Michael Chabon – Telegraph Avenue: „Chabon e un stilist desăvârșit”
Cartea în treizeci de secunde
Archy Stallings e un afro-american vesel, inteligent, amuzant și iubăreț care își înșală nevasta cu tot ce prinde. Nat Jaffe e un evreu nevrotic, veteran al războiului din Golf, iute la mânie, dar extrem de loial familiei și prietenilor lui, inclusiv lui Archy, cu care împarte o tinerețe zbuciumată și, de mai bine de 12 ani, „Brokeland Records”, un magazin de discuri la mâna a doua. Dar Gibson Goode aka G-Bad, fost jucător de fotbal american (și actual milionar fără scrupule) vrea să construiască un mall uriaș la doi pași de magazinul lor, amenințând să le distrugă nu doar afacerea, ci și pânza de păianjen a relațiilor interumane construite într-o viață de om.
Asta pentru că soțiile lor, Gwen și Aviva, sunt și ele prietene și partenere în „Berkeley Birth Partners”, fiind de departe cele mai cunoscute moașe din oraș, vinovate de fericirea a câtorva mii de mămici. Dar când o naștere are probleme mari de tot, cele două prietene ajung și ele să-și reevalueze viitorul…
Dar asta nu e tot. Gwen e însărcinată, iar Archy nu prea vrea să devină tătic. Doar că devine oricum, pentru că se trezește la ușă cu un puști necunoscut: Titus, fiul lui de 14 ani dintr-o fostă relație ̶ ceea ce nu liniștește lucrurile. Nat și Aviva au și ei un fiu de 14 ani, pasionat de filme, de comicsuri și de… Titus (acțiunea are loc în California, vizavi de San Francisco, așa că proporția neobișnuită de personaje LGBTQ e absolut normală).
Colac peste pupăză, tatăl lui Archy, Luther, fostă vedetă de filme kung-fu, mândru de carisma sa încă neofilită, află un secret teribil despre G-Bad. Puțin șantaj nu strică, dacă vrei să-ți ajuți fiul să supraviețuiască, nu-i așa?
Nu vă impacientați, am trădat doar primul sfert din această carte solidă (680 de pagini!), o saga de familie care face portretul unui oraș (Berkeley) și al unei epoci (începutul anilor 2000 ̶ hei, până și Barack Obama apare într-un rolișor secundar!).
O viață fermecată, sau cine e Michael Chabon
Chabon e un povestitor înnăscut care s-a decis la zece ani să devină scriitor, și care, coerent cu decizia luată, a stat cu burta pe carte, trecând prin trei facultăți umaniste înainte de a-și lua masteratul în creative writing cu… un roman. Roman pe care îndrumătorul lui de teză de pe atunci l-a trimis în secret unor edituri; s-a ajuns la un adevărat război pentru semnătura autorului necunoscut și, în cele din urmă, Misterele din Pittsburg (o poveste semiautobiografică despre un menage a trois, spusă la persoana întâi) i-a adus lui Chabon un avans nemaivăzut la acea vreme (155.000 dolari în 1986) și consacrarea literară.
Au urmat o cădere nervoasă, un divorț, un roman-fluviu de 1600 de pagini (rămas nepublicat), apoi încă un roman semiautobiografic scris la persoana întâi, despre un romancier în criză de inspirație (Băieții teribili, apărut în 1995), care i-a cimentat poziția de scriitor esențial al noului val.
Dar adevărata consacrare a venit abia după ce, explorând podul bunicilor, a descoperit o ladă de comicsuri din copilărie; pasiunea s-a reaprins și a devenit Uimitoarele aventuri ale lui Kavalier și Clay, o… ucronie literară care descrie istoria Americii anilor 1930-1950 prin prisma unor autori fictivi de benzi desenate, acoperind exact „vârsta de aur” a comicsurilor, de la explozie (primul număr din Superman) la represiune (apariția Comics Code Authority). Kavalier și Clay se inspiră direct din viețile unor creatori celebri precum Jerry Siegel & Joe Shuster (creatorii lui Superman), Jack Kirby, Stan Lee, Will Eisner etc.
În mod deloc surprinzător într-o cultură care nu-și renegă rădăcinile și care e mândră de formele artistice pe care le-a creat sau perfecționat (precum jazzul sau benzile desenate) și care adoră cărțile care îi spun că, DA, visul american e posibil, romanul lui Chabon a primit cea mai importantă distincție literară americană, premiul Pulitzer.
Chabon a continuat să exploreze teritorii literare nonconformiste în romane fantasy (Țara verii, 2002), polițiste (Ultima soluție, 2004), de capă și spadă (Prinții rătăcitori, 2006), science fiction (Sindicatul polițiștilor idiș, 2007, premiat cu Hugo) înainte să se întoarcă la realism cu Telegraph Avenue.
Și totuși, de ce e Chabon un mare scriitor?
E simplu. Chabon e un stilist desăvârșit, pe care l-aș citi și dacă ar scrie manuale de contabilitate. Asta are și o parte neplăcută, totuși ̶ ca orice meseriaș conștient de valoarea lui, Chabon e un narcisist. Ca un geek pasionat, el e și un evanghelist al culturii vii, atât de disprețuite altminteri. Așa că romanele lui au tendința să fie mult mai lungi decât ar trebui.
Cineva a comparat, de altfel, Telegraph Avenue cu Ulise ̶ o alăturare răutăcioasă, pentru că James Joyce are mult mai multe paragrafe luuungi, scrise în stilul ăla enervant în care autorul își varsă cuvintele pe pagină fără întrerupere, pe când Chabon are doar o singură astfel de extravaganță: o propoziție de… 11 pagini.
Cărțile lui Chabon sunt doldora de mici bijuterii stilistice; de fapt, cel mai bine e să-i dau cuvântul...
„Eu nu l‑am cunoscut, da‑mi pare rău de el, să lase‑n urmă minunăţiile‑astea de discuri. Vezi tu, Rolando, tocmai de‑asta trebuie să fiu ateu, pentru că am în faţă toate vinilurile astea, numai unul şi‑unul, pe care omul ăsta, săracul, a fost nevoit să le lase în urmă. Ce fel de rai e ăla în care n‑ai voie să‑ţi iei discurile cu tine?”
„Nat era de acord (o rară alăturare de cuvinte) că, de când cu venirea lui Titus, toate incidentele recente legate de comportamentul inexplicabil al fiului lor păreau să se lege. Numai obişnuinţa de‑o viaţă a Avivei de a lua pulsul propriului rasism, al prejudecăţilor şi stereotipurilor legate de tinerii de culoare (sau de anduranţa de fier a bunicilor lor) îi permitea acesteia să lase momentan deoparte reacţia ei instinctivă – că băiatul însemna necazuri – şi să admire calmul lui Titus.”
„̶ Archy şi Gwen trec printr‑un moment dificil acum.
̶ Da. Se numeşte viaţa adevărată.
̶ Zici asta de parcă până acum Gwen Shanks şi Archy Stallings ar fi trăit într‑o lume fantastică.
̶ Pariez că Gwen aşa se simte. O singură moaşă de culoare şi un milion de mămici albe. Negrii trăiesc toată viaţa numai în fantezii, doar că nu în propriile fantezii.”
„Să fii tată era o chestiune fără sfârşit, indiferent unde ţi‑ai depozita mintea sau câţi paşi ai urma din toată procedura. Nu se termină nici măcar când mori. Viu sau mort sau la mii de kilometri depărtare, aveai să fii mereu prins într‑o treabă care nu era nici procedură, nici un şir de etape, ci mai degrabă ceva care‑ţi solicita constant şi deplin atenţia, fără să fie neapărat nevoie ca tu să faci sau să spui ceva. (...) Paternitatea impunea o obligaţie care presupunea mai mult decât banii tăi, corpul sau timpul tău, o prezenţă care nu e nici de natură fizică, nici măsurabilă cu ajutorul ceasului: o prezenţă deschisă, eternă, invizibilă, asemenea devotamentului gravitaţiei faţă de stele.
̶ Da, spuse Nat, de parcă, pentru câteva clipe, un fir din el încetă să mai funcţioneze. Bebeluşii sunt drăguţi. După care se fac mari, nu‑şi mai fac duş şi se încalţă singuri.”
„Erau încă puşti, ba poate un pic mai mult, şi, deşi erau diferiţi ca rasă, temperament şi concepţie asupra dragostei, îi unea un lucru: rămăşiţele copilăriei erau pentru ei un balast de care căutau să scape cu orice preţ. Şi totuşi, minţile lor erau încă sub imperiul copilăriei, care avea în continuare puterea de a‑i face să confunde dorinţele cu planurile.”
„Julius Întâiul nu era genul care să păstreze decupaje din ziar şi nici genul care să‑şi admire viaţa cu detaşare – pentru Nat, povestea veche de cincisprezece ani a fost o noutate, ceea ce însemna că, deşi tatăl lui nu pomenise niciodată despre asta, întâmplarea însemnase mult pentru el. Un punct ascendent în viaţa lui trăită mereu la nivelul mării, sub pericolul iminent al inundaţiilor.”
Alte detalii
Oricât ar părea de surprinzător, în românește nu s-a tradus exact capodopera lui Chabon, adică Uimitoarele aventuri ale lui Kavalier și Clay. Așa că top 3-ul meu e format din, în ordine: Sindicatul polițiștilor idiș, Telegraph Avenue și Băieții teribili. Mai există o povestire într-o antologie apărută la Nemira, dar e epuizată de mult timp.
Michael Chabon e un geek prolific, care scrie romane, articole, scenarii de film și televiziune, și, bineînțeles, benzi desenate. În mod confuz, The Escapist, personajul fictiv de bandă desenată din romanul premiat cu Pulitzer, a devenit un personaj… adevărat, odată cu apariția The Amazing Adventures of the Escapist, o serie editată de Dark Horse la începutul anilor 2000 și culeasă relativ recent (în 2018) în două volume solide. Dar eu cred că cea mai bună carte inspirată de The Escapist e The Escapists, roman grafic semnat de Brian K. Vaughan (Saga, Y The Last Man, Pride of Baghdad și multe altele).
În Telegraph Avenue un adolescent încearcă să aline durerile facerii povestindu-i viitoarei mame episoade din… Star Trek. Nu e de mirare, deci, că cel mai recent serial TV semnat de Chabon e… Star Trek: Picard (!). Chabon a mai semnat, de altfel, alte două filme SF excelente: John Carter (2012) și… Spider-Man 2 (2004).
