Noutate Grafic: „Aquaman #1. Apa vie” și personajul Aquaman imaginat de Robson Rocha
În cercurile pasionaților de comic books, ilustratorul Robson Rocha este numit „arhitectul lui Aquaman”. Ne-a întristat vestea că artistul brazilian a încetat din viață în iulie 2021, în urma unor complicații la Covid-19. Avea 41 de ani, era extrem de talentat și a lăsat în urmă un număr substanțial de lucrări în domeniul benzilor desenate. Timp de zece ani a lucrat pentru DC Comics la Birds of Prey și Earth 2: World’s End, apoi la Batman/Superman, Teen Titans, Justice League, Worlds’ Finest, Demon Knights și Superboy. Însă cea mai mare contribuție pe care a adus-o universului benzilor desenate au fost ilustrațiile pentru seria Aquaman, realizate între 2018 și 2020.
„Aquaman oferă un teren fertil pentru ilustratori. Locuiește într-o lume fantastică vastă, populată de diverse specii de umanoizi-pești, și totuși lumea asta a fost adeseori neglijată. După ce zilele personajului în rol de punchline s-au încheiat – relansarea seriei The New 52 și succesul filmului cu Jason Momoa au avut grijă de asta –, a rămas suficient loc pentru ca o echipă de oameni creativi să se ocupe de Aquaman și să clădească Atlantis la fel de minuțios ca Metropolis sau Gotham. Generații de ilustratori care l-au avut pe mână pe Superman au găsit inspirație în lucrările unor artiști precum Joe Shuster, Curt Swan și John Byrne, pe când cei care au ilustrat aventurile lui Batman s-au inspirat din arta creată de Neal Adams, Frank Miller și Bruce Timm. Cine urma să ocupe rolul echivalent pentru Aquaman? Robson Rocha, lucrând pe baza scenariului lui Kelly Sue DeConnick, s-a dovedit persoana potrivită”, scrie Doris V. Sutherland într-un articol publicat pe womenwriteaboutcomics.com.
Noutate la Editura Grafic: volumul Aquaman #1. Apa vie, cu desene de Robson Rocha, scenariu de Kelly Sue DeConnick, tuș de Daniel Henriques, culori de Sunny Gho, letraj de Clayton Cowles. Traducere din limba engleză de Mădălina Buican.
În prima parte a seriei, Aquaman #1. Apa vie (în original: Unspoken Water), apărută în numerele #43-47, povestea îl găsește pe Aquaman pe o insulă, fără nicio amintire despre adevărata lui identitate și despre cum a ajuns acolo. Însă nu este singur, ci înconjurat de un grup de naufragiați care privesc marea cu uimire evlavioasă. „Oceanul ne-a adus aici. Pe fiecare... de departe” spune unul dintre ei. „Ca niște copii neascultători, am greșit față de el. Ne-a luat din casele noastre, de lângă semenii noștri... La vremea aceea n-am înțeles de ce. Ne-am simțit pedepsiți.”
Singura persoană imună la această venerare colectivă a mării este o femeie pe nume Namma: „Namma nu avea rușine. S-a înfuriat pe apă… S-a împotrivit Oceanului care ar fi îndrăznit să o judece. Am alungat-o. Să trăiască sau să moară pe insulele stâncoase la mile distanță de malurile noastre. N-am vrut să fim cruzi... Am sperat că acolo va învăța să fie mai umilă. Dar am păstrat totuși ceva. Ceva ce-i aparținea Nammei.” Este vorba de fiica femeii, Caille, iar după toate semnele, această nedreptate a întors forțele naturii împotriva locuitorilor insulei. Marea e furioasă și tot mai sărată, ucide peștii și aduce foamete. Oamenii de pe insulă cred că singura cale de izbăvire este reunirea lui Namma cu fiica ei.
Kelly Sue DeConnick se folosește în scenariul ei de mitologia culeasă din toate colțurile lumii, iar locuitorii insulei se dovedesc a fi încarnări ale unor zeități acvatice: Tlaloc, zeul aztec al ploii, Amanikable din Filipine, Atabey al populației Taíno, zeitatea hindusă Varuna, Manannán mac Lir din Irlanda sau Tangaroa, zeul Maori. Pornind de aici, DeConnick construiește propria mitologie acvatică. Zeii dau naștere altor zei, iar Oceanul primordial se reunește cu Pământul. Tatăl Mare se simte neglijat de urmași și decide să distrugă lumea, doar pentru a-și găsi sfârșitul în mâinile copiilor săi. Din corpul Mamei Sare, sfâșiat de furie și durere, se nasc șapte monștri care se războiesc cu copiii cei dintâi. Din bătălia lor ia naștere Universul și umanitatea, iar urmările acestei lupti se resimt și în prezentul narațiunii din Aquaman #1. Apa vie, căci Namma și Caille nu sunt ceea ce par a fi, la fel ca locuitorii insulei. Doris V. Sutherland remarcă faptul că DeConnick mixează la liber elemente mitologice diverse: Namma este numele unei zeițe-dragon din folclorul sumerian, pe când Cailleach este o cotoroanță din mitologia galică.
Este o lume ofertantă, care lasă loc suficient pentru imaginația unui artist talentat, iar Robson Rocha, ajutat de tușul lui Daniel Henriques și de culorile lui Sunny Gho, se ridică la înălțimea proiectului. „Povestea este plasată într-un peisaj cu un cer sălbatic, colțuri de stâncă, țărmuri bătute de furtună și ape zbuciumate. Desenele lui Rocha sunt la același nivel cu lucrările legendare realizate de Stephen Bissette pentru Swamp Thing, în ce privește redarea cadrului natural într-o bandă desenată. Lumea pe care o creează Rocha nu e doar o serie de peisaje statice, ci o entitate vie, cu o energie care se propagă prin casetele succesive”, scrie Doris V. Sutherland, după care continuă cu o analiză a personajelor.
Spread-ul din numărul 45, una din ilustrațiile favorite ale scriitoarei Kelly Sue DeConnick.
„Rocha dovedește o mare pricepere și în ceea ce privește personajele. Aquaman este statuar și musculos, însă nu copiază vreun ideal eroic. Fecioara Caille primește o costumație roșie, somptuoasă, care flutură artistic în vânt. Zeii deghizați în oameni au înfățișări care contrazic originea lor divină: Tlaloc, de pildă, e ilustrat ca un bărbat mic de statură, slăbănog, cu aer de cârtiță. Însă toate personajele, de la cele idealizate la cele caricaturale, sunt desenate cu aceeași grijă și atenție. Pentru a reda bătălia mitologică care stă la baza poveștii, Rocha vine cu un set impresionant de zei și titani. Aspectul lor de bază este unul standard pentru lumea fantastică post-World of Warcraft, cu o avalanșă de colți, coarne și țepi de tip spinosaurus, dar punctul în care Rocha strălucește este energia amorfă ce traversează întreaga secvență. Talazuri, rafale de vânt, flăcări și nori de sare sfărâmată – toate aceste elemente conturează prin dansul lor un fundal extraordinar.”
Aquaman, de la „tipul care vorbește cu peștii” din serialul Super Friends la războinicul bărbos desenat de Robson Rocha pentru DC Comics - o scurtă istorie a personajului
Prin seria Aquaman desenată de Robson Rocha, personajul, care multă vreme a fost perceput ca o glumă penibilă umblătoare – sau, mai bine zis, înotătoare –, a căpătat aspectul demn de supererou pe care îl merită. Dar de unde s-a ales Aquaman cu o imagine atât de jalnică în ochii celor care nu-i cunosc istoria și originea? Se pare că principala cauză a fost seria animată Super Friends, difuzată începând cu anul 1973. Este vorba de o adaptare pe înțelesul copiilor a Ligii Dreptății (Justice League), construită pe un tipar similar altor producții ale studioului Hanna-Barbera, precum Scooby-Doo sau Josie și Pisicile (Josie and the Pussycats). Deși era un membru de bază în Justice League și apărea în fiecare episod, Aquaman era adeseori lăsat pe dinafară în aventurile principale, rolul lui rezumându-se la a vorbi cu creaturile marine și la câte o mică ispravă ocazională.
Observațiile de mai sus îi aparțin jurnalistului Matt Kamen, care face pentru Wired UK o analiză foarte interesantă a evoluției personajului Aquaman. El scrie că, într-un serial animat din 1967, The Superman/Aquaman Hour of Adventure, personajul era tratat cu mai mult respect, însă această perspectivă a fost umbrită de cei treisprezece ani de difuzare a serialului Super Friends, unde Aquaman era „tipul care vorbește cu peștii”. Chiar dacă Super Friends n-a devenit un clasic la nivel global, a avut parte de un mare succes în Statele Unite, unde generații de spectatori au fost influențate de caracterizarea superficială de care a avut parte personajul. Sub-reprezentarea lui în cadrul seriei, plus costumul din colanți verzi și platoșă portocalie care, deși conform cu originalul, a fost dus într-o cheie sentimental-artificială, au impus percepția că Aquaman este rușinea și bătaia de joc a Ligii Dreptății. Această imagine a fost perpetuată de copiii care au crescut cu Super Friends și mai târziu au creat propriile lor showuri animate (cum ar fi South Park, unde Aquaman e parodiat drept "Seaman"), astfel că personajul a devenit o poantă permanentă, în genul Big Bang Theory sau Robot Chicken, ceea ce a influențat și percepția sa modernă.
O privire în istoria lui Aquaman arată însă că personajul nu a fost nicidecum gândit ca o glumă. A apărut prima oară în More Fun Comics #73 din anul 1941, fiind creația lui Paul Norris și Mort Weisinger. Deși Aquaman este cunoscut astăzi drept Arthur Curry, vreme de mai mulți ani n-a avut o identitate secretă și a fost un erou oceanic cu normă întreagă, care s-a luptat cu naziștii, pirații și contrabandiștii. Fiul unui om de știință care descoperise ruinele Atlantisului, această versiune a lui Aquaman a fost învățată să respire sub apă și să comunice cu creaturile mării folosind propriul lor limbaj, mai degrabă decât prin telepatie. Mai târziu, în Epoca de Argint a benzilor desenate – aproximativ din 1956 până în 1970 –, originile lui Aquaman au fost reinventate și personajul a devenit Arthur Curry, fiul paznicului de far Tom Curry și al prințesei fugare Atlanna; în această versiune, abilitățile lui sunt ereditare. Pe măsură ce benzile desenate au adăugat tot mai multă complexitate și profunzime personajelor, un aspect definitoriu pentru Aquaman a devenit exilarea sa din Atlantis, asemenea mamei lui, și imposibilitatea întoarcerii. Chiar dacă nu se compară cu Superman pe post de ultim fiu al lui Krypton, acest detaliu a adăugat poveștii lui Aquaman un element de înstrăinare.
Această etapă din istoria lui Aquaman a fost plină de convențiile tipice pentru benzile desenate de la mijlocul secolului 20 – introducerea ajutorului Aqualad, lărgirea galeriei de răufăcători cu personaje negative foarte bine conturate și atribuirea rolului de membru fondator al Ligii Dreptății –, însă a adus și o maturizare a personajului, care s-a dezvoltat în direcții de care alți supereroi n-au fost capabili. Cel mai notabil, în Aquaman #18 se însoară cu Mera, pe care o iubea de multă vreme, luând-o astfel înaintea celui mai celebru cuplu din istoria comics-urilor, Mr Fantastic și Femeia Invizibilă, care se căsătoresc abia la un an distanță. Cinci numere mai târziu, lui Aquaman i se naște un fiu, Arthur Jr.
Făcând un salt în anul 1977, în timp ce pe ecran e tratat ca o glumă proastă în serialul Super Friends, pe hârtie Aquaman se îndreaptă spre ape nesondate. Condus de echipa formată din scriitorul David Michelinie și artistul Jim Aparo, eroul înfruntă răufăcători și situații tot mai complexe – autorii abordând inclusiv teme ecologice într-o perioadă când oamenii deveneau conștienți de amenințarea poluării. În Adventure Comics #452, Aquaman trece printr-o pierdere teribilă: băiatul său este ucis de răufăcătorul Black Manta. E prima oară când un personaj principal este supus unei asemenea provocări dificile (moartea lui Gwen Stacy, iubita lui Spider-Man, în 1973, a fost aproape la fel de intensă), iar urmările se resimt vreme de mulți ani, ducând la despărțirea de Mera.
Originile lui Aquaman au fost din nou remodelate după seria-eveniment Crisis on Infinite Earths, publicată de DC Comics în perioada 1985-1986 – serie care a adus într-o singură direcție povești din multiple universuri alternative, care intrau în conflict una cu alta. Aquaman a rămas în continuare fiul prințesei Atlanna, dar tatăl lui a devenit vrăjitorul Alan; povestea personajului, care se luptă pentru tronul Atlantisului, devine un fel de legendă a Regelui Arthur în variantă subacvatică.
În anii 1990, Aquaman a trecut prin cea mai drastică schimbare: costumul portocaliu-cu-verde a fost abandonat (o versiune complet albastră fusese testată mai înainte, fără să prindă la public), laolaltă cu aspectul proaspăt bărbierit, căpătând în schimb un aer de bătrân marinar, cu armură și barbă. Scrisă de Peter David, seria din anii '90 a explorat miturile Atlantisului, a adus magie și monștri, și totodată i-a luat eroului un braț și i-a pus în loc o proteză cu cârlig. Seria a ajutat la redefinirea personalității lui Aquaman și a puterilor sale, statornicindu-l drept un lider adesea sarcastic, care nu tolerează prostiile și poate să-i țină piept până și unui erou ca Superman.
Deși costumul portocaliu s-a întors la mijlocul anilor 2000, versiunea lui Peter David – care includea o istorie a Atlantisului dinainte de scufundarea lui până la nașterea lui Aquaman – a devenit textul de referință pentru acest personaj. De aici provin mare parte din descrierile Atlantisului și rolul lui Aquaman în societatea respectivă. Această abordare matură a dus la debutul său pe marile ecrane, mai întâi în filmul Justice League din 2017 și, anul următor, în solo-ul Aquaman interpretat de Jason Momoa. Părul blond a dispărut, iar războinicul bărbos cu un umor plin de sarcasm se potrivește perfect viziunii lui Peter David.
„Știi că o bandă desenată a ieșit bine când capătă un soi de forță transcedentală.” (Kelly Sue DeConnick, scenaristă la Aquaman #1. Apa vie)
Noua serie de comics Aquaman a început cu numărul #43, în 2018, pe baza scenariului scris de Kelly Sue DeConnick, cooptată în același an în echipa DC Comics. Într-un interviu pentru Entertainment Weekly, DeConnick mărturisește că imaginația ei nu este una vizuală, că nu abordează poveștile în termeni de imagine și culoare, ci mai degrabă de tonalitate și sunet. Scenariul ei pentru Aquaman are o estetică audio distinctivă: „Aleg tonul cărților mele în termeni muzicali. Astfel că Pretty Deadly este Ennio Morricone, iar Captain Marvel este Tom Petty. Aquaman este Led Zeppelin. Este masiv, este mitic, este trasat cu aerograful pe laterala unei furgonete, este bas grav și voce stridentă și o sumedenie de repere mitice.”
Versiunea lui DeConnick începe imediat după Drowned Earth, o poveste crossover în cinci părți, în care Aquaman și ceilalți membri din Justice League se luptă cu Ocean Lords, zei oceanici care vor să inunde întreaga lume. Drowned Earth creează premisa unui Aquaman amnezic, naufragiat pe o insulă misterioasă – punct în care începe povestea lui DeConnick. Autoarea spune că această premisă i-a dat ocazia să reviziteze concepte de bază legate de Aquaman, dar și să se documenteze despre o mulțime de zeități oceanice – personaje noi pe care le-a introdus în universul DC. DeConnick e însă revoltată de percepția generală că e neobișnuit ca o femeie să scrie un scenariu cu protagoniști bărbați. „Am o voce politică și o orientare feministă, dar, dacă te uiți la Pretty Deadly, scrierile mele au și o componentă mitică. Îmi displace faptul că o carte cu un protagonist bărbat are în ochii lumii un statut mai înalt decât o carte având ca protagonistă o femeie”.
DeConnick spune că a fost foarte entuziasmată când Robson Rocha a primit misiunea de a-l desena pe Aquaman: „Are așa o viziune de ansamblu a proiectelor la care lucrează și creează o artă fantastică extrem de detaliată! În numărul 45 e un spread pe care abia aștept să-l vadă lumea, pur și simplu simți ceața pe față! Mă uit la desenele lui și mă gândesc: O, nu vreau să fie lucrate cu tuș! Apoi vine Daniel și le face și mai frumoase. Apoi Sunny aduce lumină.”
Deși are multe imagini care îi plac, DeConnick spune că numărul ei preferat este 45, unde povestea pătrunde în mitologia zeilor de pe insulă. „Însă, dacă ar fi să achiziționez o singură pagină în original, ar fi cea din numărul 44 unde avem o scenă discretă, calmă. Arthur și Caille sunt pe cale să se întâlnească cu ceilalți zei pe plajă. Pagina e împărțită în trei casete și scena e atât de frumos redată! Știi că o bandă desenată a ieșit bine când capătă un soi de forță transcedentală.”
Încheiem cu două întrebări adresate lui Robson Rocha într-un scurt interviu de la finalul anului 2020, pe sourcehorsemen.com.
Care e procesul tău de lucru când creezi o nouă ilustrație?
N-am o metodă specifică pentru a începe o lucrare. Îmi place să-mi imaginez ceea ce îmi doresc să desenez. Uneori încep cu o postură pe care o am în minte, altă dată încerc să transmit starea personajului. De pildă, ce simte el? Prin ce a trecut? Alteori mă abandonez procesului, îmi las mâna să mă ghideze și nu mă gândesc la mare lucru.
Ce i-ar surpinde pe fanii tăi să afle despre tine?
Am lucrat în domeniul benzilor desenate în ultimii zece ani și nici până azi nu-mi vine să cred că oamenii îmi urmăresc lucrările și îmi cer autografe. E supranatural. Adică e mișto, dar atât de supranatural, într-un sens bun. E genul de lucru cu care n-am să mă obișnuiesc niciodată.
Sursele articolelor traduse și adaptate:
womenwriteaboutcomics.com
sourcehorsemen.com
wired.com
ew.com
