E musai să citești cum fetița Ursula este readusă la viață cu un… ceai.

18 aprilie 2017
E musai să citești cum fetița Ursula este readusă la viață cu un… ceai.

 

          Ursula a tras imediat un scaun la fereastră, s-a suit pe el și a mijit ochii afară. Scăldată în conul de lumină ce se revărsa pe fereastră, a zărit-o pe Regina Solange, naufragiată pe ţigle în valea dintre acoperișurile celor două poduri ale casei.

          Maurice, ca un indian dintr-un trib de piei-roșii, sărea acum de pe un pat pe altul, scoţând chiote de război. „V-am pus ceaiul pe masă!“ a răcnit Bridget mai tare acum, de la picioarele scării. Ursula i-a ignorat pe amândoi, inima ei de eroină bătând zgomotos, în timp ce s-a cocoţat pe fereastră, căznindu-se să iasă pe acoperiș – o misiune deloc ușoară –, decisă să își salveze suverana. Ţiglele îngheţate erau alunecoase, așa că Ursula nici nu a pus bine piciorușul cu talpa papucului pe panta care se deschidea sub fereastră, că a și alunecat cu totul. A ţipat scurt, a întins o mână spre regina de tricotat, în timp ce trecea gonind prin dreptul ei, cu picioarele în faţă, patinând cu fundul ca pe tobogan, pe panta acoperișului care nu era un tobogan. Nu exista nici un parapet care să-i amortizeze coborârea, absolut nici un obstacol care să zădărnicească propulsarea ei în aripile negre ale nopţii. Un fel de iureș, aproape ca o senzaţie palpitantă, în momentul când a fost lansată în aerul fără hotar, iar apoi nimic.

          Și s-a făcut întuneric.

 

* * *

20 ianuarie 1915

 

          — N-aveţi de gând să vă mișcaţi odată? a zis Bridget furioasă.

              Stătea agasată în pragul ușii, cu Teddy în braţe.

         — De câte ori trebuie să vă mai spun că v-am pus ceaiul pe masă?!

             Teddy se zvârcolea în strânsoarea puternică a mâinilor ei.

             Maurice nu i-a dat nici o atenţie lui Bridget, fiind prea prins de mișcările complicate ale unui dans de război cu pieile-roșii din tribul lui.

          — Dă-te jos imediat de la fereastra aia, Ursula, pentru numele lui Dumnezeu. Și de ce e deschisă? Las’ că vezi tu cum o să răcești, pe gerul ăsta.

         Ursula fusese pe punctul de a plonja afară pe fereastră pe urmele Reginei Solange, dornică să o salveze de pe tărâmul nimănui care era acoperișul, când ceva a făcut-o să ezite. O mică îndoială, o nesiguranţă în picioare și ideea că acoperișul era foarte înalt, iar noaptea foarte adâncă. Și, pe urmă, a apărut Pamela și a anunţat că „Mami a zis să vă spălaţi pe mâini și să veniţi la masă“, urmată îndeaproape de Bridget tropăind în sus pe scări, cu veșnicul ei refren pe buze: V-am pus ceaiul pe masă!, și atunci orice speranţă de salvare a suveranei s-a spulberat.

          — Cât despre tine, Maurice, a continuat Bridget, să știi că ești mai rău decât un sălbatic.

          — Chiar sunt un sălbatic, a zis el. Sunt apaș.

          — N-ai decât să fii și regele hotentoţilor, treaba ta, dar eu V-AM PUS CEAIUL PE MASĂ! S-a-nţeles?!

          Maurice a scos un ultim strigăt de luptă fioros, înainte de a porni tropăind zgomotos pe scări în jos, iar Pamela, folosind o plasă veche de lacrosse, legată ca un minciog de un baston, a pescuit-o pe Regina Solange din adâncurile îngheţate ale acoperișului.

            Gustarea de după-amiază consta din ceai și pui fiert.

          Teddy a primit un ou fiert moale. Sylvie a oftat. Multe mese implicau pui de găină într-un fel sau altul, acum, când trebuiau să se descurce pe cont propriu. Aveau un coteţ de găini și un ţarc improvizat pe locul unde, înainte de război, ar fi fost un strat de sparanghel. Moș Tom îi părăsise acum, deși Sylvie a auzit că „domnul Ridgely“ continua să lucreze la vecinii lor, familia Cole. Poate că, la urma urmei, nu-i plăcea să i se spună „moș Tom“.

           — Ăsta nu-i unul dintre puii noștri? a întrebat Ursula.

           — Nu, dragă, a zis Sylvie. Nu este.

             Puiul era tare și aţos. Doamna Glover nu mai gătea la fel de bine de când George fusese rănit într-un atac cu gaz toxic. Era și acum într-un spital de campanie în Franţa, iar când Sylvie a întrebat-o cât de grav era rănit, doamna Glover i-a răspuns că nu știa. „E groaznic“, a zis Sylvie. Sylvie se gândea că dacă ea ar avea un fiu rănit, undeva departe de casă, n-ar putea să nu plece în căutarea lui. N-ar putea să nu-l îngrijească și să nu-l facă bine pe bietul ei băiat. Poate nu pe Maurice, dar pe Teddy, cu siguranţă. Imaginându-și-l pe Teddy zăcând rănit și neputincios, au podidit-o lacrimile.

           — Ești bine, mami? a întrebat Pamela.

           — Absolut, a zis Sylvie, pescuind iadeșul din pieptul puiului și oferindu-i-l Ursulei, care a zis că nu știa cum să-și pună o dorinţă. Păi, în general, ne dorim ca visele noastre să se împlinească, a lămurit-o Sylvie.

           — Sper că nu și visele mele?! a exclamat Ursula, cu o expresie alarmată pe faţă.

         — Sper că nu și visele mele?! a exclamat Ursula, gândindu-se la gigantica mașină de tuns iarba, care o fugărea toată noaptea, și la tribul de piei-roșii, care o legau fedeleș de ruguri și o împresurau cu arcuri și săgeţi.

           — Ba ăsta este unul dintre puii noștri, așa-i? a insistat Maurice.

             Ursulei îi plăceau puii, îi plăcea stratul călduţ de paie și puf din coteţul de găini, îi plăcea să bage mâna sub trupul cald și compact al păsărilor, ca să găsească câte un ou și mai cald chiar.

           — E Henrietta, nu-i așa? o ţinea morţiș Maurice.

           — Era bătrână, numai bună pentru fiert în supă, a răspuns doamna Glover.

               Ursula își cerceta farfuria. Ţinea foarte mult la Henrietta. Felia de carne albă și tare nu oferea nici un indiciu.

          — Henrietta? a ţipat piţigăiat Pamela, îngrozită.

          — Aţi omorât-o? a întrebat-o Maurice curios pe Sylvie. A curs mult sânge?

           Vulpile mâncaseră deja câteva găini. Sylvie spunea că era uimită cât de proaste puteau fi găinile. Nu mai proaste decât oamenii, era de părere doamna Glover. Vulpile mâncaseră și iepurașul Pamelei, astă-vară. Când George Glover salvase doi urecheaţi mititei, Pamela a vrut cu orice preţ să le facă un culcuș afară în grădină, însă Ursula se împotrivise și își luase iepurașul înăuntru, instalându-l în casa păpușilor, unde a dărâmat totul și a presărat pe jos grămăjoare de excremente ca niște bombonele de lemn-dulce. Când Bridget a dat de el, l-a mutat într-un șopron, iar de-atunci nici c-a mai fost văzut vreodată.

           Pe post de budincă, la desert au avut ruladă cu gem și cremă de ouă, gemul fiind din zmeura culeasă în vară. Vara era un vis acum, spunea Sylvie.

        — Copil mort, a zis Maurice, cu bruscheţea aceea oribilă pe care viaţa la internat nu făcuse decât s-o accentueze.

