În curând: Tribul - cel mai convingător manifest pentru solidaritate
În curând, își va face loc în colecția de nonficțiune Sapiens încă o carte fascinantă scrisă de Sebastian Junger (autorul cărții Furtuna perfectă). Este vorba despre Tribul - cel mai convingător manifest pentru solidaritate într-un prezent tot mai imprevizibil.
Am evoluat trăind în grupuri mici și egalitariste, dar am ajuns să locuim în comunități de milioane de membri. Mulți occidentali se simt înstrăinați în societatea modernă, în ciuda incontestabilelor beneficii pe care le aduce aceasta, iar fenomenul nu este deloc unul nou. Cu zeci de ani înainte de Revoluția Americană, Benjamin Franklin observa cum coloniștii englezi fugeau pentru a li se alătura amerindienilor; fenomenul invers nu avea loc niciodată.
Soldații întorși din războaiele prezentului nu se mai regăsesc, odată ajunși acasă. Nostalgia camaraderiei de pe front și, adesea, tulburarea de stres postraumatic îi împiedică să se reintegreze într-o societate care, altfel, pare să le ofere totul. Sintetizând date oferite de istorie, antropologie și psihologie, Sebastian Junger ne dovedește că, plăsmuind o lume mai sigură și mai prosperă, am dat uitării lucruri fundamentale pe care evoluția le-a zidit în chiar ființa umană. Le putem descoperi în această carte, împreună cu amerindienii shawnee sau kiowa, tribul african !kung, supraviețuitorii războiului bosniac și veteranii americani.
Ce este important pentru oameni? Ce putem învăța de la societățile tribale? Cum reacționăm în perioadele dificile? Răspunsurile pe scurt le găsiți în următoarele citate extrase din carte. Pe larg, în curând în colecția de nonficțiune Sapiens:
„Cea mai timpurie și mai simplă definiție a comunității – a tribului – ar fi aceea de grup de indivizi care se întrajutorează în scopul hrănirii și apărării. O societate care nu le oferă membrilor șansa de a acționa altruist în aceste direcții nu are nimic din caracteristicile societății tribale. Este doar o entitate politică; probabil că se va destrăma de la sine în absența inamicilor.”
„[Cartea aceasta] vorbește despre lucrurile pe care le putem învăța de la societățile tribale în privința loialității și sentimentului de apartenență la grup și despre eterna căutare umană a sensului lucrurilor. Ea explică de ce, pentru mulți, vremea de război pare mai bună decât cea de pace, greutățile devenind o adevărată binecuvântare, iar dezastrele – amintiri mai prețioase decât cele legate de nuntă sau de vacanțele tropicale.”
„Pe oameni nu greutățile îi supără, ba chiar le merge bine în mijlocul lor; ce îi supără este absența sentimentului că sunt utili. Iar societatea modernă a perfecționat arta de a ne face să ne simțim de prisos. E timpul să punem punct acestui lucru.”
„George Washington Law Review a chestionat mai mult de 6000 de avocați, descoperind că între succesul în accepțiunea lui convențională – consultanță oferită la tarife mari sau cooptarea ca partener în firmă – și nivelul de fericire ori de mulțumire indicat chiar de către aceștia nu exista nicio corelație. De fapt, avocații din oficiu, al căror statut este inferior celor din cadrul marilor firme, păreau să ducă vieți mai fericite. Concluziile ne trimit cu gândul la așa‑numita teorie a autodeterminării care spune că ființele umane au nevoie de trei lucruri de bază pentru a fi mulțumite: trebuie să se simtă pricepute în sfera lor de activitate, să trăiască sentimentul de autenticitate și să se afle în comuniune cu ceilalți. Aceste valori sunt considerate a fi intrinseci fericirii, devansându‑le cu mult pe cele extrinseci, precum frumusețea, banii, statutul.”
„Una dintre chestiunile cel mai ușor de observat în privința vieții cazone, chiar și în unitățile anexe, este că nu te afli aproape niciodată singur. În fiecare zi și lună ești înconjurat de alți zece oameni care se află suficient de aproape cât să poți vorbi cu ei, ba chiar cât să‑i atingi. Când mă aflam în mijlocul soldaților americani dintr‑un avanpost izolat din Afganistan, dormeam câte zece în baracă, în paturi care se aflau la un metru distanță unul de altul. Dacă întindeam mâna puteam atinge alți trei oameni. Sforăiau, vorbeau, se trezeau noaptea să meargă la toaletă, dar sentimentul de siguranță nu dispărea pentru că eram acolo cu toții. Avanpostul a fost atacat de zeci de ori, dar eu am dormit mai bine înconjurat de indivizii aceia gălăgioși și care sforăiau decât atunci când campam singur în pădurile din Noua Anglie.”
