„Numai omul poate arunca umbra destinului asupra libertății cimpanzeilor” – Avanpremieră „În umbra omului”

„E o zicală care spune că n-am moștenit planeta asta de la părinții noștri, ci că am împrumutat-o de la copiii noștri. Doar că nu am împrumutat acest viitor, ci l-am furat și încă îl furăm”, spunea recent Jane Goodall, într-o cuvântare la British Academy din Londra. Primatoloaga britanică petrece acum 300 de zile pe an călătorind prin lume pentru a trage semnale de alarmă pe teme precum conservarea și schimbările climatice, la aproape 60 de ani de când a început să studieze cimpanzeii din sălbăticie, fără niciun fel de pregătire academică.

BBC o numește într-un interviu „mama unei revoluții” și o compară cu Copernic, pentru că a descoperit ceva simplu, dar extrem de important: cimpanzeii sunt capabili să-și construiască și să folosească unelte, la fel ca oamenii. Goodall spune că și-a dorit încă de la 10 ani să meargă în Africa, să trăiască cu animalele sălbatice și să scrie cărți despre ele. A reușit asta într-o perioadă în care bărbații dominau puternic știința, iar femeile nu aveau ambiții academice, câștigând încrederea primatelor din rezervația Gombe Stream, Tanzania.

Le-a dat nume și le-a urmărit ani la rând, arătând relațiie sociale complexe dintre ele, luptele pentru putere și abilitățile lor uimitoare. „I-am văzut pupându-se, ținându-se de mână, mângâindu-se unul pe altul, făloșindu-se și amenințând cu pumnul la fel ca politicienii noștri bărbați”, spune cercetătoarea pentru BBC. „[Cimpanzeii] sunt capabili de războaie, de violență, dar și de iubire și compasiune.” Sunt timizi și fricoși, curajoși sau isterici. Goodall a scris despre toate astea în volumul În umbra omului (1971) – disponibil în precomandă până pe 24 septembrie, în colecția Sapiens – , unde cimpanzeii devin adevărate personaje, cu individualități și destine unice. Unul dintre ei e David Barbă Colilie – cel căruia îi era cel mai puțin frică de ea și la care Goodall a observat pentru prima oară folosirea uneltelor. 

Text de Dacian Negrea

1

Începuturi

Încă din zori urcasem și coborâsem pantele repezi ale munților și-mi croisem drum prin pădurile dese din vale. Mă oprisem de nenumărate ori să ascult sau să privesc prin binoclu ținutul în care mă aflam. Totuși nu văzusem, nici nu auzisem măcar un singur cimpanzeu, cu toate că se făcuse ora cinci. Peste două ore terenul accidentat de la Rezervația Gombe Stream va fi învăluit de întuneric. M-am postat la locul meu preferat de observație, The Peak (Creasta), sperând să zăresc cel puțin un cimpanzeu pregătindu-și culcușul de noapte și astfel să-mi sfârșesc ziua de lucru.

Priveam o ceată de maimuțe în valea împădurită de dedesubt, când deodată am auzit strigătul unui cimpanzeu tânăr. Am cercetat înfrigurată cu binoclul copacii, dar sunetul se stinse înainte de a reuși să-l localizez și mi-au trebuit câteva minute bune până să-i zăresc pe cei patru cimpanzei. Cearta scurtă se isprăvise și mâncau cu toții în tihnă niște fructe galbene, asemănătoare prunelor.

Distanța dintre noi era prea mare ca să-i pot observa cu de-amănuntul, așa că m-am hotărât să încerc să mă apropii. Am privit cu atenție copacii din jurul grupului: dacă aș reuși să mă cațăr în smochinul cel mare, fără să-i sperii, îmi spuneam eu, aș putea să am o perspectivă excelentă. Mi-au trebuit vreo zece minute să străbat distanța. Însă, în timp ce înconjuram cu băgare de seamă trunchiul gros și noduros al smochinului, mi-am dat seama că cimpanzeii dispăruseră; crengile pomului cu roade galbene erau goale. Mă cuprinse același vechi sentiment de amărăciune. Din nou cimpanzeii plecaseră pe nesimțite la apropierea mea. Pe urmă, brusc, inima mi se opri parcă în loc.

La mai puțin de douăzeci de metri de mine, doi cimpanzei masculi stăteau pe pământ și mă priveau atent. Nu îndrăzneam să respir, așteptând s-o ia la goană cuprinși de o teamă bruscă, așa cum se întâmpla de obicei când mă pomeneam pe neașteptate față în față cu ei. Dar lucrurile s-au petrecut altfel. Amândoi au continuat să mă fixeze. M-am lăsat jos foarte încet și, după câteva clipe, cei doi au început să se purice unul pe celălalt în tihnă.

Îi priveam și parcă nu-mi venea să cred că e adevărat, când am mai văzut două capete de cimpanzei ițindu-se peste iarba de la capătul luminișului păduricii: o femelă și un pui. S-au lăsat repede în jos când am întors capul, dar au reapărut curând, unul după altul, printre crengile lăsate ale unui copac, la vreo patruzeci de metri depărtare. Stăteau acolo, aproape nemișcați, și mă studiau.

De mai bine de o jumătate de an încercam să înving teama firească a cimpanzeilor față de mine, teamă care îi făcea să dispară în tufișuri ori de câte ori mă apropiam. La început, bineînțeles, o zbugheau chiar dacă mă aflam la cinci sute de metri depărtare, de partea cealaltă a râpei. Acum, cei doi masculi se aflau atât de aproape, încât parcă-i auzeam respirând.

Nu mă îndoiam că aceasta era clipa cea mai importantă de până acum. Fusesem acceptată de două creaturi superbe care se puricau în fața mea. Îi știam pe amândoi: David Barbă Colilie, căruia îi fusese întotdeauna cel mai puțin teamă de mine, și celălalt, Goliath, nu un uriaș după cum ar arăta numele, ci un exemplar cu un fizic minunat și cu cea mai mare autoritate între toți masculii. Blana neagră avea un luciu mătăsos în lumina blândă a serii.

David Barbă Colilie și Goliath au stat mai bine de zece minute puricându-se. Apoi, exact înainte ca soarele să dispară la orizont, în spatele meu, David s-a ridicat și m-a fixat cu privirea; și, nu știu cum, umbra mea alungită s-a proiectat asupra lui. Clipa aceasta mi-a rămas vie în amintire: emoția primei mele întâlniri cu un cimpanzeu sălbatic și pura întâmplare ca umbra mea să cadă asupra lui David exact când părea că se uită direct în ochii mei. Mai târziu, întâmplarea a căpătat o semnificație aproape alegorică, pentru că, dintre toate ființele din zilele noastre, numai omul, cu inteligența lui superioară, poate pune în umbră cimpanzeul. Numai omul poate arunca umbra destinului asupra libertății cimpanzeilor din pădure, cu armele pe care le posedă, cu așezările și ogoarele sale care se întind tot mai mult. În acea clipă, totuși, nu mă gândeam la aceste lucruri. Eram fermecată de David și de Goliath.

În umbra omului, Jane Goodall

Traducere din limba engleză de Veronica Focșeneanu

Sapiens, 2019