Ceva clasic, ceva contemporan și ceva de studiat

Pentru că se anunță timpuri ploioase numai bune de stat în casă, din lista mare a noutăților de la Editura Art am ales cu grijă, numai cărți care să ne țină cu sufletul la gură. Am ales, în mare parte, clasici, plus un studiu care se citește șnur, ca ficțiunea, o carte de știință pe înțelesul nespecialiștilor, doldora de informații, despre inteligența plantelor. Și tot acum vă anunț că fac mai mult decât bucuroasă schimb de liste de recomandări, cărți în așteptare și impresii de lectură cu oricine e dispus să împărtășească.

Frankenstein de Mary Shelley (ediția aniversară, cu ilustrații de David Plunkert, traducere din limba engleză de Adriana Călinescu) este un clasic al literaturii romantice, al genului gotic, dar și un precursor al SF-urilor vizionare și speculative, unul care rămâne, în același timp, o meditație răscolitoare, refractară la încadrări stricte, despre ce înseamnă umanitate, creație, limite și responsabilitate față de creație. În centru romanului se află figura unui tânăr cercetător, Victor Frankenstein absorbit de propria muncă și fascinat de ideea de a insufla viață materiei neînsuflețite. Din bucăți disparate de cadavre creează o făptură vie și unică, dar, temându-se că va putea pierde controlul asupra ei, refuză să-i creeze și o pereche cu care să se însoțească. “Monstrul”, căci acesta este apelativul constant al noii făpturi, ajunge să se răzvrătească și să amenințe cu distrugerea, declanșând haos și teroare. E o ediție spectaculoasă și o poveste cu mult mai ofertantă decât au făcut-o să pară multiplele ecranizări și distorsiuni de interpretare de care a avut parte.

Verde uimitor. Inteligența lumii vegetale de Stefano Mancuso și Alessandra Viola (traducere de Liliana Angheluță Nechita, cu o prefață de Michael Pollan, colecția Sapiens) este o carte fascinantă despre viața invizibilă și prea puțin cunoscută a plantelor. “Plantele domină toate mediile terestre, constituind 99% din biomasa Planetei. Prin comparație, ființele umane și toate celelalte animale sunt, așa cum stă scris și în această carte captivantă, cantități neglijabile”, notează prefațatorul cărții, Michael Pollan, suficient pentru a trezi interesul pentru un strat al vieții acestei planete, de cele mai multe ori ignorat. Autorii, cercetători reputați, demonstrează, cu argumente științifice, că plantele dispun de toate cele cinci simțuri  și că sunt capabile, de pildă, de interacțiuni sociale, în propriul regn. Este o lectură puțin spus captivantă, perfect în ton cu izbucnirea vegetală adusă de acest anotimp.

Cântecul lui Solomon de Toni Morrison ( traducere din limba engleză și note de Irina Negrea, colecția Cărți cult) este unanim considerată o capodoperă a modernității, nu doar unul dintre cele mai bune romane scrise de Toni Morrison. A primit, în 1977, mult râvnitul National Book Critics Circle Awards, detașându-se atunci, în preferințele juriului, de romane semnat de Philip Roth, Joan Didion și John Cheever. În centrul cărții stă figura unui bărbat tânăr, Milkman, care vrea să se rupă de trib și să descopere lumea și viața pe cont propriu. Odată cu asta, va avea, însă, de explorat o lume la fel de bogată și la fel de necunoscută: cea a trecutului, a unei moșteniri abisale, contradictorii și hipnotizante, de neocolit.

Fiecare moare singur de Hans Fallada (traducere din limba germană şi note de Gabriella Eftimie, colecția Cărți cult) este tot o carte de neocolit de pe raftul de proză de primă mână dat de secolul XX. Hans Fallada scrie despre nevoia intimă, non-negociabilă, de a te opune monstruozității dominante și invazive și despre resorturile care pot transforma această nevoie în acțiune. Cu riscuri, zone gri și pierderi. Este vorba despre povestea a doi soți, Otto și Anna Quangel, amândoi muncitori, care își pierd fiul, înrolat în armata lui Hitler și decid să denunțe sistemul și ororile nazismului cu toate mijloacele modeste de care sunt capabili. Povestea este cu atât mai tulburătoare cu cât, în spatele ei se află, ca sursă de inspirație, situația soților Otto și-a Elisei Hampel, care au plătit cu viața pentru că, în plin triumf al nazismului, trimiteau scrisori și texte critice la adresa acestui regim criminal.

Romanul Poveste despre două orașe de Charles Dickens (traducere din limba engleză de Antoaneta Ralian, colecția Art clasic) a intrat în istorie încă de la primele rânduri, fiind cunoscut mai ales după celebrul său incipit: “It was the best of times, it was the worst of times, it was the age of wisdom, it was the age of foolishness, it was the epoch of belief, it was the epoch of incredulity“. Este vorba despre unul dintre cele mai faimoase romane istorice care au tratat urmările Revoluției Franceze, și, mai precis, perioada de teroare care i-a urmat, aplecându-se asupra eroilor și a victimelor cu o curiozitate incandescentă. În centru cărții și pe fundalul unor transformări istorice, care ating deopotrivă Londra și Parisul, sunt destinele personale ale unor personaje pline de patos. Inițial, facem cunoștință cu tânăra Lucile și cu tatăl ei, doctorul Alexandre Manette, întemnițat pe nedrept la Bastilia timp de 18 ani, care se stabilesc la Londra pentru a se bucura de un nou început. Aici, însă, drumurile lor se intersectează cu povestea unui alt francez, Charley Darnay, un tânăr acuzat de trădare și închis la Old Baley, iar narațiunea se precipită cu fiecare capitol. Acolo unde e semnătura lui Dickens, e clar că se vor găsi mult suspans, culoare istorică și întorsături de situație, așadar, amatorilor de ceva clasic cu ritm alert și acțiune în același ton, acest roman le va veni mănușă.

Un text de Eliza Ștefan