi maternităţii.

 

 

Manual pentru femei de serviciu de Lucia Berlin (traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu, cuvânt-înainte de Lydia Davis, Colecția musai, Editura ART, 2018)

Proza scurtă cu puternice accente autobiografice a Luciei Berlin construieşte portretul unei alte ipostaze feminine de excepţie. Întreaga existenţă a personajului feminin se derulează sub semnul luptei împotriva unei puteri supraumane: dependenţa de alcool – mai întâi a mamei, apoi propriul alcoolism pe care, aproape de senectute, reuşeşte să îl învingă.

 

 

Un articol de Ioana Tudor

 

p.s. Caută pe site și alte recomandări ale redacției.

Recomandări (276) Interviuri (54) Artstagram (16) Noutăți (88) Titluri în focus (169) Evenimente (88) Cartea în 3 minute (5) Topuri (17) Școală (7) Artstagram 4 (7) Comemorări (6) Concursuri (62)
Noutate Grafic: „Aquaman #1. Apa vie” și personajul Aquaman imaginat de Robson Rocha
Noutate Grafic: „Aquaman #1. Apa vie” și personajul Aquaman imaginat de Robson Rocha de Ema Cojocaru 25 aprilie 2024
În cercurile pasionaților de comic books, ilustratorul Robson Rocha este numit „arhitectul lui Aquaman”. Ne-a întristat vestea că artistul brazilian a...
Mai multe
Concurs Ziua Cărții – Editura Art 23 aprilie 2024
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA „Concurs Ziua Cărții – Editura Art” 23 – 24 aprilie 2024 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPAN...
Mai multe
Un Indiana Jones al cărților, despre „Catalogul cărților naufragiate”, de Edward Wilson-Lee
Un Indiana Jones al cărților, despre „Catalogul cărților naufragiate”, de Edward Wilson-Lee de Laura Câlțea 22 aprilie 2024
Poate lucrul cel mai surprinzător al volumului Catalogul cărților naufragiate. Fiul lui Columb și aventura bibliotecii universale, de Edward Wilson-Le...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART