Recenzie „Raiul pe pământ” de Mariusz Szczygiel

„Preţuiţi bunăvoinţa întâmplătoare şi faptele frumoase lipsite de sens!”

Asta a găsit scris cehofilul Mariusz Szczygiel, pe un abţibild decolorat, într-o staţie de metrou din Praga şi s-a îndrăgostit şi mai tare de ţara vecină cu a lui. După ce a închinat o odă Cehoslovaciei secolului trecut în Gottland, jurnalistul polonez a cutreierat şi Cehia contemporană în căutare de zeitgeist şi poveşti. A găsit un soi de mântuire într-o ţară care s-a îndepărat de Dumnezeu şi a adunat tot ce-a văzut în Raiul pe pământ.

Szczygiel precizează din start că a vrut să scrie o carte despre ţara lui preferată „care să nu trebuiască să oglindească, să obiectiveze, să sintetizeze.” Şi a făcut asta redând experienţe, observaţii şi discuţii din zece ani petrecuţi în Cehia într-un stil care combină reportajul literar cu portretul şi analiza sociologică. Jurnalistul polonez şi-a dedicat o mare felie din viaţă Cehiei, analizându-i cultura şi life-style-ul. Şi a scris ce i s-a părut mai savuros şi surprinzător la un popor despre care spune că nu-l mai şochează nimic.

Întâi de toate, Szczygiel este un colecţionar de personaje cu pedigree. La fel ca Gottland – unde jurnalistul vorbeşte, printre mulţi alţii, cu autorul celei mai mari statui a lui Stalin din lume, cu o nepoată a lui Kafka sau cu femeia care l-a făcut pe Goebbels să plângă – Raiul pe pământ adună profilurile mai multor personaje fascinante pe care Szczygiel şi-a dorit să le cunoască. Unul dintre ele este poetul & filosoful Egon Bondy, una dintre figurile proeminente ale underground-ului ceh în perioada comunistă, care a iubit marxismul până în ultima zi a vieţii, deşi a supărat regimul totalitar din ţara sa.

Altul este celebrul fotograf & pictor Jan Saudek, aşezat pe o canapea de piele, într-o cămaşă roşie şi cu ochelari de soare, vizavi de un perete gol, cu  vopseaua scorojită. Acesta a fost fundalul nudurilor sale onirice, pe care Ministerul Culturii le-a considerat ruşinoase în comunism, motiv pentru care Saudek a trăit în dizgraţie şi sărăcie. Altul este vedeta TV Halina Pawlowská, supranumită „cea mai amuzantă femeie din Cehia.” O femeie obsedată de corpolența ei, care nu s-a spânzurat din cauza stigmei supraponderabilităţii (explică asta în cartea De ce nu m-am spânzurat), ci a ales să se înece în cadă. Dar, spune ea: „Eram atât de enormă, încât într-o cadă normală împingeam tot surplusul de apă afară și nu mai aveam în ce să mă înec.”

Altul este David Čern, autorul celebrei sculpturi cu omul la costum suspendat de-o bârnă sau al „Pișăcioșilor” care urinează pe Cehia. O ţară care vrea să elimine înmormântarea ca fenomen social, să înlăture „din fața ochilor cetățeanului stresat orice are legătură cu efemerul, bătrânețea și moartea”, după cum va afla Szczygiel. Acesta vizitează crematorii, unde observă că cehii nu se prea înghesuiesc să ridice urnele cu rămăşiţele celor apropiaţi, şi află că sunt un popor care nu suportă suferinţa, sau pateticul, sau sublimul, sau eroicul. Care preferă să-și ridiculizeze angoasele decât să apeleze la Dumnezeu şi care se laudă că sunt cel mai ateu popor din Europa.

Szczygiel prinde o mică obsesie faţă de ateismul autodeclarat al cehilor – două treimi din societate susţine că nu are niciun Dumnezeu. Aşa că le trimite un chestionar necredincioşilor şi-i întreabă cum pot trăi fără Dumnezeu sau dacă mai are vreun rost să facă fapte bune în lipsa unor pedepse & recompense după moarte. Obţine răspunsuri surprinzătoare. Află, de exemplu, că unii cred în tăcere şi refuză s-o facă public ca să nu fie respinşi de societate. Sau că Biserica a devenit o agenţie de PR care caută cu disperare adepţi, ca să nu dispară. La final, Szczygiel insinuează că cehii nu le au chiar pe toate – le lipseşte forţa superioară la care să apeleze atunci când viaţa e naşpa.

Articol de Dacian Negrea

Raiul pe pământ, Mariusz Szczygiel

Traducere din limba polonă de Cristina Godun

Editura Art, 2017