„Planta este elementul de contact dintre Pământ și Soare.“

Câtă atenție le acorzi plantelor? Și nu mă refer la alimentație, domeniul în care auzim cel mai des despre importanța vegetalelor. Mă refer la viețuirea de zi cu zi. Te gândești la drepturile lor? Le consideri ființe inteligente? Crezi că poți învăța de la o… legumă?

Stefano Mancuso, neurobiolog, și Alessandra Viola, jurnalist, ne oferă în Verde uimitor toate argumentele, printre care unele sunt de-a dreptul surprinzătoare, pentru a ne pune pe gânduri în ceea ce privește atitudinea noastră asupra plantelor.

Pornind de la faptul că plantele dețin supremația asupra acestei planete, ele reprezentând peste 90% din organismele vii de pe suprafața ei, avem motive să regândim expresii peiorative de genul „a fi plantă”. Imobilitatea plantelor a fost suplinită printr-un organism modular care le permite să fie mult mai rezistente în fața atacatorilor. De exemplu, dacă tu rămâi fără o mână asta reprezintă o tragedie, nu? Dar plantele au împărțit aceeași funcție pe toată suprafața organismului lor, așa încât o frunză sau o creangă în plus sau în minus nu o să le omoare. Și, apropo, prima rețea de Internet a fost creată plecând exact de la acest principiu modular.

Nu or fi având ele un organ numit creier, dar plantele iau zi de zi decizii care le mențin în viață și le ajută să prospere. Cu cea mai valoroasă parte a lor – rădăcina – ascunsă bine în pământ, ele decid spre ce gen de resurse să înainteze și de care să se ferească, ca să nu mai spun că plantele își pot otrăvi selectiv doar bucata atacată pentru a scăpa nemâncate de invadatori.

Citește despre cum sunt întruchipate la plante cele 5 simțuri și află despre alte 15 pe care, dacă noi le-am avea, am deveni supra-oameni:

***

Să începem prin a spune că, fiind nemișcate și astfel obiect al prădătorilor animali, plantele au dezvoltat un fel de „rezistență pasivă“ în fața atacurilor. Organismul lor e construit în baza unei structuri modulare: fiecare parte e importantă, dar nu indispensabilă. Această structură reprezintă un avantaj fundamental față de regnul animal, mai ales dacă este luat în considerare numărul mare de animale erbivore vorace și imposibilitatea de a fugi din calea lor. Primul dintre avantajele organismului modular e că, pentru plante, a fi mâncate nu constituie o problemă așa de mare. Ce animale se pot lăuda cu ceva similar?

Fiziologia vegetală, după cum vom vedea, e bazată pe principii diferite față de cea animală. În timp ce animalele au evoluat concentrând aproape toate funcțiile lor vitale mai importante în organe precum creierul, plămânii, stomacul etc., plantele „și au dat seama“ că pot deveni prăzi ușoare și au evitat gruparea capacităților lor în zone nevralgice definite. E ca atunci când evităm să ținem toți banii într-un singur loc, împărțindu-i și păstrându-i în mai multe locuri pentru a micșora prejudiciul în cazul unui furt, sau când diversificăm investițiile pentru a împărți riscul. Pe scurt, e o alegere înțeleaptă.

Funcțiile unei plante nu sunt legate de organe. Asta înseamnă că plantele respiră fără a avea nevoie de plămâni, se hrănesc fără să aibă gură sau stomac, își susțin corpul fără a avea schelet și, după cum vom vedea în continuare, pot lua decizii fără a avea un creier.

Datorită acestei fiziologii speciale, planta poate pierde porțiuni importante din corp fără ca supraviețuirea ei să fie periclitată; anumite plante pot pierde și 90 – 95% din corp, regenerându-se din acest rest supraviețuitor cât se poate de firesc. Un izlaz păscut de o turmă de animale se va regenera în câteva zile. Dacă ați tăiat vreodată iedera sau dacă ați tuns gazonul, știți despre ce vorbesc. Ca organisme sedentare (sau fixe, mai bine spus), plantele au ales ca modalitate de apărare în fața prădătorilor strategia evolutivă de a-și crea o structură compusă din părți divizibile. Animalele, având la baza strategiilor de apărare mișcarea, nu au dezvoltat capacități regenerative. În ce le privește, cazurile de acest fel sunt puține. O șopârlă își poate regenera coada, dar un picior sau capul, odată tăiate, nu mai cresc la loc. Dar, dacă o parte dintr-un organism vegetal este îndepărtată, acesta nu doar că supraviețuiește, ci chiar beneficiază de pe urma acestui fapt. Să ne gândim la efectele curățării arborilor. Acestea derivă din structura lor, diferită de a noastră. Planta este alcătuită din module care se repetă: ramurile, tulpina, frunzele și rădăcinile sunt fiecare în parte combinații de module simple, independente, care se îmbină unul cu altul asemenea pieselor Lego.

E drept, mușcata de pe terasă nu ne lasă această senzație: pare a fi un organism individual. Dar, dacă tăiați o bucată și o replantați – dacă o înmulțiți prin butășire, cum ar spune un grădinar –, bucata de mușcată va dezvolta rădăcini și veți obține astfel o nouă plantă. Un braț de al nostru sau un picior de elefant nu vor putea da niciodată naștere unui întreg organism și nici nu vor supraviețui odată separate de trupul de la care provin.

Nu întâmplător ne referim la noi înșine ca la „indivizi“; termenul vine din latină și e compus din in (în acest caz, o negație) și dividuus (divizibil). Corpul nostru, într-adevăr, este indivizibil: dacă suntem tăiați în două, cele două jumătăți nu pot trăi în mod autonom. Însă, dacă tăiem o plantă, cele două părți pot continua să trăiască în mod independent. Motivul este foarte simplu: o plantă nu e un individ. De fapt, modul cel mai corect de a ne raporta la un arbore, un cactus sau un arbust nu poate fi similar cu raportarea la o ființă umană, nici la un alt animal; dar ne putem imagina planta ca fiind o colonie. Un arbore seamănă mai mult cu un roi de albine sau cu o colonie de furnici decât cu un individ aparținând lumii animale.

Deși sunt forme de viață foarte vechi, plantele demonstrează și din acest punct de vedere că sunt excepțional de moderne. Unul dintre conceptele cheie pe care se bazează multe dintre tehnologiile devenite realitate datorită internetului și conexiunii între grupuri (cum este cazul rețelelor de socializare) este chiar cel tipic pentru superorganisme sau pentru inteligența colectivă, a mulțimilor. Este vorba despre proprietăți pe care entitățile le dezvoltă doar dacă întregul funcționează unitar; niciuna dintre părțile individuale nu le posedă pe cont propriu: așa se întâmplă, de pildă, în cazul albinelor sau al furnicilor, care constituie colonii și dezvoltă o inteligență colectivă mult mai complexă în raport cu cea a exemplarelor singulare din care se compun grupurile. Despre comportamentul plantelor vom vorbi pe larg în Capitolul V, dedicat inteligenței vegetale.

***

Dacă toate plantele ar dispărea mâine de pe fața pământului, omul ar putea supraviețui câteva săptămâni, poate câteva luni, nu mai mult. În foarte scurt timp ar dispărea toate formele superioare de viață de pe planeta noastră. Dacă, dimpotrivă, noi am fi cei care ar dispărea, în câțiva ani plantele ar prelua controlul asupra întregului spațiu pe care îl făcuserăm al nostru și, în mai puțin de un secol, urmele civilizației noastre ar fi îmbrăcate într-o haină verde. Acest exemplu ar trebui să fie suficient pentru a înțelege, din perspectivă biologică, care este importanța plantelor și care este cea a ființelor umane.

Să recurgem la o altă comparație: în ce privește biologia, suntem încă în perioada aristotelo ptolemeică. Înainte de revoluția copernicană, se credea că Pământul este centrul Universului și că toate corpurile cerești se învârtesc în jurul său – o viziune totalmente antropocentrică, pe care Galileo a reușit cu greu s-o combată și care a avut nevoie de sute de ani pentru a dispărea din mentalitate. Astfel, putem spune că biologia se află mai mult sau mai puțin într-o etapă precopernicană. Ideea centrală e că totul „se rotește“ în jurul omului, ființa cea mai importantă: pentru că ne am impus asupra celorlalte forme de viață, suntem stăpânii absoluți ai naturii. O perspectivă uimitoare, reconfortantă… Dacă ar fi și adevărată!

De fapt, nu ne aflăm într-o situație atât de privilegiată! Regnul vegetal reprezintă singur 99,5% din biomasa planetei. Cu alte cuvinte, 100% reprezintă masa tuturor ființelor, iar din acest total, între 99,5% și 99,9%, conform variatelor estimări, este compus de plante. Inversând perspectiva, putem spune că toate animalele – inclusiv omul – reprezintă doar o fărâmă din acest tot (o cotă neglijabilă, cuprinsă între 0,1% și 0,5%).

În ciuda eforturilor omului de a spori defrișările, plantele sunt încă reginele incontestabile ale lumii vii. Slavă Domnului! Acest raport este cel care încă face posibilă viața pe Pământ.

După cum știm, plantele stau la baza lanțului trofic: tot ceea ce mâncăm (inclusiv carnea și peștele) este de origine vegetală sau există ca atare pentru că se hrănește cu organisme vegetale. S-ar putea crede că omul consumă o mare varietate de plante în alimentația sa, dar lucrurile nu stau așa. Există șase plante principale din care ne extragem majoritatea caloriilor: trestia de zahăr, porumbul, orezul, grâul, cartofii și soia. Acestea și altele câteva formează baza alimentației oamenilor din întreaga lume. Sunt așa numitele plante alimentare, ființe foarte speciale.

Cultivarea unei plante seamănă întru câtva creșterii animalelor. V-ați întrebat vreodată de ce partea carnivoră a dietei omului se bazează în special pe carnea de vită, pui și porc? De ce oare nicio populație nu are ca alimente de bază carnea de leu, de gnu, de lup, de urs sau de șarpe? Și carnea acestor animale e comestibilă, la fel ca aceea a vacilor și a găinilor. Răspunsul este că animalele pe care le-am domesticit sunt mai ușor de exploatat. Carnea de urs poate că e excelentă, dar animalul nu e ușor de crescut. La fel, e clar că nu toate plantele se pretează agriculturii intensive.

Există numeroase specii vegetale comestibile, însă majoritatea nu pot fi cultivate la scară industrială din pricina felului în care au evoluat. Sunt sălbatice, la fel ca tigrii și urșii, putem spune. În schimb, câinele a evoluat din lup într-o specie nouă, descoperind că o relație de cooperare cu omul e mai simplă și mai avantajoasă decât lupta pentru supraviețuire. Prin evoluție a apărut așadar un tip de colaborare satisfăcătoare pentru ambele părți: omul hrănește și are grijă de câine, primind în schimb protecție și tovărășie. Unele plante au adoptat o strategie evolutivă similară: hrănesc omul, sunt protejate de insecte și sunt la rândul lor hrănite și, mai ales, răspândite în întreaga lume.

Hrana este doar prima și cea mai evidentă dintre verigile care ne leagă de plante, făcându-ne dependenți de ele. Mai este oxigenul, evident. Știm cu toții că oxigenul pe care-l respirăm provine de la plante și că supraviețuirea noastră depinde de prezența lui în aer. Însă nu toți oamenii știu că până și energia pe care o folosim este, în mare parte, de origine vegetală și că pentru asta tot plantelor trebuie să le mulțumim.

Să ne gândim puțin: o bună parte din sursele de energie disponibile pe Terra a fost stocată în plante, prin transformarea energiei solare în energie chimică. Acest proces uimitor, pe care-l cunoaștem sub numele de fotosinteză, reușește să transforme energia luminii și dioxidul de carbon prezent în atmosferă în zaharuri, în molecule cu înalt conținut energetic (cei care au fost nevoiți să renunțe la zaharuri pentru o dietă săracă în calorii știu despre ce vorbesc). Aceasta este prima etapă fundamentală în care, prin transformări succesive, este produsă energia pe care o consumăm, în numeroasele forme sub care se prezintă (de la lemn la cărbune, de la petrol la alți combustibili fosili).

La începutul secolului trecut, botanistul rus Kliment Timiriazev (1843 – 1920) scria: „Planta este elementul de contact dintre Pământ și Soare.“ Și, într-adevăr, cam toate lucrurile folosite de-a lungul timpului de om ca sursă de energie provin de la plante.

De fapt, combustibilii fosili (cărbunii, hidrocarburile, gazele etc.) nu sunt altceva decât acumulări subterane de energie solară pe care, de a lungul diferitelor ere geologice, organismele vegetale au adus o în biosferă cu ajutorul fotosintezei. Nu e vorba nicidecum despre materii „de natură minerală“, așa cum se încăpățânează unii să le numească, ci despre adevărate depozite de materie organică.

În dependența noastră față de regnul vegetal apare, astfel, pe lângă aer și hrană, un nou factor fundamental: energia. Ar trebui să fie suficient pentru a da slavă lumii verzi. Dar lucrurile nu se opresc aici: să ne gândim la medicină. Practic, toată farmacopeea noastră se bazează pe medicamente obținute din molecule produse de plante sau sintetizate de om imitând chimia vegetală.

În toate culturile lumii, din Orient sau din Occident, din țări dezvoltate sau nu, plantele sunt un element fundamental al medicinei. Beneficiile lor asupra omului pot fi directe, vizibile prin efectele pe care diferitele medii în care acestea se află le au asupra inducerii unei stări de bine la nivel psihic și fizic.

Se știe de ceva vreme că plantele garantează producerea oxigenului, absorbind dioxidul de carbon și diverse substanțe poluante, exercitând o influență asupra climei. Dar plantele au o influență pozitivă și asupra altor aspecte care ne privesc. Acestea au început să fie studiate de puțină vreme, rezultatele fiind surprinzătoare: plantele reduc stresul, măresc capacitatea noastră de atenție și ne grăbesc însănătoșirea.

Privind plantele beneficiem de calm și de relaxare, iar asta se poate observa măsurând parametri fiziologici. Bolnavii care sunt internați în saloane spitalicești ale căror ferestre dau spre spații verzi folosesc mai puține analgezice și sunt externați într-un timp mai scurt față de cei care stau în saloane cu vedere spre clădiri sau locuri virane. Acesta este și motivul (de natură fundamental economică) pentru care multe spitale nou construite în nordul Europei au un spațiu dedicat plantelor (uneori chiar un etaj întreg), loc unde pacienții își pot petrece timpul. În Statele Unite, Spitalul pentru Copii din Boston și Institutul de Ortopedie și Recuperare al Universității din Maryland se numără printre multele instituții medicale care au grădini accesibile pacienților și vizitatorilor.

Efectul pe care plantele îl au asupra bebelușilor și a celorlalți copii a fost studiat în ultimii ani, cercetându-se diverse aspecte. Primele rezultate sunt extraordinare.

De exemplu, un studiu condus de Universitatea Illinois din Urbana, Champaign, a fost direcționat spre testele pe care studenții le rezolvau în camerele lor. Testele cereau un anumit grad de concentrare, iar rezultatele au fost mai bune în cazul studenților din camerele cu vedere spre spații verzi decât în cazul celor aflați în încăperi ale căror ferestre dădeau spre alte construcții.

O creștere a capacității de concentrare și mai evidentă decât în cazul studenților a fost relevată în cazul copiilor de școală primară, lucru demonstrat de studii desfășurate la o instituție de învățământ din Florența. Mai mult, pe străzile flancate de arbori sunt mai puține accidente și mai puține sinucideri și infracțiuni în cartierele bogate în spații verzi. Pe scurt, nu încape niciun fel de îndoială: plantele influențează pozitiv starea noastră de spirit, concentrarea, capacitatea de a învăța și starea generală de bine. Prezența lor pare a fi indispensabilă până și în cazul misiunilor spațiale îndelungate – și nu ne referim aici la aspectele alimentare, ci la acelea care vizează efectul relaxant al plantelor asupra noastră.

Cauzele acestor beneficii psihologice pe care plantele le asigură omului, despre care nu știm prea multe încă, ar putea veni din trecutul nostru îndepărtat; este adânc întipărită în subconștientul nostru certitudinea că, fără plante, viața nu e posibilă pentru specia umană. Calmul care ne cuprinde atunci când ne aflăm în prezența lor poate fi efectul ancestralei senzații de siguranță avute în mijlocul lumii verzi, care ne pune la dispoziție tot ce avem nevoie, care ne garantează supraviețuirea. Lucru valabil și astăzi la fel ca în trecutul îndepărtat.

Verde uimitor. Inteligența lumii vegetale, Stefano Mancuso, Alessandra Viola

Prefață de Michael Pollan

Traducere din italiană de Liliana Angheluță Nechita

Sapiens, 2018