             Înfundându-și gura cu desert, a adăugat:

        — Așa spunem noi la rulada cu gem la școală.

        — Buna-creștere, Maurice, l-a avertizat Sylvie. Și, te rog, nu mai fi așa vulgar.

        — Copil mort? a repetat Ursula, punând lingura jos și holbându-se îngrozită la mâncarea din faţa ei.

        — Nemţii mănâncă așa ceva, a rostit Pamela, sumbru.

        — Budincă? a întrebat Ursula nedumerită. Păi, nu mânca toată lumea budincă, chiar și dușmanii?!

        — Nu, copii mănâncă, a spus Pamela. Dar doar copii belgieni.

          Sylvie s-a uitat la ruladă, la dâra de gem încolăcită înăuntru, roşie ca sângele, şi s-a înfiorat. În acea dimineaţă, văzuse când doamna Glover i-a rupt gâtul bietei găine, venerabila Henrietta, împingând-o cu capul pe spate peste o coadă de mătură, orătania fiind executată cu indiferenţa tipică unui călău oficial. Nevoia te-nvaţă, presupun, şi-a zis Sylvie. „Suntem în război“, a comentat doamna Glover. „Nu-i vreme de sclifoseli.“

             Pamela nu avea astâmpăr până nu se lămurea.

         — Ea a fost, mami? a insistat încetișor. Henrietta, nu?

         — Nu, scumpete, a zis Sylvie. Îţi dau cuvântul meu de onoare că nu a fost Henrietta.

             Un ciocănit insistent la ușa din spate a împiedicat continuarea discuţiei. Au rămas cu toţii nemișcaţi, holbându-se unii la alţii, de parcă ar fi fost prinși asupra unei crime. Ursula nu-și dădea seama de ce. „Dă, Doamne, să nu fie vreo veste proastă“, și-a zis Sylvie. Dar a fost. Peste câteva secunde, s-a auzit un urlet cumplit din bucătărie. Sam Wellington, pantoful comod, murise.

         — E oribil războiul ăsta, a murmurat Sylvie.

            Pamela i-a dat Ursulei un rest dintr-un ghem de-al ei, o lână cafenie, cu fir gros și moale, iar Ursula i-a promis că Regina Solange va zămisli un mic suport pentru paharul de apă al Pamelei, în semn de recunoștinţă că fusese salvată.

            Când s-au dus la culcare în acea seară, le-au pus pe doamna cu crinolină și pe Regina Solange una lângă cealaltă pe noptiera de lângă pat, brave supravieţuitoare ale unei întâlniri cu inamicul.

 

Viață după viață, Kate Atkinson

Colecția musai, Editura ART

2017

Recomandări (272) Interviuri (54) Noutăți (85) Artstagram (14) Titluri în focus (165) Evenimente (88) Cartea în 3 minute (4) Topuri (17) Școală (7) Artstagram 4 (7) Concursuri (62) Comemorări (6)
„Falsificatorii”, cea mai mare escrocherie din lumea artei – o pasionantă lectură în colecția Meridiane de Oana Purice 29 martie 2024
Fie că e vorba de biografii ale unor pictori care au participat activ la patrimoniul artistic internațional, de povești care au zguduit lumea cultural...
Mai multe
Moartea unei marionete
Cartea în trei minute. „Moartea unei marionete”, Caroline Graham 28 martie 2024
„— Aşadar, acum avem o marionetă, un măscărici manevrat de nişte păpuşari. Şi ce au făcut acei păpuşari atât de subtili şi de vicleni? Mai întâi l‑au...
Mai multe
Sincer indragostit
Cartea în trei minute. „Sincer îndrăgostit”, David Yoon 28 martie 2024
„Felul în care procedăm e așa: ne ținem de mână și coborâm treptele împreună. Am ținut‑o de mână de multe ori în trecut: în timpul luptelor cu degetel...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART