Interviu cu Mihók Tamás, coordonator / pocket, noua colecție de poezie a Editurii ART

De Ziua Mondială a Poeziei aducem o veste care îi va bucura mai ales pe cei care iubesc poezia contemporană: în curând, portofoliul Editurii ART se va îmbogăți cu o nouă colecție, / pocket, care-și propune să aducă în prim-plan nume binecunoscute de pe scena poeziei românești (precum și debuturi promițătoare) într-un format ușor de luat la purtător – căci, după cum spune coordonatorul colecției, Mihók Tamás, „e bine să ai la tine, alături de analgezice și antiimflamatoare, și niște poezie”. Veți afla din dialogul nostru cu ce ambiții pornește la drum proiectul / pocket, care vor fi primele trei volume (semnate de doi poeți și o poetă) cu care debutează colecția și multe alte detalii, care mai de care mai incitante.

Mihók Tamás, te rog chiar în debutul discuției noastre să ne spui câteva lucruri despre tine dincolo de datele tale bio-bibliografice. Ce te pasionează, ce te inspiră, ce te scoate din sărite? 

Salut, Ema – încântat să particip la discuția asta cu tine! Pentru început, aș zice că sunt un tip pragmatic fascinat de entropia estetică, mai exact de potențialul ei inerent de a-și da coerență în cadrul unui sistem cu propriile reguli. Îmi place să vânez corespondențe semiotice și semantice subliminale, să caut posibilitățile de transfigurare ale câte unei situații, să asociez, să extrapolez, să înglobez – să văd, de pildă, cum se comportă o aserțiune cu valoare de adevăr într-un mediu străin. Cum se ațâță (post)ironia, la ce cote negative se asfixiază patosul sau ce anume caută să compenseze câte o psihoză. Toate astea, în poezie.

Trebuie să recunosc, totodată, că am moștenit o genă de colecționar care deseori mă ține captiv în universuri nișate. Până să dau piept cu viața, am strâns mii de abțibilduri și cartonașe Chipicao, Pokémon, cu fotbaliști, cu țări sau insecte. Ca să nu mai zic de matchboxuri, casete Super Nintendo, graffiti can-uri, tricouri și fulare AC Milan. Mi-am petrecut copilăria ținând registre, notând cu scrupulozitate în caiete dictando orice noutate (informație sau element) care, odată introdusă în sistem, îi influențează în vreun fel dinamica. Că a erupt un vulcan într-o țară anume, că un pilot de Formula 1 a pierdut niște secunde la pit stop, că o echipă de fotbal a intrat în insolvență și a fost retrogradată la masa verde. Abia după stingerea acestor curiozități a venit la rând literatura.

În raportarea mea la actul artistic, nu sunt, totuși, un control freak, ci mai degrabă un cercetător care mizează pe atenție și răbdare. Cel puțin cu gândul ăsta mă alint. 😊 În fiecare produs artistic de care „mă lovesc“ încerc să păstrez o marjă de necunoscut, ceva care să mă poată surprinde ulterior.

Ce mă scoate din sărite? Ia să vedem… Agresivitatea de orice natură, răutățile gratuite, administrate sistematic. Dubla măsură. Ignoranța în care fermentează xenofobia, misoginismul, rasismul, precum și speciismul dus la rang de schingiuire din plăcere a celui mai slab. După cum vezi, am câte ceva pus la index.
 

Dintotdeauna te-a atras poezia? Cum arată parcursul tău de până acum ca poet și ce te-a făcut să rămâi fidel poeziei?

Aș zice că da, dintotdeauna, dar în feluri și grade diferite. În vacanțele de vară din anii de gimnaziu, bunica îmi citea literatură universală între cele două reprize consistente de bătut mingea ale fiecărei zile. Stăteam întins pe canapea (chiar una suspect de similară cu cea a lui Freud din muzeul lui memorial din Viena) și o ascultam cu orele. Lua cărțile direct din biblioteca ei cu volume în maghiară, în timp ce eu, ca autodidact, împrumutam cărți românești de la Biblioteca Județeană. Cumva, mi se contura bicefalia încă de pe atunci. 😊

Până să dau la Litere, poezia m-a lovit în moalele capului de câteva ori. Eram în etapa aia inocentă a vieții când trăiești totul la intensitate maximă – excursii cu școala, muzică bubuind în căști, foc de tabără, mari iubiri și dezamăgiri, cunoști. Eram un pic fotbalist, un pic artist vizual, un pic DJ, dar când am citit pentru prima dată poeme de Bacovia, mi s-a părut că piesele celor de la Linkin Park sau Greenday sunt pistol cu apă. Am resimțit acest spațiu, cel al poeziei, mult mai misterios decât ce ofereau celelalte arte. Simțeam că ea îmi cere o implicare mai mare, că îmi pune serios imaginația la treabă.

