„Numele meu se pronunță Uoă [wɔː], nu Uăf [wɔfː]”. Acestea au fost primele cuvinte pe care scriitorul britanic Evelyn Waugh i le-a adresat lui John Freeman, om politic și om de televiziune, înainte de interviul pe care l-au înregistrat pentru BBC în iunie 1960. Deși Freeman îl salutase respectuos și-i pronunțase corect numele. Dar aroganța pe care Waugh o afișa era deja cunoscută. La fel cum era și buna calitate a cărților sale. Evelyn Waugh publicase povestiri, biografii, cărți și articole de călătorie și numeroase romane, dintre care cele mai cunoscute sunt Declin și prăbușire, Vile Bodies (care a devenit rapid un bestseller), trilogia despre cel de-a Doilea Război Mondial, Sword of Honour, și, poate cel mai celebru și apreciat, Întoarcere la Brideshead, ecranizat în 1981 într-o serie care-l are ca protagonist pe Jeremy Irons.

Dar, ca să-l parafrazez pe Mircea Cărtărescu, ce nu i se iartă unui scriitor mediocru i se iartă unui scriitor superior. Așa că John Freeman a trecut și peste neplăcerea momentului, și peste poziția defensivă a invitatului său și a făcut interviul cu, așa cum îl numește el, unul dintre „cei mai mari scriitori ai secolului” (trecut). Picior peste picior, când cu mâinile împreunate, când pufăind dintr-un trabuc, Waugh a vorbit din fotoliul elegant, amplasat în studioul BBC despre casa copilăriei, despre tatăl (și el un om de litere, editor și critic literar) și fratele său (Alec Waugh, și el scriitor), despre anii de școală, despre catolicismul pe care l-a îmbrățișat în 1930 și despre cărți. Doar că n-a risipit niciun cuvânt. Toate răspunsurile au fost scurte, precise. Parcă în răspăr cu plăcerea pe care o arată în Întoarcere la Brideshead, de exemplu, pentru a nota trăsăturile unui personaj, ale unei conversații sau ale unei idei. Pentru că romanul din 1945, tradus de Mihnea Gafița și publicat de Editura Art în colecția Desenul din covor, este și un roman al marilor idei – război, religie, prietenie, datorie, poate și dragoste.

Ca în mai toate romanele sale, Evelyn Waugh și-a topit propriile experiențe în povestea și amintirile căpitanului de infanterie Charles Ryder, care, spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial, este încartiruit într-un conac pe care nu doar că-l cunoaște, dar care i-a marcat anii tinereții. Nemulțumit de comportamentul soldaților și al colegilor săi, Ryder se lasă purtat pe apele când luminoase, când negre ale trecutului și readuce la viață oameni și fapte de care viața i-a fost legată în ultimii douăzeci de ani. El însuși student la Oxford, Waugh navighează cu ușurință printre contrastele care caracterizau universitatea în anii ’20 ai secolului trecut. Conservatorismul locului, sobrietatea și cumințenia erau sparte, în perioada în care Charles Ryder a frecventat colegiul, de entuziasmul, șarmul și completa ieșire din normă a lui Sebastian Flyte. Mai exact, a lordului Sebastian Flyte, al doilea fiu al marchizului de Marchmain, proprietarul absent al Palatului Brideshead. Conștient de șocul pe care-l produce comportamentul său atât profesorilor, cât și colegilor, Sebastian nu ezita niciodată să-și manifeste excentricitatea – perciuni falși, prietenia cu ursulețul de pluș Aloysius, petrecerile opulente, șampania băută devreme în zi, jucării precum cămăși de mătase, lichioruri și trabucuri, sau sentințele de om înțelept și trecut prin viață. „Să-nțelegi totul înseamnă să ierți totul”. Și cu cât înțelegea mai mult din viața și familia lui Sebastian, cu atât Charles, fascinat și-ajungând să-l iubească cu adevărat, avea mai multe de iertat.

Nici excesele nu-i erau necunoscute lui Evelyn Waugh. După ce crescuse în spirit anglican și fusese chiar băiat de altar, odată ce intrase în turbina vieții independente, rar și-a înfrânat poftele. Fie că a fost vorba de alcool (și-a și pierdut o slujbă de profesor din cauza lui), plăceri homosexuale nevăzute cu ochi prea buni în Anglia interbelică sau chiar plictiseala care bântuia printre cercurile intelectuale ale vremii. Toate acestea sunt turnate în viețile personajelor din Întoarcere la Brideshead. Dacă Sebastian Flyte va duce dependența la extreme, Charles Ryder va trece de la exuberanța anilor de Oxford la platitudinea unei căsătorii de conveniență, brăzdate de singurătate și infidelități. Și aici Evelyn Waugh a venit cu material „de-acasă”, căci a avut o primă căsătorie de pomină. S-a îndrăgostit rapid de domnișoara de familie foarte bună Evelyn Gardner. Au înfruntat nemulțumirea părinților ei, sărăcia și boala și și-au înfăptuit și consumat căsătoria numai ca, un an mai târziu, She-Evelyn, cum era numită doamna Waugh pentru a o deosebi de soțul cu același nume, să mărturisească un adulter de toată frumusețea cu un prieten apropiat al familiei. Așa că He-Evelyn, adică domnul Waugh, a intentat divorț, pe care l-a obținut câțiva ani mai târziu. Comportamentul primei soții nu i-a zdruncinat încrederea în căsătorie, mai ales că din 1930 se convertise la catolicism și credea cu ardoare în valorile familiei predicate de noua confesiune. Așa că în 1937 se căsătorește cu Laura Herbert, tot o femeie cu rădăcini aristocrate și, întâmplarea făcea, verișoară catolică a lui Evelyn Gardner. Dragostea și religia se intersectează la fel de decisiv și în Întoarcere la Brideshead. Tatăl lui Sebastian, marchizul Marchmain, renunțase odată la propria religie pentru a-și satisface soția catolică, dar asta nu le-a adus decât un exil voit lui și multă nefericire celorlalți. Sora lui Sebastian, Julia, își proclamă în repetate rânduri lipsa de obediență față de religia în care fusese botezată și crescută, doar pentru a-i ceda, la final, și-a produce la fel de multă nefericire. Dar, în definitiv, nici agnosticismul lui Charles nu este recompensat cu prea multe satisfacții. Poate doar cei doi ani petrecuți alături de femeia pe care o iubise dintotdeauna să se fi apropiat de fericire.

Probabil o combinație a propriilor sale personaje (câte puțin din Charles, poate mai mult din Sebastian și un strop din excentricul Anthony Blanche), Evelyn Waugh n-a fost prea darnic cu reporterii, cu jurnaliștii sau cu cititorii interesați de existența sa din afara cărților. După episodul de la BBC din 1960, Julian Jebb i-a luat un interviu în 1962 pentru The Paris Review. A vrut să-i spele imaginea de „căpcăun arogant”, dar nu a reușit prea multe. Răspunsurile laconice ale lui Waugh, cocoțat în patul său din camera de la hotelul Hyde Park, au alternat cu ordine scurte și ironii tăioase. Însă ce n-a împărtășit prin viu grai a pus în cărțile sale, care reconstruiesc din temelii lumi uitate. Iar Întoarcere la Brideshead este chiar un memento al umanității prinse într-o epocă a marilor evenimente și schimbări.

Surse:

https://www.youtube.com/watch?v=UvtjUt0GzKg

https://www.theparisreview.org/interviews/4537/the-art-of-fiction-no-30-evelyn-waugh