Ce mâncau scriitorii

Dacă nu mai știți ce să mâncați, vă puteți inspira din alegerile culinare neconvenționale ale unor scriitori celebri precum William Faulkner, Lev Tolstoi, Tennessee Williams, Gertrude Stein și Roald Dahl. 

William Faulkner // Crochete de somon

"Uneltele necesare pentru meseria mea sunt hârtie, tutun, mâncare și puțin whiskey", obișnuia să spună autorul unor romane celebre precum Absalom, Absalom!, Pe patul de moarte și Lumină în August. Conform lui John T. Edge, scriitor și istoric, gustările preferate ale lui Faulkner erau crochetele de somon. Nu de alta, dar mergeau de minune cu băuturile îndrăgite de scriitorul american.

Lev Tolstoi // Meniu vegetarian

Pe la mijlocul vieții, scriitorul rus Lev Tolstoi a decis să își exploreze latura spirituală, renunțând la plăcerile lumești.

Motivat de gândul că eliminarea cărnii din alimentație este cheia către stăpânirea dorințelor, scriitorul a devenit un vegetarian riguros, cu o dietă foarte săracă, alcătuită din terci din fulgi de ovăz, pâine și supă de legume. De asemenea, a renunțat la alcool și tutun și chiar a încercat să‑i convingă pe țăranii de pe moșia lui să‑i urmeze calea. În textul „De ce se cherchelesc bărbații?“ Tolstoi a descris ambele substanțe ca droguri pe care oamenii le folosesc pentru a‑și anestezia conștiința încărcată. „Tulburarea și mai ales stupiditatea vieților noastre“, proclama el, „își găsesc sursa în principal în starea permanentă de intoxicare în care trăiesc majoritatea oamenilor.“

Din fericire, acesta nu a renunțat și la scris, oferind literaturii clasice titluri de valoare precum Război și pace. Un rând de aplauze și pentru soția sa, Sofia, care a copiat celebrul titlu menționat anterior de șapte ori.

Gertrude Stein // Mâncare, citit și sex

În cartea America mea, Julien Green povestește despre despre ochii mari şi adânci ai lui Gertrude Stein. Însă din Viața secretă a marilor scriitori, aflăm că Stein era o femeie cu un apetit zdravăn. Principalele ei pasiuni erau mâncarea, cititul și sexul. În exact această ordine. Mâncare și cărți, cărți și mâncare; două lucruri absolut minunate“, a spus cândva. Se desfăta cu mâncăruri grase în stil american, pe care Alice, iubita ei, le pregătea, preamărind „satisfacția deplină pe care o ai atunci când te îndopi cu mâncare.

Tennessee Williams // Păstrăv în sos meuniere

Tennessee Williams și-a petrecut copilăria în Mississippi Delta, mâncând pui, napi și bând ceai cu mult zahăr. S-a mutat în Cartierul Francez din New Orleans în 1938, în camera unei pensiuni de pe strada Toulouse. Restaurantul lui preferat a devenit în scurt timp Galatoire’s, unde s-a așezat în colțul de lângă  fereastra din față și a comandat păstrăv în sos meuniere. Scriitorul era un veritabil gurmand, după cum puteți observa în Memoriile unui bătrân crocodil. Când mergea în Italia, avea încredere în alegerile culinare ale Annei Magnani, care a fost magnifică în versiunea cinematografică a piesei Trandafirul tatuat.

Nu o întrebam niciodată unde mergem să luăm masa: era o chestiune hotărâtă aprioric şi alegerea ei era întotdeauna perfectă. Patronii restaurantelor şi chelnerii o primeau ca pe o regină, se învârteau radioşi în jurul mesei, în timp ce ea comanda vinuri, paste, salate, antreuri, fără să consulte meniul. Atitudine care nu sună a comportament elegant, şi totuşi era. Fiecare fel de mâncare părea o sărbătoare, o fiesta care l‑ar fi determinat pe Ernest Hemingway, cu priceperea lui de gourmet, să o descrie la adevărata‑i valoare. Seara, nu ne dezamăgea niciodată: gravita în jurul dineului şi, după cafele, Anna cerea întotdeauna să i se strângă resturile de mâncare într‑o pungă mare. După care începea pelerinajul nocturn prin Roma, prin toate locurile unde pisici de pripas flămânde o aşteptau pe Anna să le hrănească: în Forum, în Colosseum, pe sub felurite poduri, în Trastevere, în diferite părţi din Villa Borghese.

Roald Dahl // Peștele, cea mai bună mâncare

În cazul în care nu știați deja, părinții lui Roald Dahl erau norvegieni. Din acest motiv, de la 4 la 17 ani, și-a petrecut vacanțele de vară în Norvegia. Autorul își amintește cu drag de mâncarea tradițională norvegiană de care se bucura în timpul vacanțelor Din copilărie.

Eram într‑o gospodărie norvegiană şi, pentru norvegieni, cea mai bună mâncare din lume e peştele. Iar când vorbesc despre peşte, ei nu vorbesc despre genul de lucruri pe care noi le luăm de la negustorul de peşte. Ei se referă la peşte proaspăt, peşte care a fost prins cu mai puţin de 24 de ore înainte şi nu a fost niciodată congelat sau ţinut la rece pe un bloc de gheaţă. Sunt de acord cu ei că modul potrivit de a găti acest fel de peşte este să‑l poşezi, iar ei asta şi fac cu cele mai bune exemplare. Şi apropo, norvegienii mănâncă întotdeauna pielea peştilor fierţi, despre care spun că e cea mai gustoasă.

Aşa că marele ospăţ sărbătoresc începea, desigur, cu peşte. Un peşte masiv, o plătică mare cât o tavă pentru ceai, cam cât braţul de groasă, era adusă la masă. Avea o piele aproape neagră deasupra, acoperită cu puncte portocalii strălucitoare şi fusese, desigur, poşată perfect. Hălci mari şi albe din acest peşte erau apoi tăiate şi aşezate pe farfuriile noastre, iar lângă peşte primeam sos olandez şi cartofi noi fierţi. Şi, pe cuvânt, era delicios.