Am rămas fidel poeziei pentru că din liceu și până acum n-am simțit nevoia să ies la suprafață (privind acum în urmă, mi se pare funny că lucrarea de licență, disertația respectiv teza de doctorat mi le-am scris despre poeți cu stiluri completamente diferite); dimpotrivă, m-am imersat treptat: am avut perioada Matei Vișniec–Ioan Es. Pop, apoi pe cea cu Șerban Foarță și Emil Brumaru, pe urmă Max Blecher–Gellu Naum–Tristan Tzara–Virgil Teodorescu (de fapt, pe asta n-am epuizat-o nici până azi) și așa mai departe. Poezia mi-a oferit răspunsuri subtile mai aplicate și mai complexe în unele zone către care n-au reușit să-și croiască drum nici ai mei, nici terapeuții, nimeni. Poezia e și meditație, e și beție, dar e și troc. Și e mai vie și mai accesibilă ca oricând!

La versurile căror poeți și poete revii mereu (poate că unii dintre ei te-au format și se regăsesc printre preferații tăi din toate timpurile)?

Revin la versurile poeților care nu falsează nici după ce au trecut proba timpului (fie el chiar și numai un an sau doi). Alături de cei enumerați mai sus, dintre clasici și consacrați i-aș mai aminti pe Ion Barbu (sunt un mare fan al versificației lui!), Leonid Dimov (pentru luxurianța lexicală mai ales), Ioan Moldovan (probabil cel mai înzestrat poet echinoxist – citiți-l exhaustiv înainte să aruncați cu pietre în mine!) și pe Sergiu Vaida (recent reeditat la Editura Cartea Românească). Dintre poeții debutați în mileniul ăsta, cred că aș putea nominaliza peste treizeci a căror operă poetică de până acum înseamnă pentru mine o oază de revigorare. Constantin Virgil Bănescu, Teodora Coman, Andrei Doboș, Bogdan Tiutiu, Andrei Dósa, Gabi Eftimie, Dmitri Miticov, Florin Dumitrescu, Závada Péter, Tóth Kinga, Sirokai Mátyás, Krusovszky Dénes sunt doar câteva nume din spațiul geografic proxim. Ar mai fi mulți de nominalizat – pe unii dintre ei îi veți descoperi în paginile volumelor / pocket.

Ne-ai mărturisit că noua colecție / pocket a Editurii ART este un proiect pe care l-ai gândit și pregătit îndelung. Cum ți-a venit ideea acestei serii și care este conceptul din spatele său? 

Orice colecție trebuie să se contureze în jurul unui fenomen real și să dea, totodată, o direcție. Nu cred că ne răsfățăm nefondat când spunem că în România poezia e foarte bine reprezentată. Ceea ce e și firesc: Poezia (ca și umorul, de altfel) își găsește mereu o matcă acolo unde drama socio-politică atinge cote înalte. În viziunea mea, prioritar pentru volumele / pocket ar fi să prezinte aceste povești individuale și colective incomode într-o manieră cât mai puțin distorsionată, dar și într-o logică a livrării poetice cât mai familiară cititorului. Fără prețiozități, fără aere. Reportaje în versuri care nu menajează găunoșenia sistemelor de care depinde viața noastră de zi cu zi.

/ pocket este o colecție calitativ exclusivistă, iar discursiv incluzivă. Nu vrem să epatăm nici prin visceralitate dusă la extrem („citește-mi în mațe să afli cât sufăr“), nici prin post-post-swagăreală („sunt cel mai futuro-speculativ cyborg din multivers“), și nici să ne scălâmbăiem în meme vremelnice nu vrem – decât dacă chiar o cere imanența poetică. Vrem să propunem publicului cititor volume de poezie timeless atât prin conținut, cât și din punct de vedere grafic (infinite kudos artiștilor Alexandru Daș și Anna Grozavu!). De altfel, volumele din colecția „Malul albastru” sunt un bun precedent al Editurii ART în acest sens.

Cât despre formatul de buzunar, se subînțelege: într-o lume a capitalismului târziu dată pe repede-nainte, e recomandat să ai la tine, alături de analgezice și antiinflamatoare, și niște poezie. Dimensiunile acestor cărți îți permit să le iei cu tine nu doar în rucsac sau servietă, ci și în buzunarul paltonului sau gecii, ba chiar și-n cel din spate al blugilor. Între două stații de metrou intră unu-patru poeme, iar până să-ți sosească la masa din cafenea interlocutorul, până la zece. E demonstrat științific. 😊

Cum vezi tu piața de poezie din România? Puncte forte, lipsuri, oportunități de îmbunătățire. Ți-ai propus să aduci ceva diferit cu / pocket pe scena poeziei românești sau e vorba mai degrabă de o completare?

