Republica Mondială a Literelor, de Pascale Casanova
"Pascale Casanova pleacă de la o figură de stil foarte uzitată și cumva obosită în lumea literelor – celebrul desen din covor al lui Henry James – dar, depășind frecventarea lui un pic prea insistentă, ea încearcă să vadă cum se leagă ițele, cum se leagă firele, ce este dedesubtul acelui superb covor persan pe care îl vedem. Ea, practic, descrie o rețea, această Republică Mondială a Literelor - unii au spus că-i mai degrabă un Imperiu - care nu are nimic de-a face cu harta economică sau politică a lumii, ci este o Republică care-și are propriile reguli, propriile ei forme de violență simbolică, propriul ei ceas și sistem de validare, dar care nu există autonom. Ca să înțelegi cu adevărat un scriitor, trebuie să-l plasezi în mai multe sfere și, practic, ceea ce face Pascale Casanova este să ofere un model comprehensiv, care, evident, este discutabil. De exemplu, a fost acuzată că este foarte franco-centrată, pentru că Republica Mondială a Literelor este o pledoarie pentru Paris.
Pascale Casanova încearcă să explice de ce Parisul a devenit Capitala Literaturii plecând cu explicația din secolul XVI în care toată intelectualitatea franceză s-a concentrat asupra limbii, pentru că înainte de literatură există limbajul, care nu este niciodată nevinovat, are și el un capital… Există inegalitate în Republica Mondială a Literelor, lumea se luptă pentru legitimitate. Ei bine, în secolul XVI, franceza a început să se purifice, să se standardizeze lingvistic, să rafineze forma poetică și metrică, astfel încât s-a ajuns, odată cu, să zicem, cu Ludovic al XIV-lea, în forma de excelență a limbii, adică nu mai avea nevoie de pedigree, concurenta ei, rivala ei, fiind, evident, latina și formele literare clasice care erau în monopolul latinei.
Prin Pascal, Molière sau Racine - căci nu degeaba se vorbește de “limba lui Racine” - franceza a ajuns să câștige atât de mult capital simbolic încât a devenit, practic, limba literaturii. În acel moment, națiunile emergente, deși la acel moment nu putem vorbi de națiuni în sensul în care vorbim astăzi, au început să rivalizeze și una dintre cele mai interesante părți ale cărții este rivalitatea cu limba germană. Și, în acest context, din această perspectivă revoluția herderiană și ce a încercat să facă Herder cu limba germană, încercând că concureze franceza, acum, noua regină a literaturii, este absolut fascinant. Ei, de pildă, s-au îndreptat spre cultura populară, spre dimensiunea orală, au încercat să facă traduceri, au încercat să traducă masiv toți clasicii, ca și cum ar fi vrut să preia din pedigree-ul divin al ebraicii, al limbii grecești. Există niște lupte foarte subtile, dar cât se poate de adevărate pentru care sunt implicați în acest joc."
Fragment din emisiunea Zebra difuzată de RFI România în data de 1 martie 2016.
Cu Mihaela Dedeoglu și Laura Albulescu, redactor șef al Editurii Art.
Emisiunea poate fi ascultată integral aici.
