E musai să citești cum Ursula rămâne în viață lăsând radioul deschis.

21 aprilie 2017
E musai să citești cum Ursula rămâne în viață lăsând radioul deschis.

 

          Ora cinci. Și-a dus farfuria la chiuvetă, lângă celelalte vase nespălate. Cenușa pământie se învolbura acum viscolit în văzduhul întunecat, iar Ursula a tras de perdeaua subţire, încercând să nu mai vadă ce era afară. Perdeaua se înţepenise, însă, pe sârmă, așa că Ursula a renunţat să mai smucească de ea, de teamă să n-o dea jos cu totul. Sufla un aer rece pe lângă fereastra cu cercevele vechi, care nu se închideau bine. S-a oprit curentul electric, iar Ursula bâjbâia pe întuneric după lumânarea de pe poliţa căminului. Oare se putea și mai rău de-atât? Ursula a luat lumânarea și sticla de whisky și s-a băgat în pat, vârându-se sub pături cu paltonul pe ea. Era atât de obosită.

          Flacăra de la radiator tremura alarmant. Ar fi oare așa de rău? „M-aș stinge-n miez de noapte, fără chin.“ Existau modalităţi și mai cumplite de a-ţi găsi sfârșitul. Auschwitz, Treblinka. Bombardierul lui Teddy prăbușindu-se în flăcări. Singura modalitate de a opri lacrimile era să bei whisky în continuare. Pammy, draga de ea, ce bună fusese. Flacăra radiatorului a pâlpâit și a murit. Lampa de control, la fel. Se întreba când avea să pornească din nou gazul. Dacă se va trezi din cauza mirosului, dacă se va da jos din pat și va reaprinde focul. Nu se așteptase să moară ca o vulpe îngheţată în bârlogul ei. Pammy va vedea cartea poștală, va ști cât de apreciat fusese gestul ei. Ursulei i se închideau ochii. Avea senzaţia că era trează de peste o sută de ani. Efectiv, era obosită, atât de obosită.

          Și-a început să se lase întunericul.

 

 

***

Februarie 1947

 

          „Minunat! Ca un pachet de la Crucea Roșie“, a scris ea și a proptit vechea carte poștală cu Pavilionul din Brighton pe poliţa căminului, lângă ceasul Sylviei, lângă fotografia lui Teddy. Se gândea să expedieze ilustrata odată cu scrisorile și corespondenţa de mâine după-amiază. Avea să dureze o veșnicie până ajungea la Poiana Vulpii, bineînţeles.

         O felicitare de ziua ei ajunsese la destinaţie până la urmă. Din cauza vremii, nu putuseră organiza obișnuita petrecere aniversară de la Poiana Vulpii, dar în schimb Crighton o dusese la Dorchester pentru o cină festivă, la lumina lumânărilor după ce s-a produs o pană de curent pe la jumătatea mesei.

         — Foarte romantic, a zis el. Exact ca pe vremuri.

         — Nu-mi amintesc ca noi doi să fi fost prea romantici, a zis ea.

          Relaţia lor se sfârșise odată cu războiul, însă el își amintise de ziua ei de naștere, ceea ce a impresionat-o mai profund decât bănuia el. Drept cadou, i-a dat o cutie de Milk Tray.

          (— Nu-i prea mult, din păcate.)

          — Rezervele Amiralităţii? a întrebat ea și amândoi au pufnit în râs.

          Când a ajuns acasă, a devorat conţinutul cutiei, pe nerăsuflate

         Ora cinci. Și-a dus farfuria la chiuvetă, lângă celelalte vase nespălate. Cenușa pământie se învolbura acum viscolit în văzduhul întunecat, iar Ursula a tras de perdeaua subţire, încercând să nu mai vadă ce era afară. Dar perdeaua se înţepenise pe sârmă, așa că Ursula a renunţat să mai smucească de ea, de teamă să n-o dea jos cu totul. Sufla un aer rece pe lângă fereastra cu cercevele vechi, care nu se închideau bine.

         S-a oprit curentul electric, iar Ursula bâjbâia pe întuneric după lumânarea de pe poliţa căminului. Oare se putea și mai rău decât atât? Ursula a luat lumânarea și sticla cu whisky în pat, vârându-se sub pături, cu paltonul pe ea. Era atât de obosită. Foamea și frigul îi creau o cumplită letargie. Flacăra de la radiator tremura alarmant. Ar fi oare așa de rău? M-aș stinge-n miez de noapte, fără chin. Existau modalităţi și mai cumplite de a-ţi găsi sfârșitul. Auschwitz, Treblinka.

         Bombardierul lui Teddy prăbușindu-se în flăcări. Singura modalitate de a opri lacrimile era să bei whisky în continuare. Pammy, draga de ea, ce bună fusese. Flacăra de la radiator a pâlpâit și-a murit. Lampa de control, așijderea. Se întreba când avea să pornească gazul din nou. Dacă se va trezi din cauza mirosului, dacă se va da jos din pat și va reaprinde focul. Nu se așteptase să moară ca o vulpe îngheţată în bârlogul ei. Pammy va vedea cartea poștală, va ști cât de apreciat fusese gestul ei.

          Ursulei i se închideau ochii. Avea senzaţia că era trează de peste o sută de ani. Efectiv, era obosită, atât de obosită.

          Și-a început să se facă întuneric.

 

         S-a trezit tresărind speriată. Era ziuă? Lumina era aprinsă, dar era întuneric. Visase că era imobilizată fără scăpare într-o pivniţă. S-a dat jos din pat, se simţea încă pilită și și-a dat seama că se trezise fiindcă auzise radioul. Dăduseră drumul la curentul electric exact la timp pentru a auzi prognoza meteo de la BBC.

         A pus o monedă în contorul de gaz și radiatorul a revenit brusc la viaţă. Până la urmă, nu murise gazată.

 

 

Viață după viață, Kate Atkinson

Colecția musai, Editura ART

2017

Vă recomandăm şi