Unul dintre cele mai importante romane împotriva războiului care s-au scris vreodată.
Abatorul cinci sau Cruciada copiilor este unul dintre cele mai importante romane împotriva războiului care s-au scris vreodată și o adevărată carte-cult. Kurt Vonnegut scrie cu ironie şi umor, de cele mai multe ori negru, o cronică atipică a unuia dintre cele mai îngrozitoare momente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial: bombardarea Dresdei de către britanici şi americani, în urma căreia au murit o sută treizeci şi cinci de mii de oameni, aproape de două ori mai mult ca numărul celor ucişi de bomba atomică de la Hiroshima.
Romanul lui Vonnegut, devenit un clasic american, îmbină realismul cu SF-ul și atrage cititorul într-o lume incredibilă, în care se amestecă bombardamente, călătorii în timp, prizonieri de război, extratereştri de pe planeta inventată Tralfamadore, peste toate plutind mirosul aducător de moarte al iperitei.
Billy Pilgrim susţine că făpturile de pe Tralfamadore nu văd universul ca o puzderie de puncte mici, strălucitoare. Aceste făpturi percep simul‑ tan locul unde s‑a aflat fiecare stea şi direcţia pe care o urmează fiecare, aşa încât cerul le apare plin de spaghete luminoase. Şi nici pe fiinţele umane tralfamadorienii nu le văd numai cu două picioare. Le văd ca nişte uriaşe miriapode – „la un capăt cu picioruşe de bebeluş şi la celălalt, cu picioare de om bătrân“, susţine Billy Pilgrim.
De ce să o citești
-
Pentru că este atât de bizară, încât, începând din primul capitol, ai senzația că citești un meta-roman sau un anti-roman.
-
Un roman-cult inspirat din episoadele celui de-al Doilea Război Mondial, readuce la suprafaţă momentul bombardării unuia dintre cele mai frumoase oraşe - Dresda (considerat Florenţa Germaniei).
Aspecte inedite din biografia autorului Kurt Vonnegut
Kurt Vonnegut s‑a născut la 11 noiembrie 1922 în Indianapolis, într‑o familie de origine germană. A studiat biochimia la Cornell University (1941-1943), antropologia la Chicago University şi inginerie mecanică la Carnegie Institute of Technology, unde a scris o
rubrică pentru ziarul studenţesc, “Cornell Daily Sun”. A participat la cel de‑al Doilea Război
Mondial, fiind luat prizonier de război la Dresda, a fost martor la distrugerea aproape totală a
Dresdei, în timpul bombardamentelor aliate. Salvarea sa şi a altor şase prizonieri de război,
de altfel singurii americani care au supravieţuit carnagiului, a fost posibilă prin ascunderea lor
într-o pivniţă de depozitare a cărnii. Scriitorul Kurt Vonnegut a murit la 11 aprilie 2007, la vârsta de 84 de ani, din cauza rănilor de la cap provocate de o căzătură.
Opinii editoriale
„Aproape psihedelic, produs al unei imaginații debordante, Abatorul cinci este un roman trist şi încântător deopotrivă, scris în cel mai autentic stil Vonnegut.“ The New York Times
„O carte hazlie la lectura căreia nu-ţi poţi îngădui să râzi, o carte tristă care nu-ţi stoarce lacrimi, un basm plasat într-un abator.“ Life Magazine
(Merită să o citiți) pentru umorul, fantezia și viața care se revarsă din ea și care pot fi copleșitoare, la prima citire. Pentru că-ți vine s-o iei de la capăt imediat cum se termină, inepuizabilă cum e. Pentru că-și merită cu vârf și îndesat statutul de carte-cult. Citește pe blog și alte recomandări de lectură ale Iuliei Gorzo.
Alte titluri de
Kurt Vonnegut:
Galápagos
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Sirenele de pe Titan
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Leagănul pisicii
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Abatorul cinci
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Când muritorii dorm
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Barbă Albastră
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Dick Ochi-de-mort
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Mama Noapte
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Micul dejun al campionilor
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Pianul mecanic
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Leagănul pisicii | paperback
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Sirenele de pe Titan | paperback
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Bufoniada
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Pușcăriașul
, Editura ART , colecţia Serie de autor Kurt Vonnegut
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota