Educația, maturizarea și tribulațiile amoroase ale tânărului Ferguson

Ce anume determină parcursul vieții unui om? Dacă în loc s-o ia la stânga ar fi făcut la dreapta, oare cum ar fi arătat viitorul? În fața unei răscruci de multiple posibilități, ar fi imposibil de spus care drum este cel mai lung, mai lin și mai satisfăcător, în lipsa unei capacități omnisciente de a ne afla în mai multe locuri în același timp. Și apoi, viața nu e doar o sumă de alegeri și influențe, de impulsuri înnăscute și condiționări, de riscuri și abțineri, ci și un joc al hazardului: ceea ce altcineva (sau altceva) decide în locul nostru, modificându-ne traseul existențial. În stufosul roman 4 3 2 1, Paul Auster înlătură supliciul de a trăi într-un singur corp și oferă protagonistului său șansa de a se multiplica și de a urma simultan toate drumurile ce pleacă dintr-o răspântie. Identici și totuși diferiți – patru băieți cu aceiași părinți, același corp și același material genetic, dar trăind în case diferite, în orașe și împrejurări diferite.

Îmi imaginez surpriza primilor cititori ai cărții, cei care nu știau absolut nimic despre ce-i așteaptă, când după prima parte – fundația poveștii, care trasează o istorie condensată a familiei lui Archibald Isaac Ferguson –, viața protagonistului se desparte în patru destine diferite, explorate în paralel, fragment cu fragment. Biograful misterios al lui Archie Ferguson își asumă rolul unui Dumnezeu atotștiutor, care poate vedea concomitent mai multe drumuri posibile și ceea ce se află la capătul lor. Dar cine este acest biograf și care dintre cele patru variante este cea reală? 

O precizare, pentru cei care ar putea avea rețineri din pricina asta: 4 3 2 1 nu este o carte fantastică. Structura ei este de bună seamă ciudată, însă conținutul este surprinzător de normal. Și foarte uman, prin grija și delicatețea cu care autorul desface strat după strat de intimitate pentru a ajunge la miezul personajului său. Este o afecțiune palpabilă, care se explică, poate, prin faptul că Auster și Ferguson au în comun o mulțime de amănunte biografice: sunt născuți în același an, 1947, și au crescut în New Jersey; au rădăcini evreiești și au urmat aceeași universitate, Columbia; au locuit la Paris timp de câțiva ani și au tradus literatură franceză; sunt pasionați de filme și obsedați de găsirea unui stil propriu, distinctiv. Desigur, între cei doi există și o mulțime de diferențe, dar am senzația că 4 3 2 1  este impregnat cu esența spirituală a lui Paul Auster, cu ideile, pasiunile și frământările lui, cu felul lui de a privi lumea.

Istoria micro este împletită cu istoria macro, căci, odată cu viețile celor patru Fergusoni, Auster relatează evenimentele importante care au marcat America în anii ‘50-‘60, punându-și amprenta asupra personajelor sale: alegerea și apoi asasinarea lui JFK, războiul din Vietnam, mișcarea pentru drepturile civile și revoltele studențești, plus multe alte repere istorice de mai mică sau mai mare însemnătate, care conturează turbulentul context social și politic în care se maturizează Archie Ferguson.

Însă Auster nu se limitează doar la fragmente comprimate de istorie, căci 4 3 2 1  este totodată și o călătorie prin literatură, muzică și cinematografie, cu liste peste liste cu titluri de romane, piese și filme, din care evident că cel mai mult m-au atras cărțile, trezindu-mi o poftă grozavă să-i citesc pe Dickens, Thoreau sau Isaac Babel. Avem parte și de sport, cu precădere baseball și baschet, dar într-o doză acceptabilă chiar și pentru mine (de obicei, paragrafele cu temă sportivă mă plictisesc teribil). Și, bineînțeles, este prezentă și dragostea, care ocupă un loc aparte în evoluția lui Archie Ferguson, urmărit în toate cele patru ipostaze ale sale de o iubire care transcende configurațiile destinului.

Narațiunea nu e deloc alambicată și cartea se citește ușor, paginile zboară în ritmul frazelor lungi și fluide, scrise parcă pe nerăsuflate, și chiar m-am bucurat că nu m-am împiedicat de o scriitură prețioasă, lucrată, ci Auster s-a rezumat la fraze naturale și limpezi, ceea ce nu înseamnă că n-am întâlnit și construcții de un farmec aparte, care m-au smuls pentru o clipă din torentul galopant al poveștii: atâtea false începuturi și corecturi, atâtea mulțumiri mute aduse inventatorului gumei de șters, după ce înțelesese că a scrie însemna nu doar să pui cuvinte, ci să le și scoți. Încă ceva: traducerea Iuliei Gorzo mi s-a părut excelentă. Nu am simțit nevoia să apelez la original, cum mi se întâmplă uneori – plus că lectura unui e-book ar fi fost nespus de frustrantă, având în vedere nevoia repetată de a consulta capitolele anterioare.

Singura dificultate – pentru că lectura nu este totuși floare la ureche – constă în diferențierea celor patru povești care curg în paralel. Desigur, există posibilitatea de a citi capitolele pe sărite (1.1., 2.1., 3.1. ș.a.m.d.), urmărind prima poveste de la început până la final, pentru a continua apoi cu a doua și tot așa. Însă, pe lângă că miroase a trișare, romanul își pierde în felul ăsta ceva din caracterul său esențial. Mereu în alertă pentru a dibui diferențele și totodată atent la macazurile care îndreaptă viața personajelor într-o direcție sau alta, înțelegi mai bine contextul și evoluția celor patru Fergusoni când îi urmărești în paralel, la vârste oarecum similare, maturizându-se cot la cot.

Dacă-mi pare rău de timpul investit în cărțoiul ăsta de 900 de pagini? Nu, chiar nu regret că am petrecut aproape trei săptămâni în compania lui Archie Ferguson, ba aș putea spune că, dintre toate romanele de Paul Auster pe care le citisem, 4 3 2 1 m-a apropiat cel mai mult de autor. Am aflat o grămadă de informații interesante legate de istorie, literatură și actul scrierii, am fost absorbită de toate cele patru povești de la un cap la altul și m-am trezit că, mult după încheierea lecturii, Archie Ferguson a continuat să locuiască într-o încăpere a minții mele. M-am gândit la el în repetate rânduri, în diverse contexte, ceea ce nu mi se întâmplă foarte des.

4 3 2 1  nu este un roman perfect, nici pe departe, și nu este nici genul care te răscolește profund și îți răstoarnă ideile despre lume. Are și câteva puncte slabe: finalul este destul de sec, iar unele paragrafe par de umplutură, cu informații banale și fără valoare care ar fi putut să lipsească. Cel puțin, ajută faptul că narațiunea se parcurge ușor și că povestea se mișcă repede, trecând într-un registru mai interesant destul de curând, înainte ca lucrurile să devină plictisitoare sau exasperante (frica mea de la început, că mă voi trezi pe la jumătatea cărții cu dorința s-o izbesc de pereți, nu s-a materializat niciodată). Mai intervine, desigur, și specificul fiecărui cititor: de pildă, eu am sărit peste înșiruirile de filme, pe când alții vor fi cu siguranță interesați de ele. Pe de altă parte, pe mine nu m-a plictisit lunga descriere a revoltelor studențești de la Columbia, de care s-au plâns alți cititori. Tocmai pentru că a stârnit reacții atât de diferite și pentru că este o investiție considerabilă de timp, mă abțin să recomand cuiva romanul lui Auster. În cazul de față, fiecare trebuie să decidă pentru sine și să treacă prin filtrul personal experiența lecturii. Nu există o altă cale.
 

Text și fotografii de Ema Cojocaru

4 3 2 1, Paul Auster

Editura Art, 2018, paperback, 930 pag.

Traducere din limba engleză de Iulia Gorzo

Colecție: musai