Despre cARTe, în Business Forum.

01 martie 2010

R: Care este criteriul de selecţie al cărţilor pe care le publicaţi şi în ce măsură lăsaţi cititorilor editurii dumneavoastră “plăcerea şi dificultatea alegerii”?
Ed. Art: Editura ART şi-a câştigat un capital simbolic deloc de neglijat tocmai datorită nivelului foarte ridicat al selecţiei de autori şi de lucrări pe care le propune şi a coerenţei globale pe care o degajă planul editorial propus. A afirma că principalul criteriu este valoarea, nu spune foarte mult o dată pentru că orice editor ar susţine asta şi, apoi, există foarte multă literatură valoroasă din care trebuie să alegi. Important este, credem, să ai viziunea câmpului editorial internaţional, să ştii ce vrei, să poţi rezista tentaţiei de a face compromisuri în numele unui – presupus – profit financiar şi să-ţi menţii coerenţa astfel încât tabloul să rămână unitar, fără distonanţe care au darul de a deconcentra şi, în ultimă instanţă, îndepărta un cititor exigent. La nivelul listei de autori, am selectat în general nume mari, inconturnabile. Vizibilitatea şi notorietatea nu pot fi însă un criteriu exclusiv.

De aceea, în portofoliul Editurii ART veţi găsi şi titluri excepţionale ale unor autori aproape necunoscuţi în Romania: de pildă, savurosul roman “Rolul familiei mele în revoluţia mondială” de Bora Cosić şi inclasabilul “Nu vedeţi nimic” de Daniel Arasse. Succesul de critică şi de librărie au demonstrat că merită să rişti pentru a impune nume noi. Editorii inovatori sunt capabili să creeze ei o piaţă şi o cerere, nu să vină cu o ofertă gata ajustată la o presupusă cerere. Asta nu înseamnă că suntem ipocriţi şi că putem susţine că publicăm numai autori de nişă, subversivi. Avem în potofoliu şi mulţi autori laureaţi cu Premiul Nobel pentru Literatură, dar premiile în sine nu pot constitui un criteriu dominant şi nici măcar nu sunt o garanţie a unei vânzări extraordinare, aşa că trebuie luate în calcul relativ şi cu prudenţă. La nivelul titlurilor, când a trebuit să alegem dintr-o operă vastă, ne-am oprit, de regulă, mai ales dacă e vorba despre teorie, la lucrarea canonică, cea care a marcat o dată, cum se zice. Alteori, am optat pentru o serie de autor, adică pentru un proiect de lungă durată. Un alt criteriu îl reprezintă gradul de inovaţie pe care volumul l-ar aduce pe piaţa editorială românească. A te distinge (sau distincţia) înseamnă şi aşa ceva: să impui genuri noi, direcţii noi etc. Este ceea ce Editura ART va face în 2010 odată cu lansarea unei colecţii de ceea ce se cheamă graphic novel. “Plăcerea şi dificultatea lecturii” vin atunci când cititorul este pus în faţa unei oferte atât de interesante, încât îi este greu să aleagă o carte - două în condiţiile în care şi le-ar dori aproape pe toate. E un tablou ideal pentru noi.
Citeşte mai departe interviul acordat de ART celor de la Business Forum.

Recomandări (274) Interviuri (54) Noutăți (87) Artstagram (16) Titluri în focus (167) Evenimente (88) Cartea în 3 minute (5) Topuri (17) Artstagram 4 (7) Școală (7) Concursuri (62) Comemorări (6)
„Armistițiul”, o nouă carte de Primo Levi în colecția Cărți cult
„Armistițiul”, o nouă carte de Primo Levi în colecția Cărți cult de Oana Purice 11 aprilie 2024
„Numărul tatuat pe braț mă ardea atunci ca o rană” – aceasta a fost prima reacție a lui Primo Levi atunci când, în drumul spre casă, a trecut prin Ger...
Mai multe
Inventarea naturii și extraordinarul Alexander von Humboldt
Inventarea naturii și extraordinarul Alexander von Humboldt de Silvia Coman 08 aprilie 2024
Inventarea naturii fascinează cu fiecare pagină Wilhelm Friedrich Heinrich Alexander von Humboldt (1769 – 1859) este numele celui care s-a afirma...
Mai multe
„Falsificatorii”, cea mai mare escrocherie din lumea artei – o pasionantă lectură în colecția Meridiane
„Falsificatorii”, cea mai mare escrocherie din lumea artei – o pasionantă lectură în colecția Meridiane de Oana Purice 29 martie 2024
Fie că e vorba de biografii ale unor pictori care au participat activ la patrimoniul artistic internațional, de povești care au zguduit lumea cultural...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART