La o partidă de table cu soții Darwin

La doi ani după călătoria lui în jurul lumii, Charles Darwin a simțit că trebuie să decidă: se însoară sau nu? A luat o coală de hârtie, a împărțit-o în două și a umplut-o cu argumente pro și contra. I-a ieșit că e mai bine s-o facă și a scris QED, ca și cum ar fi făcut o demonstrație științifică. S-a căsătorit cu o verișoară, Emma (era social OK pe-atunci) și-a găsit în ea un sprijin nemărginit. Dintr-un el agnostic și o ea ultra credincioasă nu putea ieși decât o relație bazată pe compromis și o tensiune constantă. Prăpastia dintre ei s-a îngustat însă de-a lungul vieții și a fost acoperită de o mare iubire și un respect reciproc.

Charles și Emma, de Deborah Heiligman, disponibilă în colecția Sapiens, face portretul soților Darwin așa cum reiese din scrisori și jurnale, prezentând o dimensiune până nu demult ignorată din viața marelui naturalist. Cartea începe în vara lui 1838, când Darwin, pe atunci în vârstă de 29 de ani, a făcut lista pro & contra căsătorie. Pe de-o parte, se temea că un mariaj i-ar îngrădi libertatea de a merge în expediții și timpul destinat preocupărilor științifice; cum ar mai fi putut răspunde la întrebări gen „Cât de dificilă este împerecherea dintre lup și câine?” dacă ceda în fața responsabilităților zilnice ale căsniciei? De cealaltă parte, ideea de a avea copii și „o prietenă la bătrânețe” a cântărit mai mult în decizia lui. 

În timp ce o rumega, își punea și întrebări serioase legate de religie. Fusese la un pas de a se face popă și credea în Dumnezeu, dar nu și că El zidise Pământul așa cum era, că făcuse un Rai și un Iad sau că făurise toate speciile deodată. Era convins că apar constant specii noi și că Dumnezeu n-are nicio treabă cu asta. Se temea că gândurile lui revoluționare îl vor împiedica să-și găsească o soție, pentru că majoritatea femeilor din acea perioadă erau credincioase și-și doreau soți credincioși. 

Așa era și verișoara lui primară, Emma Wedgwood, cu care și-a unit destinul. Relația lor s-a bazat din start pe compromis. Atât la nivelul vieții cotidiene, unde Charles era metodic și organizat, iar Emma se ridica la înălțimea poreclei „Domnișoara Dezordine”, până la cel al ideilor. Charles pregătea o teorie care urma să zguduie adevărul Bibliei și ordinea socială a vremii, în timp ce Emma credea în viața veșnică, pentru că îi promitea reîntâlnirea, după moarte, cu sora ei Franny și se temea că Charles va ajunge în Iad din cauza ideilor sale și nu vor petrece eternitatea împreună.

Au găsit totuși o cale de mijloc. Emma a acceptat ca el să nu creadă literal în Biblie și să dea ture prin jurul bisericii în timp ce ea și cu copiii lor se rugau, atât timp cât își păstra inima deschisă pentru Isus. Iar Charles a acceptat editările Emmei atunci când a redactat Despre originea speciilor – tonul temperat impus de pietatea ei l-au ferit de haosul social pe care el însuși se temea să-l stârnească cu ideile sale progresiste.

Tensiunile dintre ei în materie de credință s-au tocit treptat de-a lungul vieții și nu i-au împiedicat să aibă o viață de familie fericită, deși nelipsită de nenoriciri: rata ridicată de mortalitate infantilă a vremii a fost una dintre ele. Deborah Heiligman intră în intimtatea familiei Darwin și îl arată pe Charles analizând constant, în caietele sale, sentimentele trăite în relația cu Emma (anxietate, gelozie, dorință sexuală), sau pe soția lui spunându-i răspicat că n-o să-și piardă serile cu băieții la clubul de gentleman-i, sau pe unul dintre copiii lor desenând pe spatele foilor cu observații despre ciripede, porumbei și găini. Un simbol al legăturii trainice dintre Emma și Charles sunt miile de partide de table pe care le-au jucat împreună:   

Charles și Emma jucau table în fiecare seară și țineau evidența partidelor. Luau jocul foarte în serios, iar atunci când pierdea, Charles striga „Bate oasele!”, referindu‑se la zaruri, citând din Jurnal pentru Stella, de Jonathan Swift. Într‑o scrisoare din 28 ianuarie 1876, Charles îi scria profesorului Asa Gray: „Te rog să‑i transmiți toate cele bune doamnei Gray. Știu că îi place să audă cum se laudă bărbații, de vreme ce asta îi face să se simtă mai bine, așa că iată care e scorul jocurilor de table între mine și soția mea: ea, biata de ea, a câștigat doar 2490 de partide, pe când eu – ura! ura! – am câștigat 2795!”.

Deborah Heiligman, Charles și Emma. Crezul familiei Darwin

Traducere din limba engleză de Andrei Bontaș

Editura ART, colecția Sapiens, 2019

Un text de Dacian Negrea