Imaginație la puterea a zecea: proză scurtă de Julio Cortázar

19 aprilie 2019
Imaginație la puterea a zecea: proză scurtă de Julio Cortázar

Vă spun drept: n-aveam de gând să citesc Axolotul. Povestiri cu cronopi și glorii, fiindcă pe lista mea se aflau alte cărți mai cunoscute ale autorului argentinian și pe aceasta nici măcar n-o luasem în calcul. Însă întâmplarea a făcut să frunzăresc volumul pentru o listă cu cărți fantastice la care lucram, iar ceea ce am parcurs pe sărite m-a convins că merită să citesc toate povestirile. Într-adevăr, lectura s-a dovedit o experiență inedită și reconfortantă: majoritatea prozelor mi-au stârnit chicoteli de încântare și, nu o dată, m-am trezit zâmbind cu gura până la urechi, căci imaginația debordantă a lui Cortázar atinge aici cote nebănuite de absurd, fantezie și, în mod surprinzător, gingășie. Iată doar un exemplu din Povești cu cronopi și glorii:

 

PĂSTRAREA AMINTIRILOR

 

Gloriii, ca să-și păstreze amintirile, procedează la îmbălsămarea lor în felul următor: după ce fixează amintirea până în cele mai mici amănunte, o înfășoară din cap până-n picioare într-un cearșaf negru și o reazemă vertical de peretele din hol, cu o etichetă pe care scrie „Excursie în Quilmes“ sau: „Frank Sinatra“.

 

În schimb, cronopii, fiinţe dezordonate și călduţe, își lasă amintirile vraiște prin casă, printre strigăte vesele, iar ei umblă printre ele și când trece câte una în fugă o mângâie cu blândeţe și-i spun: „Nu cumva să ţi se întâmple ceva“ sau chiar: „Ai grijă la trepte“. Din cauza asta casele gloriilor sunt ordonate și liniștite, iar în casele cronopilor e o adevărată harababură, iar ușile se trântesc mereu. Vecinii se plâng întotdeauna de cronopi, iar gloriii dau din cap cu înţelegere și se duc să vadă dacă etichetele sunt toate la locul lor.

 

Cartea se deschide cu Axolotul, preluat din volumul Manuscris găsit într-un buzunar, după care urmează câteva grupaje de proze scurte și foarte scurte cu titluri misterioase: Manual de instrucțiuni, Ocupații ciudate, Material plastic și Povești cu cronopi și glorii. Sunt povestiri de două-trei pagini sau de câteva rânduri, care adeseori pornesc de la un scenariu mai mult sau mai puțin absurd (cineva vinde strigăte și cuvinte, altcineva inventează o sticlă prin care pot trece muștele, unui bărbat i se taie capul, o cămilă este declarată indezirabilă etc.), pentru a evolua în direcții imprevizibile. E o asemenea prospețime ludică în aceste exerciții de imaginație străbătute de umor și ironie subtilă, încât nu mi-l pot închipui pe Cortázar așezat la masa de lucru și păstrând o mină serioasă (plus că unele proze încep asemenea unui banc: „Trei cronopi și un gloriu fac o asociație de speologi ca să descopere sursele subterane ale unui izvor.”).

 

 

Aflăm instrucțiuni privind diverse aspecte ale vieții (modul corect de a plânge, de a urca scările sau de a întoarce ceasul), apoi episoade din viața unei familii numeroase și mai puțin obișnuite (membrii familiei construiesc un eșafod în grădină sau dau buzna la înmormântările din vecini, o ajută să se deplaseze pe o mătușă căreia îi e frică să nu cadă pe spate sau se angajează la un birou de poștă, unde oferă celor care stau la coadă câte un balon colorat). Spre final, pătrundem în lumea unor ființe ciudate pe nume cronopi, glorii și speranțe, o lume care seamănă izbitor cu cea umană și e dotată cu o sporadică drăgălășenie infantilă.

 

Universul imaginat de Cortázar e tare straniu și, în aparență, lipsit de orice logică – o harababură savuroasă de idei fanteziste și scenarii absurde, de care te poți bucura numai renunțând la încercarea de a desluși un sens sau un plan bine camuflat în narațiune. De altfel, Axolotul. Povestiri cu cronopi şi glorii e genul de carte care nu poate fi rezumată în vreun fel coerent și, totodată, se dovedește imposibil de ținut minte în întregime. Unele proze au o consistență volatilă, dispărând destul de repede din memorie (iată de ce mi se pare că volumul rezistă cu brio la recitire), pe când altele persistă sub forma unor idei sau imagini cu o aură enigmatică, a căror esență se sustrage unei înțelegeri depline.

 

A, și nu mică mi-a fost mirarea când am dat peste următoarea povestire despre felul în care limba română a ajuns la modă în Argentina (un scenariu imaginar, desigur):

 

DIFICULTĂŢI ÎN SERVICIILE PUBLICE

 

Iată ce se întâmplă când te încrezi în cronopi. Abia numit Director General al Radiodifuziunii, un cronopiu a făcut apel la niște traducători autorizaţi și i-a pus să traducă toate buletinele, publicităţile și cântecele în română, limbă nu foarte răspândită în Argentina.

 

La ora opt dimineaţa gloriii au început să-și deschidă aparatele de radio, dornici să asculte buletinele de știri precum și reclamele pentru pastilele Geniol sau Aceite Cocinero, Untdelemnul de Bucătărie cel mai bun din prăvălie.

 

Și le-au ascultat, dar în românește, astfel încât n-au înţeles decât numele mărcii. De uluială, gloriii își zgâlţâiau receptoarele, dar totul continua pe românește, chiar și tangoul Esta noche me emborracho¹, iar la telefonul Direcţiei Generale a Radiodifuziunii lucra o domnișoară care răspundea în românește vehementelor reclamaţii, de unde o confuzie de toată frumuseţea.

 

Aflând de toată treaba, Guvernul Superior a poruncit să fie împușcat cronopiul care dezonora tradiţiile patriei. Din nefericire, plutonul de execuţie era format din cronopi recruţi care în loc să tragă spre fostul Director General au tras în mulţimea adunată în Plaza de Mayo, și au ţintit atât de bine încât au împușcat șase ofiţeri de marină și un farmacist. Atunci s-a făcut apel la un pluton de glorii, cronopiul a fost împușcat cum se cuvine, și în locul lui a fost numit un distins autor de cântece folclorice precum și al unui eseu despre materia cenușie. Acest gloriu a restabilit limba naţională în radiotelefonie, dar ce să vezi, gloriii își pierduseră toată încrederea și nu-și mai deschideau receptoarele aproape deloc. Mulţi glorii, pesimiști din fire, își cumpăraseră dicţionare și manuale de limba română, precum și biografia regelui Carol și a doamnei Lupescu. Româna a ajuns la modă în ciuda furiei Guvernului Superior, iar la mormântul cronopiului mergeau pe ascuns numeroase delegaţii în lacrimi ca să-și depună cărţile de vizită pe care figurau multe nume cunoscute la București, oraș de filateliști și de atentate.

 

 ¹În noaptea asta mă îmbăt.

 

Un text de Ema Cojocaru

 


 

 

Axolotul. Povestiri cu cronopi și glorii, Julio Cortázar

Traducere din spaniolă de Mona și Dumitru Tepeneag

Serie de autor Julio Cortázar

Editura ART, 2015

Recomandări (271) Interviuri (54) Artstagram (13) Noutăți (84) Titluri în focus (164) Evenimente (88) Cartea în 3 minute (4) Topuri (17) Școală (7) Artstagram 4 (7) Comemorări (6) Concursuri (62)
Moartea unei marionete
Cartea în trei minute. „Moartea unei marionete”, Caroline Graham 28 martie 2024
„— Aşadar, acum avem o marionetă, un măscărici manevrat de nişte păpuşari. Şi ce au făcut acei păpuşari atât de subtili şi de vicleni? Mai întâi l‑au...
Mai multe
Sincer indragostit
Cartea în trei minute. „Sincer îndrăgostit”, David Yoon 28 martie 2024
„Felul în care procedăm e așa: ne ținem de mână și coborâm treptele împreună. Am ținut‑o de mână de multe ori în trecut: în timpul luptelor cu degetel...
Mai multe
Patru experimente pe care nu le poți face acasă, dar despre care poți citi în cărțile Sapiens
Patru experimente pe care nu le poți face acasă, dar despre care poți citi în cărțile Sapiens de Andreea Dincă 27 martie 2024
O gustare neobișnuită „Cercetători excentrici care să facă diverse experimente pe animale au existat în fiecare secol și cu siguranță vo...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART