Cărți de descrețit frunțile în zilele posomorâte de iarnă

Iarna avem mai mult timp de citit – și ce poate fi mai plăcut decât să stăm în fotoliu cu o carte grozavă, când dincolo de ferestre șuieră viforul? –, dar parcă nu întotdeauna merge o lectură gravă și serioasă. Uneori simțim nevoia unei povești care să ne distreze și să ne dea o stare de bine, însă nu e tocmai ușor să găsim o carte care să fie în același timp și amuzantă, și profundă. Cărțile bune sunt adeseori răscolitoare și triste, dar din fericire există și excepții – și tocmai de aspectul ăsta vreau să mă ocup în lista de față.

La o căutare pe pagina editurii după termenul „umor”, mi-au apărut atât Kurt Vonnegut, cât și Tennessee Williams, dar cum pe acești autori încă nu i-am citit, mi-am zis că e mai înțelept să mă opresc la cărțile pe care le cunosc. Cărți care, fără a fi lecturi simple și ușurele, ne smulg un zâmbet sau chiar un hohot de râs și, preț de câteva ceasuri, ne fac să uităm că mai e mult până la vară. Grăuntele de amărăciune sau melancolie nu lipsește, căci e unul din ingredientele necesare unei povești cu adevărat bune, însă senzația cu care rămânem la final e una de ușurătate, nicidecum de apăsare. Dacă sunteți în căutarea unor pastile de zâmbete instant, foarte potrivit este și Dicționarul de idei primite de-a gata al lui Gustave Flaubert.

L-am servit pe regele Angliei, de Bohumil Hrabal

Lista asta mi-a făcut poftă să recitesc romanul lui Hrabal și, parțial pentru că am uitat povestea, parțial pentru că scriitura este cu adevărat excelentă, cartea mi se pare la fel de proaspătă, jucăuș-ironică și amuzantă ca la prima lectură. Descoperind de foarte tânăr plăcerile aduse de bani și de femei, mărunțelul Johann Ditie are parte de o ascensiune incredibilă, de la poziția de picolo neînsemnat la cea de proprietar de hotel, având nesperata șansă de a-l servi chiar pe împăratul Abisiniei. Biografia picarescă a lui Ditie, spusă de el însuși, se împletește cu schimbările politice care au marcat istoria Cehiei la mijlocul secolului 20. Cartea, din care nu lipsesc scenele amoroase și petrecerile de pomină, se citește cu încântare și cu zâmbetul pe buze, parcă dintr-o suflare, căci scriitura lui Hrabal curge fluid din anecdotă în anecdotă, în stilul său inconfundabil.

Manual pentru femei de serviciu, de Lucia Berlin

Lucia Berlin a avut o viață tumultuoasă, iar mare parte din lucrurile pe care le-a trăit se regăsesc în cele 43 de povestiri ale volumului recent apărut la Editura Art. Stilul ei natural și plin de vitalitate, străbătut de (auto)ironie, remarci spirituale și umor, mi-a plăcut atât de mult, încât am reușit să duc la bun sfârșit, fără să mă satur, cele 600 de pagini ale cărții. Lucia Berlin are un fel aparte de a privi realitatea, atât în aspectele ei dramatice, cât și în cele obișnuit-cotidiene, scoțând la iveală ridicolul, comicul și grăuntele strălucitor din ceea ce un ochi neinițiat ar percepe ca fiind lipsit de valoare. Deși viața ei nu este tocmai de invidiat, autoarea reușește să transforme cele mai tragice (dar și cele mai banale) întâmplări în experiențe extraordinare, care lasă senzația unei existențe bogate și palpitante, pe care mulți dintre noi și-ar dori să o trăiască. Abia mai târziu întrezărim durerea, nefericirea și traumele ascunse în adâncuri, pe care autoarea și-a clădit minunatele-i povestiri.

Axolotul. Povestiri cu cronopi şi glorii, de Julio Cortázar

Am terminat recent volumul de proză scurtă și foarte scurtă al lui Cortázar, volum mai puțin cunoscut și oarecum eclipsat de cărțile mai populare ale scriitorului argentinian. Dar ce experiență neobișnuită și reconfortantă mi-au oferit aceste mici pastile livrești debordând de imaginație! Inventive și amuzante, absurde și surprinzătoare, inteligente și pline de fantezie, povestirile m-au extras din cadrul formal și previzibil al vieții cotidiene pentru a-mi prezenta lumea din unghiuri neașteptate. Avem povești cu cronopi, glorii și speranțe, episoade din viața unei familii bizare și instrucțiuni pentru diverse aspecte ale vieții, cum ar fi plânsul sau urcatul scărilor. A fost o lectură inedită, pe care n-aș fi în stare s-o rezum în vreun fel, căci la final am rămas cu senzația unui univers haotic și totuși ordonat, cu o logică proprie, în care regulile familiare au fost aruncate la coș și autorul a instaurat altele, care-ți pun neuronii în mișcare și îți întipăresc pe față un uriaș zâmbet de încântare.

Un bărbat pe nume Ove, de Fredrik Backman

Încă n-am citit Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, așa că n-am idee cât de amuzant e acest roman, în schimb povestea morocănosului Ove, pe care mulți cred că o cunoașteți deja (dacă nu, puneți mâna pe carte!), mi-a prilejuit destule chicoteli și râsete, în ciuda substratului serios și grav. Este o lectură mai lejeră decât cele prezentate mai sus, fără a fi însă una superficială. Criticile și observațiile ironice ale lui Ove se potrivesc mănușă societății contemporane, în care principiile, munca, ordinea și cumpătarea contează tot mai puțin. Deși e unul dintre cele mai asociale personaje din literatură, e aproape imposibil să nu-l îndrăgești pe Ove, mai ales după ce, în spatele fațadei inflexibile și enervante, descoperi un caracter cu totul aparte. Plus că seriozitatea și planurile îi sunt zădărnicite în mod constant de situațiile comice în care se regăsește grație vecinilor care s-au mutat recent în cartier și unui motan sfrijit care ține morțiș să-i iasă în cale.

Charlie și fabrica de ciocolată, de Roald Dahl

„Ce caută în lista asta niște cărți pentru copii?” vă veți întreba, probabil. Ei bine, eu am descoperit abia recent poveștile pentru copii scrise de Roald Dahl și am fost atât de încântată, încât în ultimele două săptămâni am citit nu mai puțin de cinci dintre ele. Da, cinci! Am început într-o doară Charlie și fabrica de ciocolată și am rămas surprinsă cât de amuzant, de inventiv, de sarcastic și de malițios poate fi Roald Dahl. Nu o dată, am avut senzația că autorul a scris de fapt pentru adulți, acei adulți-copii-mari care nu se iau prea în serios și nu și-au pierdut capacitatea de a face haz de necaz pe seama greutăților vieții. Roald Dahl are un stil foarte personal de a trata situațiile cu care se confruntă copiii, iar multe replici, întâmplări și personaje pot părea de-a dreptul scandaloase – ceea ce face lectura cu atât mai distractivă. După povestea lui Charlie Bucket m-am delectat, în ordine, cu Matilda, Vrăjitoarele, Marele Uriaș Prietenos și Domnul Fox, vulpoi fantastic.

Un text de Ema Cojocaru