Deși considerată Cenușăreasa literaturii, poezia e în piața editorială autohtonă în plină autolegitimare. Răsărită din zona alternativă/underground, ea are un spațiu de desfășurare din ce în ce mai generos și un public pe măsură: colecții și edituri, cenacluri, seri de lectură/performance și festivaluri dedicate. La acestea se adaugă diverse manifeste individuale, private sau organizate de instituțiile de cultură (versuri afișate în tramvaie, scrise pe asfaltul bulevardelor, gravate în dale sau recitate din ambarcațiuni plutind pe cursul unui râu – vezi, de pildă, „Street delivery – Poezia e în stradă“ organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România sau proiectul „A scrie pe apă“ al tandemului artistic Mugur Grosu–Lumi Mihai). Poezia nu mai are ce căuta în proverbialul său turn de fildeș, întrucât, după o vorbă celebră a lui Ion Mureșan devenită dicton, „într-o societate bolnavă, poeții sunt anticorpii sociali care neutralizează răul“. În ultimii cincisprezece-douăzeci de ani, poezia s-a văzut mai prezentă în cetate ca niciodată și chiar a avut un cuvânt de spus (vezi, de exemplu, protestele „Vă vedem din Sibiu“ desfășurate între anii 2017 și 2019, la care au participat cu sloganuri poetice scriitori ca Radu Vancu sau Teodora Coman).

Punctele forte ale acestei piețe ar fi, așadar, capacitatea ei de a se adapta, caracterul vizionar și protestatar, deschiderea ei atât către științele reale, cât și spre cele ale naturii, poezia fiind, să nu uităm, apanajul umanioarelor. Destul de multe edituri românești și-au deschis în ultimii ani tarabe poetice, atribuind demersului tot felul de valențe estetice și/sau utilitare. Și unele o fac chiar bine.

Deoarece i s-a dat suficient timp să dospească, / pocket are șansa să devină, încă de la primii ei pași în lume, o colecție orientată în egală măsură spre cititori și spre autori. Vorbim de manuscrise cu un conținut textual și un design atent curatoriate, devenite volume accesibile, ușor de luat cu tine. În tot acest „lanț trofic” de la autor și editor până la cititori și critici, / pocket urmărește ca toate nevoile să fie satisfăcute. Mecenatele sunt și astăzi extrem de lăudabile și necesare, dar consider că e important ca orice program artistic să beneficieze, înainte de toate, de condițiile fundamentale unei germinări zdravene (editare și tipărire de calitate, dar fără risipă de hârtie, vizibilitate maximă, tiraje considerabile, remunerarea autorilor și a colaboratorilor).

Pe scurt, cu / pocket ne propunem să aducem pe scena poeziei noastre (încă) un exemplu de normalitate editorială la toate nivelurile.

Ne poți dezvălui numele primilor autori / pocket? De ce tocmai ei? Ce îi recomandă în primul rând?

Primii trei autori / pocket sunt Aleksandar Stoicovici, Olga Ștefan și Marius Aldea. Dacă vocea poetică a Olgăi a ajuns deja marcă înregistrată (atrăgând premii și nominalizări importante), Aleks și Marius revin în volum după 13, respectiv 10 ani de tăcere. Sunt trei poeți cu trei proiecte distincte, eterogene între ele aproape într-un mod ostentativ, care au un cuvânt greu de spus privind fenomenul poetic autohton. Aleks – pentru că e cel mai iscusit poet kintsugi al spectrelor memoriei afective (o zic și pe coperta 4 a volumului), Olga – deoarece își construiește propria mitologie combătând cu o ironie rafinată tarele sistemului nostru de învățământ (și nu numai), iar Marius – fiindcă te hipnotizează purtându-te în microcosmosul lui deopotrivă duios și abraziv, în care elementele ruralului și ale urbanului se află într-o negociere continuă. 

Voi lăsa aici ca mostre niște versuri care mi-au rămas obsesiv în minte după repetata lectură a manuscriselor:
 

„Câțiva ani mai târziu, vâslim în aval, 
plini de regrete că n-am încercat mai mult. 
Poate e un altar plutitor pe undeva

pentru momentele astea de resemnare, 
pentru felul primitiv de a te simți mereu 
în contratimp.“ (Aleksandar Stoicovici, Habitat)
 

„Acum că ești mai la sud 
de tot ce ai cunoscut tu vreodată,
nu ți se pare complicat 
și absurd 
să o iei de la capăt?“ (Olga Ștefan, Até (o educație))
 

„îmi imaginez că trece fata pe lângă mine îmi pune pe frunte degetele reci degetele fine. ești bine maruth? nu-i răspund privesc caprifoiul clematitele cum încep să se usuce. nu-i răspund nici mort ce să vorbești cu-o cruce“ (Marius Aldea, Maruth)

În ce direcție ai vrea să se dezvolte colecția / pocket? 

Direcția ei musai să rămână una care ține de democrația curiozității, să chestioneze și să-și amintească, să aluvioneze toată nostalgia și combativitatea necesare pentru o viață sănătoasă. Dar mai important decât asta ar fi, aș zice, modalitatea în care va înainta: aș vrea ca / pocket să se dezvolte organic.