Cui i-e frică de Marcel Proust?

Când m-am apucat de Swann, primul volum din serie, câțiva prieteni au ridicat din sprâncene, mirați: ce-mi veni să-l citesc pe Proust? Seria În căutarea timpului pierdut e lungă, e dificilă, e intimidantă, iar mulți cititori – printre care m-am numărat și eu – se gândesc la ea ca la o piatră de hotar pe care, poate, o vor trece cândva – cel mai probabil la pensie, sau nici măcar atunci. Opera lui Proust e un fel de Goliat al literaturii, alături de Ulise, Doctor Faustus sau Curcubeul gravitației: în fața lor, cititorul se simte chiar mai neajutorat decât David, însă poziționarea asta, ca multe alte idei preconcepute, este doar o impresie falsă. Dificultățile nu sunt chiar așa de mari pe cât ni le imaginăm, iar un cititor cât de cât experimentat (și cu suficientă răbdare și perseverență!) e capabil să iasă victorios din bătălia cu giganții literari. 

În cazul meu a fost vorba de o conjunctură fericită: am cunoscut o cititoare mai curajoasă decât mine și, din vorbă-n vorbă, ne-am hotărât să citim și să discutăm Swann. Și pentru că am promis, n-am mai dat înapoi, ci m-am aruncat cu capul înainte, fie ce-o fi. Ea l-a citit în franceză, eu am început ediția de la Art, în traducerea Irinei Mavrodin. Surpriza a venit după primele pagini: deși e o lectură destul de solicitantă, proza lui Proust nu e nici pe departe atât de dificilă pe cât mă temusem. Mai mult, scriitura are o asemenea frumusețe și fluiditate (în ciuda densității ei), încât experiența se apropie de un soi de voluptate – o voluptate a cuvintelor și a ideilor, care m-a determinat să recitesc numeroase paragrafe, din pura plăcere de a mai gusta încă o dată sonoritatea încântătoare a frazei, gândul redat în mod strălucit, scena readusă la viață cu o vivacitate uimitoare.

Căci Proust este cu adevărat uimitor. E de ajuns să citești câteva pagini pentru a observa finețea și precizia cu care disecă mecanismul interior al gândirii și reconstituie procesul laborios al aducerii aminte. Iar dacă cineva poate să descrie o scenă din natură pe trei pagini fără să devină plictisitor, acela este Proust – în cazul lui, descrierile au substanță și sens, nu sunt doar vorbe goale, de umplutură. N-am avut senzația că-mi pierd timpul, nici tentația să sar peste anumite paragrafe, în schimb m-a încercat admirația pentru autorul capabil să scrie în felul ăsta minunat – și, culmea, tocmai el stârnește teamă și este amânat la nesfârșit de cititori. Firește, Swann nu este genul de carte care poate fi înghițită pe nerăsuflate: asemenea unui parfum intens, cel mai bine se administrează în doze rezonabile, care nici nu zăpăcesc, nici nu duc la saturație.

Aș vrea să spun că am terminat cu bine primul volum, însă trebuie să recunosc că n-a fost așa: la un moment dat am întrerupt lectura, din cauza programului foarte încărcat, și de atunci îmi tot propun să o reiau – aștept doar o perioadă mai liniștită, care pare să nu mai vină. Dar gata, cu ocazia asta mă ambiționez: vreau să revin la Swann cel târziu la toamnă, fără să-mi mai găsesc scuze. Cert e că mă gândesc cu plăcere la lumea lui Proust, iar multe detalii și scene sunt încă vii, în ciuda timpului care a trecut – pentru mine, asta e încă o dovadă a valorii scriiturii sale.

Sper că, povestind despre experiența mea cu Proust, v-am mai spulberat din temeri și v-am dat un pic de curaj pentru a-l aborda mai curând decât aveați în plan. Gândul la întreaga serie poate fi descurajant, dar cine spune că trebuie să o citiți integral? Începeți primul volum, fără presiunea de a le citi și pe celelalte. Găsiți un prieten dispus să-l citească pe Proust, pentru a vă încuraja reciproc și a schimba impresii. Alegeți o perioadă mai liniștită, de pildă vacanța de iarnă. Eu, una, m-am hotărât să termin Swann până la finalul anului. Când ajungi la ultima pagină, îmi imaginez că încerci o anumită satisfacție – fiindcă ți-ai luat inima în dinți și ai atacat o carte aparent inabordabilă, fiindcă îți dai seama că te-ai subestimat, fiindcă ai trecut un prag important și ai căpătat mai multă încredere în abilitățile tale de cititor, iar cărțile dificile nu te mai sperie.

Articol de Ema Cojocaru

În căutarea timpului pierdut 1. Swann, Marcel Proust

Traducere din limba franceză, prefaţă, note, comentarii şi tabel cronologic de Irina Mavrodin

Colecția ART Clasic

Editura ART, 2011