O carte ca o inimă care bate

Ce spuneți de un roman de peste 400 de pagini despre un moș urăcios și singur care trăiește în Suedia? Nu sună foarte atrăgător, nu-i așa? Cel puțin cam asta am gândit eu atunci când am aflat despre romanul „Un bărbat pe nume Ove”. Și tare m-am înșelat, tare de tot, cam la fel de tare ca toți cei care l-au judecat pe Ove după aparențe.

Căci în aparență Ove este un moș anost căruia mereu îi tună și-i fulgeră, își face în fiecare zi lăsată de la Dumnezeu rondul prin cartierul în care a trăit o viață și nu prea are vorbe bune pentru nimeni. Și de ce ar vrea, viața lui nu-i grozavă deloc - singur, fără soție sau prieteni, dat afară mișelește din slujba în care a îmbătrânit - așa că decide să-și pună capăt zilelor și să încheie toată comedia.

Dar chiar atunci intră în viața lui cu surle și trâmbițe noua lui vecină: o imigrantă însărcinată, cu doi copii după ea și un soț „pămpălău”. Și din acest moment întâmplările se rostogolesc în viața lui Ove și către cititori și așa aflăm încet, încet cine este de fapt bărbatul care se numește Ove. Chiar dacă povestea ar putea părea predictibilă, și ce se întâmplă începând din acest moment este ușor de ghicit, felul în care scrie Fredrik Backman este așa de plăcut și învăluitor încât vrei să citești pentru plăcerea de a citi cuvinte așa de frumos așezate unele lângă altele.

Este o carte care te încălzește pe dinăuntru pentru că descoperi în Ove un om sufletist, dar care nu a avut o viață ușoară și căruia universul nu i-a răsplătit mereu binele pe care l-a făcut. E un bărbat „cum nu se mai fac acum”, așa cum spunea iubita sa soție Sonja, un bărbat care își asumă responsabilități - fie că vorbim despre întemeierea unei familii sau de reparatul lucrurilor prin casă -, un bărbat fidel o viață întreagă - fie că e vorba despre o singură femeie sau despre o singură marcă de mașină.

„'Văzând și făcând' zicea mereu Sonja. Și așa făcuseră. Ea a continuat să lucreze cu dragii ei elevi zurbagii cât a putut. Până în clipa în care Ove a trebuit să îi împingă scaunul cu rotile până în clasă, fiindcă nu mai avea putere să o facă singură. După un an, lucra doar 75 la sută din norma de la școală. După doi ajunsese la 50 la sută. Iar după trei la 25 la sută. Când a încetat definitiv să mai lucreze, Sonja a trimis câte o scrisoare lungă, personală, fiecărui elev și i-a rugat să o sune dacă aveau vreodată nevoie să stea de vorbă cu cineva.

Aproape toți au sunat-o. Și au venit să o vadă, făcând coadă în fața casei. Odată, la un sfărșit de săptămână, au venit atât de mulți, încât Ove a fost nevoit să petreacă vreo șase ore în magazie. Când a plecat și ultimul, într-un târziu, Ove s-a apucat să inspecteze casa, să vadă dacă nu cumva dispăruse ceva. Până când Sonja i-a strigat să nu cumva să uite să numere ouăle din frigider.”

Singurătatea care îl apasă pe Ove este înlăturată de o comunitate întreagă care are nevoie de el, dar Ove nu își părăsește solitudinea fără să mormăie nemulțumit în barbă la adresa tuturor celor care nu îl lasă în pace. Însă, dincolo de aparențe, Ove se dovedește un om mai deschis decât mulți, chiar dacă nu proclamă asta în puținele cuvinte pe care le spune. El face lucruri, nu vorbește despre ele. Așa ajunge să aibă drept companion o pisică jigărită și să găzduiască „o persoană care este o persoană homo”, să își ajute vecina să ia examenul auto și chiar să treacă peste o veche ranchiună atunci când un prieten e la ananghie.

Bunul și bătrânul Ove pare exact genul de om care te face să crezi în continuare în puterea comunităților, a ajutorului dat din omenie și a regulilor de modă veche.

Un text de Andreea Chebac

Un bărbat pe nume Ove, Fredrik Backman

Traducere din limba suedeză de Andreea Caleman

• musai, 2017