Personaje cu care n-ai vrea să-ți petreci vacanța

Ați cunoscut vreo persoană care vă face să vă simțiți ca în vacanță ori de câte ori pleacă din preajma voastră? Ei bine, așa e soțul protagonistei din Când te lovesc. Este unul dintre cei mai îngrozitori oameni imaginați vreodată – și fără să facă vreun efort deosebit în sensul ăsta. Efectiv îi iese de minune. La început părea partida ideală – împărtășeau aceleași înclinații ideologice, el avea o carieră în față, în plus, „părea principial, sincer şi foarte respectuos”. Doar că lucrurile s-au deteriorat din primele zile de după căsătorie, când bărbatul și-a luat în primire rolul de patriarh al casei și stăpân al soției sale, iar ea a rămas doar cu partitura femeii perfecte. Care însă se juca greu, cerea multă obediență și renunțarea la tot ce înseamnă propria ființă: părul prins în coadă, fără fire rebele, nici urmă de machiaj, haine largi și cât mai terne. Curățenia și gătitul îi luau oricum mult timp, așa că ce nevoie să mai aibă de contul de Facebook sau de adresa de e-mail. A avut grijă bărbatul să i le ia, la fel ca și liniștea, și siguranța în propria casă. 
 

Kent din Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman, traducere din limba suedeză de Andreea Caleman, colecția musai, Editura ART

La o primă vedere, Kent, soțul lui Britt-Marie, pare și el bărbatul ideal. E „întreprinzător“, are mașină scumpă și un serviciu bun, întâlniri de afaceri și parteneri din Germania, iar soției i-a luat mașină de spălat și uscător – sunt singurii din bloc care au așa ceva. În plus, este președintele asociației de proprietari și face o cafea foarte bună. Iar pe Britt-Marie a salvat-o într-un fel. Chiar dacă a fost a doua lui opțiune. Și Britt-Marie avusese dezamăgirile ei. Așa că ai zice că e omul ideal cu care să petreci o vacanță de vis, într-o stațiune scumpă. Dar se dovedește curând că doar gura e de Kent. Iar când toată pisălogeala și fanfaronada ies la suprafață, mai bine ai lua-o la sănătoasa decât să-ți mai pierzi vremea cu unul ca el.

Comandantul Fred din Povestea slujitoarei de Margaret Atwood, traducere din limba engleză de Diana Marin Caea, Editura Paladin

Fie că ați citit cartea, fie că ați văzut serialul, probabil veți fi de acord cu mine că Fred, Comandantul în casa căruia ajunge Offred, este un nenorocit și jumătate. Adevărul e că nici cu Soția lui nu mi-e rușine. Vorba proverbului, a tunat și i-a adunat. Dacă prin absurd în Republica Galaad ar exista conceptul de vacanță, cred că cei doi s-ar distra ca două scânduri scoase în soare. În dictatura pe care o construiesc, Comandantul și Soția sunt prea ocupați să-și ducă rolurile la îndeplinire ca să mai aibă timp sau chef de frivolități, așa că putem doar să ne imaginăm că, în toată această lume distopică, excursia lor n-ar fi decât o utopie comică.


 

Personajele din Vegetariana de Han Kang, traducere din limba coreeană și note de Iolanda Prodan, colecția musai, Editura ART

E greu de spus dacă vreunul dintre personajele lui Han Kang ar putea fi parteneri rezonabili de concediu. Să-i luăm pe rând. Yeong-hye, protagonista, duce la extrem decizia de a renunța la alimentele de origine animală și-și pune în pericol atât sănătatea fizică, cât și pe cea mintală. Părinții ei reacționează îngrozitor, dacă ar fi să ne luăm doar după scena când tatăl încearcă să-i bage cu forța niște carne de porc în gură. Sora, In-hye, pare singura capabilă să înțeleagă, dar își cam pierde și ea cumpătul când soțul ei se lasă furat de mirajul florilor pictate pe corpul cumnată-sii. Ai zice că soțul lui Yeong-hye ar avea circumstanțe atenuante, fiindcă s-a trezit brusc în vârtejul ăsta vegetarian, dar ne dăm seama că e la fel de instabil când alertează întreaga familie despre noul regim alimentar al soției. Așa că vacanța unor asemenea personaje ar fi probabil o experiență tare nefericită. 

Jekyl și Hyde din Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll şi domnul Hyde de Robert Louis Stevenson, ilustrații de Charles Raymond Macauley, traducere din limba engleză şi note de Mihnea Gafiţa, colecția Clasici ilustrați, Editura ART

Prin a doua jumătate a secolului al XIX-lea nu era de ici, de colo să ai ca însoțitor de vacanță un doctor, fie el amic, protector sau mai știu eu ce. Șansele unei excursii reușite creșteau considerabil. Dar un concediu împreună cu doctorul Henry Jekyll n-ar fi fost o idee tocmai bună. Avem cu toții idiosincraziile noastre, dar nu cred că s-ar bucura nimeni ca într-o dimineață, în locul partenerului cu care a plecat în vacanță, să se trezească cu un străin „garnisit cu atribute detestabile”, pe nume Edward Hyde.
 

Doctorul William Gull din Din Iad. O autopsie a lui Jack Spintecătorul de Alan Moore și Eddie Campbell, traducere din limba engleză de Alex Văsieș, Editura Grafic

Din aceeași Epocă Victoriană vine și îngrozitorul doctor William Gull, de altfel presupusă inspirație pentru povestea lui Jekyl și Hyde. Deși a existat în realitate și a activat ca medic regal la curtea Reginei Victoria, personajul lui Alan Moore depășește cu mult biografia reală. Și devine unul dintre cei mai sadici antieroi ai literaturii contemporane. Când prințul moștenitor al tronului, nepotul Reginei, se încurcă cu o femeie de rând și mai face și-un copil cu ea, doctorul Gull este rugat să intervină. Lucrurile par să se rezolve repede, dar escaladează când un grup de prostituate vor să folosească adevărul ascuns pentru a-și salva pielea. Treptat, misiunea doctorului Gull de a le îndepărta devine o reală pasiune, căreia i se dedică trup și suflet. C-un așa psihopat cu siguranță n-ar vrea nimeni să meargă în vacanță.

Bătrânul Nick din Camera de Emma Donoghue, traducere din limba engleză de Ruxandra Ana, colecția musai, Editura ART

E de la sine înțeles că Bătrânul Nick este o bestie care merită cel puțin suferința pricinuită femeii și copilului pe care i-a ținut prizonieri și probabil că locul lui e total nepotrivit într-un text despre vacanță – fie și despre personaje care nu fac casă bună cu vacanța. Dar nu puteam rata ocazia de a reaminti despre acest roman superputernic, în care o cameră devine universul, iadul și echilibrul deopotrivă al personajelor. Și al cititorului, căci e greu să nu te înghesui în cămăruța aia pe măsură ce citești. Așa că să-i urăm Bătrânului Nick vacanță plăcută dincolo de gratii.
 

Chrysovalandis din Martor mi-e Dumnezeu de Makis Tsitas, traducere din limba greacă de Claudiu Sfirschi-Lăudat,  colecția Desenul din covor, Editura ART

Știți prietenii aceia smart & funny, care care profită însă de orice ocazie să se plângă cât le e de rău, în timp ce refuză cu îndârjire orice formă de ajutor? Ei bine, așa este protagonistul lui Makis Tsitas. Un coșmar, nu alta. Nu doar că nu-ți vine să-l iei cu tine în vacanță, dar te bate gândul să-i cumperi un bilet one way undeva într-o țară agrară, ca să dea într-adevăr piept cu greul. E drept, Chrysovalandis nu prea a avut noroc în viață, dar nici nu l-a căutat. S-a pricopsit cu diabet, are un șef nebun, o familie mai specială și o carismă de papuc de casă când vine vorba de prieteni sau femei. Dar e și o chestiune de principiu, căci „nici pe părinții mei nu mi-i pot imagina căzând victimă exploatării cuiva, mai cu seamă unei viitoare nurori.” Doamne ferește! Așa că mai bine își plânge de milă. Dacă vă imaginați că romanul e o lamentație fără final, nici pe departe. E o satiră deșteaptă și amuzantă, c-un Chrysovalandis mucalit care te face să râzi în hotote. 

Vincent van Gogh din Vincent și Theo. Frații van Gogh de Deborah Heiligman, traducere din engleză de Gabriel Tudor, colecția Meridiane, Editura ART

Oricât de interesantă și extravagantă ar părea astăzi o vacanță (imaginară) alături de Vincent van Gogh, am impresia că personajul din realitate nu era nici pe departe un partener plăcut. Biografia scrisă de Deborah Heiligman, bazată mai ales pe corespondența dintre Vincent și fratele său, Theo, scoate la iveală un pictor capricios, destul de incoerent în acțiunile sale de zi cu zi și cuprins de o pasiune soră uneori cu obsesia. Să luăm, de exemplu, mania pe care o dezvoltă în scurta perioadă cât a locuit împreună cu Paul Gauguin în casa galbenă din Arles. Nu doar că a cheltuit cu frenezie banii fratelui său înainte de venirea francezului, pentru a mobila și redecora casa, dar nu i-a picat deloc bine felul mai jemanfișist de-a fi și de-a lucra al colegului. Și nici succesul lui, se pare. Așa că nu mai bine să-și taie el o ureche? Zis și făcut!
 

Percy Fawcett din Z, orașul pierdut. Povestea amazoniană a unei obsesii fatale de David Grann, traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu, colecția Sapiens, Editura ART

Cine nu și-ar dori să viziteze pădurea amazoniană, să fie uimit de diversitatea și frumusețea naturii, care încă se păstrează intactă în acea parte a lumii? Și vă dați seama cum arăta jungla Americii Latine acum un secol, când exploratorul britanic Percy Fawcett a pornit în expediția ce trebuia să-l ducă la orașul pierdut Z, leagănul civilizației legendare, care i-a bântuit zilele și nopțile. S-ar zice că Percy Fawcett era partenerul perfect pentru o vacanță de neuitat în inima naturii. Știa cum să-și aleagă călăuzele, cunoștea pericolele care-l pândeau și leacurile în caz că nu le putea ocoli și avea un spirit uriaș de aventură. Numai că obsesia pentru orașul Z nu face casă bună cu o călătorie dus-întors, așa cum dezvăluie minunata biografie a lui David Grann, ajunsă în vârful topului The New York Time.