Marin Mălaicu-Hondrari: Evit să scriu la propriile texte atunci când traduc o carte
Marin Mălaicu-Hondrari este poet, prozator și traducător. Iubește proza lui Julio Cortázar și a tradus de curând în limba română romanul 62. Model de ansamblare (Editura ART, 2016). Cum a fost experiența acestei traduceri și întâlnirile cu marii autori, în general, puteți citi mai jos:
Ce i-ai spune lui Julio Cortázar dacă l-ai vedea după ce ai tradus 62. Model de asamblare?
Hai să bem un whisky. Tu plătești că m-ai rupt cu cartea asta. Dar aș lua-o oricând de la capăt. Ești tare, frate. Vrei o Sobranie?
Te-ai integra într-o școală de traducere în care este fetișizat originalul sau preferi mai degrabă să ai o libertate mai mare?
Nu m-aș integra în nicio școală unde este ceva fetișizat. Cred că sunt autori față de care ai nevoie de o libertate mai mare și sunt alții pe care îi poți traduce respectând originalul în cea mai mare parte. Pentru mine, contează să sune bine în limba română. Să nu sune a traducere. Și mai cred că îți poți permite liberatea față de textul original acolo unde și autorul și-a permis-o față de limba în care a scris.
Cât de apropiat te simți de autorii pe care-i traduci?
De-a lungul anilor de traducere am avut norocul să mi se propună să traduc autori pe care-i respect foarte mult. Așa că mă simt extrem de apropiat de ei, cu una sau două excepții.
Contează dacă autorul este în viață sau nu?
Nu. Cred că în literatură cărțile au viață, nu autorii. Există cărți mult mai vii (scrise de oameni care au murit de mult) decât mulți scriitori în viață și decât cărțile lor.
Te-ai simțit intimidat de monștrii sacri?
Atunci când traduc o carte nu mă gândesc niciodată la autorul ei ca la un monstru sacru. Întotdeauna îl plasez pe autor în momentul în care el scrie acea carte. Îl văd chinuindu-se cu frazele (așa cum mă chinui și eu să le traduc), mulțumit de unele, nemulțumit de altele (așa cum sunt și eu). Pe autorii pe care i-am tradus i-am văzut întotdeauna ca pe niște prieteni, ca pe niște scriitori nesiguri pe ei, exact așa cum sunt toți scriitori. Cu bunele și cu relele lor. Pentru un traducător nu ar trebui să existe monștri sacri; doar scriitori care încercau să scrie cât mai bine. N-am iubit în viața mea un monstru sacru. Dar îi iubesc pe Cortázar, pe Bolaño, pe Vargas Llosa, pe Pablo García Casado, pentru a menționa numai câțiva dintre autorii pe care i-am tradus.
Ai vreun ritual de lucru atunci când traduci?
Evit să scriu la propriile texte atunci când traduc o carte, dar nu cred că ăsta e chiar un ritual. Așadar, nu, nu am niciun ritual.
***
Credit foto: Daniel Hondrari