Puştii citesc Marele Nate la Librăria Bastilia
Editura Art, Librăria Bastilia şi Atelier D vă invită pe 19 şi pe 26 mai, de la ora 11.30, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5), la un atelier interactiv a cărui temă este volumul Marele Nate. Întâiul între puşti, de Lincoln Peirce, apărut la Editura Arthur.
Pornind de la năzbâtiile lui Nate şi de la întâmplările din carte, îi provocăm pe cei mici să se joace, să se pună în pielea personajului, devenind chiar actori în cadrul secvenţei de teatru alternativ, dar şi să ne povestească care sunt păţaniile lor de pe la şcoală. Ne vom pune întrebări asemănătoare cu cele pe care şi le pune Nate: Ce lucruri măreţe voi face?, Ce o să fac când o să ajung bogat şi faimos? şi vom încerca să vedem cum răspunde fiecare copil în parte.
Volumul Marele Nate. Întâiul între puşti nu este nici o poveste în stil clasic, nici o bandă desenată, nici un jurnal cap-coadă, însă are trăsături din toate aceste genuri. Nate spune, cu umor şi cu multă sinceritate, povestea vieţii lui cotidiene, de la întâmplările nebuneşti de la şcoală, de la discuţiile cui părinţi şi de la discuţiile cu prietenii săi până la gândurile sale cele mai intime.
Dacă vă place să râdeţi şi să faceţi farse, vă aşteptăm sâmbătă la Librăria Bastilia!
Atelier pentru copii de peste 8 ani, 10 lei
Marele Nate. Întâiul între puşti
de Lincoln Peirce
„Marele Nate e amuzant, nu glumă!”
Jeff Kinney, autorul seriei Jurnalul unui puşti
Marele Nate este întâiul între puşti!
Pentru fanii seriei Jurnalul unui puşti: iată-l pe Nate, capul năzbâtiilor nevinovate şi, cu siguranţă, elevul „certat” cu profii.
Nate ştie că-l aşteaptă lucruri măreţe. Lucruri cu adevărat măreţe.
Dar lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum vrei tu, doar pentru că eşti grozav.
Necazurile se ţin scai de el, dar Nate nu se sperie niciodată. Ştie că-i cel mai bun.
A citit într-un răvaş.
Partener media: Bravo
Traducere din limba engleză de Ecaterina Godeanu
hardcover, 224 p, 140 x 200
ISBN: 978-606-8044-07-1
Preţ: 29,9 le
Lincoln Peirce este scriitor şi ilustrator de benzi desenate, devenit celebru prin intermediul seriei Marele Nate. Lincoln Peirce locuieşte, împreună cu soţia şi cu cei doi copii ai săi, în Portland, Maine.
Află mai multe despre seria Marele Nate şi despre autor de pe site-ul: